Poezii de Vladimir Potlog, pagina 25
O, cât de mult
O, cât de mult, iubite,
Aș vrea să-ți spun
Că sunt numai a ta,
Și sufletele noastre
Vor fi unite mereu,
Chiar dacă tu te-ai dus
Sus la cer, lângă Dumnezeu.
Vreau ca-n nopțile târzii
În vis la mine să vii,
Să-mi spui că dragostea
Nu a murit!
Și să ne iubim, cum niciodată nu ne-am iubit.
poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să fiu din nou copil
Vreau să fiu din nou copil,
Să alerg peste dealuri, câmpii, ogoare.
Și să mă mângâie mama
Cu mâna ei caldă și moale.
Vreau să fiu din nou copil,
Să visez că sunt într-o poveste
Un făt-frumos cu sabie la brâu,
Un erou care a fost și nu mai este.
Vreau să fiu din nou copil,
Să mă pot juca cu ai mei de-o seamă,
Viața să-mi pară un paradis
Și frumoasa copilărie un dulce vis.
poezie de Vladimir Potlog (1 iunie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Rugă
O, Tu, Doamne, care în cer stai,
Cobori măcar o zi
Pe pământ din rai.
Ca să vezi cum unii
Oameni te hulesc,
Și strigă că nu te mai iubesc.
Căci fiecare din noi
Avem în fața ta câte o vină,
Tu ești raza noastră de lumină.
O, Doamne, cobori dar pe pământ,
Că este plin de păcate
Și fără de dreptate.
poezie de Vladimir Potlog (29 decembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge în miez de primavară
Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.
Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoși.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuși se joacă doi copii voioși.
Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton și moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.
Dar iată, fulgii se topesc
Și se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreț
Și arde din nou ca o văpaie.
poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, iubirea vieții mele
O, iubirea vieții mele,
Tu ești ca luceafărul între stele!
Ești ca un trandafir în floare,
Dragostea mea nemritoare.
De-ai ști cât de mult aș vrea
Să-ți sărut buzele tale de catifea,
Și trupul să ți-l mângîi ușor
De tine veșnic o să-mi fie dor.
poezie de Vladimir Potlog (17 iulie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta, femeie
De ziua ta, femeie,
Mii de stele îți dăruesc,
Și pe calea cea lactee
Numai cu tine vreau să pornesc.
Căci tu ești ca luceafărul,
Care este veșnic călător
Și în taină luminează
Calea robilor.
De ziua ta, femeie,
Îngeri să-ți cânte în cor,
Căci tu ești ca o zeie,
Plină de tandrețe și amor.
Să nu uiți, femeie,
Cât de mult te iubesc,
Căci tu ești acea scânteie
Care aprinzi dorul pământesc.
poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afară ninge ca în vis
Afară ninge ca într-un vis efemer cu fulgi albi și moi,
Care cad din cer peste mine, peste noi.
Tu cânți la pian și în sobă să aude focul cum trosnește.
Eu privesc la geam și lumea îmi pare toată o poveste.
Noaptea să lasă ca un tăciune peste mine, peste noi.
Viața îmi pare un vis, o minune în care trăim noi doi.
Dar soarele răsare de după nori cu raza lui fierbinte
Și topește fulgii cei albi și moi, care pe noi au vrut să ne alinte.
poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blestemul iubirii
Veșnic ai să fii pribeagă,
Iubita mea cu părul blond,
Și mulți nu au să te înțeleagă
Că acesta e al tău imbold.
Să alergi ca o nebună
După o dragoste care nu e a ta;
Și sub clar de lună,
Să verși lacrimi amare pentru ea.
Să simți suferința iubirii,
Sufletul să-ți ardă în văpăi,
Să nu ai parte de fericire,
Să se stingă lumina din ochii tăi.
Lumina cea pură care
călăuzește pe fiecare îndrăgostit
Spre fructul fericirii,
Fructul cel mai dorit.
poezie de Vladimir Potlog (21 octombrie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu, Iisuse, ești speranța mea
Lacrima din ochii tăi, Iisuse,
În palma mea a căzut.
Sângele tău sfânt
În apă limpede s-a prefăcut.
Rănile tale și pe mine m-au durut.
Știu că-ai fost vândut cu un sărut
De un ucenic pe care l-ai iubit mult,
Căci așa a fost scris de la început.
Iisuse, într-o zi din nou ai să vii,
Căci tu ești cel de pe urmă și cel din întâi.
Eu la tine mereu mă voi ruga
Tu, Iisuse, ești speranța mea.
poezie de Vladimir Potlog (6 noiembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram singur
Eram singur într-o mare de durere,
Eram singur sub un cer fără stele.
Eram singur sub un soare arzător,
Dar tu ai venit ca un dulce fior!
Ca dintr-un mare abis,
Ai venit ca prin vis,
Cu focul dragostei,
Care este veșinc aprins.
Aveai trup de nimfă,
Ochii ca două stele,
Părul tău frumos mirosea
A floare de micșunele,
Tu cu măna ta gingașă
Trupul meu rece ai atins,
Și eu m-am trezit
Ca dintr-un straniu vis.
poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Vladimir Potlog, adresa este:
