Poezii de William Shakespeare
Sonetul 138
Când dragostea mea jură că-i numai adevăr,
O cred, deși știu bine că mă minte,
Ca să mă poate socoti tânăr nepriceput,
Stângaci în ale lumii măsluite subțirimi.
'N deșert astfel crezând că ea tânăr mă crede,
Cu toate că eu știu că anii buni ai vieți-mi au trecut,
Eu, zâmbitor, mă-ncred în limba-i prefăcută,
Luând chip de falsă liniștire la-ale dragostei păcate.
Dar de ce spune iubita-mi că e tânără?
Și de ce nu-i spun că sunt bătrân:
O, al Dragostei bun obicei e-n vorbe-nbunătoare,
Și Vârsta, în iubire, nu place anii-i să i-i numeri.
De-aceea cu Dragostea mă culc și ea cu mine,
Spre-a șterge păcatele noastre-n iubire.
sonet de William Shakespeare din Pelerinul pasionat (1599), traducere de Andrei Ion Deleanu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sonetul 29
Când soarta mă doboară și sunt disprețuit
Îmi plâng de milă că sunt un proscris
Și cerul surd n-aude când urlu înnebunit
Și îmi blestem destinul ce mi-e scris.
Aș vrea să fiu din nou plin de speranță
Să fiu ca cel ce are mulți amici,
Ca cel ce are un scop bun în viață
Și să mă-nfrupt din tot ce e pe-aici;
Dar stau și mă gândesc și râd de mine
Oare tu știi-n ce stare mă găsesc?
Căci sunt ca ciocârlia în dimineți senine
Ce imnul și-l înalță spre raiul cel ceresc;
Dar dragostea ta dulce îmi umple inima
Că nici măcar cu regii eu soarta n-aș schimba.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul LXV
Când pietre nu, nici bronz, nici sol, nici mare,
Ci duhul morții-n lume e stăpân,
Cum poate frumusețea ca o floare
Să-nfrunte-atare uragan hapsân?
Cum să reziste-al verii iz ca mierea
Sub șocul unui aprig anotimp,
Când nemișcate stânci își simt căderea,
Și porți de fier se prăbușesc sub timp?
O, gând cumplit! Unde s-ascundem clipa
De preț, de timpul care-o face praf?
Ce mâini puternice-i vor frânge-aripa?
Frumsețea cine-o va feri de jaf?
O, nimeni! Doar iubirea, prin minune,
Din negrele-mi cerneli nu va apune.
Și-n adânc aruncă nesfârșite ploi.
poezie celebră de William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 3
Privește în oglindă la chipul ce-l zărești
Și spune-i că e vremea din el alt chip s-apară;
Dar dacă tu acum refuzi să-l reînnoiești
Vei umili o mamă, vei înșela o țară.
Căci care frumusețe cu pântec fără rod,
Cultivator dibaci, te-ar alunga pe tine?
Și cine-ar fi bărbatul ce n-ar dori un plod
Doar pentru-a fi mormântul unei iubiri de sine?
Iar mama ta în tine privește ca-n oglindă
Chemându-și înapoi al vieții ei tezaur
Și ca printr-o fereastră ea poate să surprindă,
Chiar dacă e zbârcită, a ta vârstă de aur.
Dar dacă tu trăiești și nu lași amintire
Când singur vei muri nu vei avea cinstire.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 2
Când patruzeci de ierni te vor asedia
Și șanțuri vor săpa pe câmpul frumuseții
A tinereții fală, ce lumea ți-o știa,
Va fi precum o zdreanță în ghearele tristeții.
Și-atunci când cei din jur vor întreba deschiși
De frumusețea ta, ca și de o comoară,
A spune că se află în ochii tăi cei stinși
Ar fi rușine mare, te-ai face de ocară.
Dar cât de minunat ar fi ca să răspunzi,
"Acest copil frumos acum n-ar exista
De n-aș fi fost și eu", și astfel să te scuzi,
Căci el a luat ceva din frumusețea ta.
Și-așa, deși în vârstă, vei fi ca înainte,
Iar sângele tău rece îți va părea fierbinte.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 129
Spiritul irosit în lumea decadentă
E poftă-n faptă, dar până la faptă,
Pofta sperjură, sângeroasă, indecentă,
Sălbatică și crudă și nedreaptă
Pe care n-o iubești, că-i ipocrită,
De cuget e vânată voinicește,
Dar cugetul momeala o vomită
Căci cel ce-o înghite, brusc înnebunește;
Și-apoi nebunul se îmbogățește
El are, a avut și vrea mai mult
Și pare fericit, deși jelește,
Că bucuria a respins demult.
Asta văd toți, dar nu au știința-adâncă
Să ocolească raiul ce în iad ne-aruncă.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 46
Inima mea și ochiul se sfidează
Fiindcă nu vor nicicum să te împartă;
Căci inima vederea încețoșează,
Iar ochiul vrea de tine s-o despartă.
Și inima pledează-n ea să stai
Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,
Însă pârâtul se revoltă, vai,
Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge.
Ca pricina să fie lămurită
Gânduri din inimă s-au strâns la sfat
Să dea sentința cea mai potrivită,
Ochiul cu inima să fie împăcat:
Așa că trupul tău lui îi revine,
Iar inimii iubirea ce-i în tine.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântec pentru o zână [A fairy song]
Peste deal și valea mare,
Prin tufișuri, prin zăvoi,
Peste ghimpi, peste hotare,
Prin potop și foc vioi!
Mult mai iute hoinăresc
Decât luna-n zbor ceresc;
Și slujesc Zâna Regină,
Ud cu rouă a ei grădină;
Aurii primule mari
Stau ca niște pensionari,
Ca rubine de valoare;
În pistrui e-a lor savoare;
Caut rouă, stropi perechi,
Să le pun perle-n urechi.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 152
Iubindu-te, încalc un legământ
Tu încalci două când iubire-mi juri:
Trădându-ți patul, care este sfânt,
Și noi iubiri pătând cu alte uri.
Dar de ce-ți zic că două ai încălcat
Când eu nesocotit-am douăzeci?
Jurând mereu, de fapt te-am înșelat
Și-onestitatea mi-am pierdut pe veci,
Căci am jurat solemn c-ai suflet bun,
Că mă iubești și nu m-ai compromis;
Te-am lăudat orbit ca un nebun
Sau ochilor să jure strâmb le-am zis.
Și ochii jură că te porți frumos,
Dar jurământul lor e mincinos.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 4
Mândrețe de bărbat, de ce îți irosești
Această frumusețe moștenită?
Natura-ți împrumută, nu-ți dă fiindcă cerșești,
Și doar cel care dă-napoi profită.
Și-atunci, frumos avar, de ce batjocorești
Acest belșug ce ți s-a dat din plin?
Orgolios zaraf, și de ce cheltuiești
O sumă mare, dar trăind meschin?
Și nu e un secret, când știi numai de tine
Pe eu-l tău ascuns îl vei trăda,
Iar când natura te va lua la sine
Tu ce justificare îi vei da?
Căci frumuseții-n groapă-i faci sălaș
În loc s-o moștenească un urmaș.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de William Shakespeare, adresa este:
