Poezii de William Shakespeare, pagina 10
Sonetul 40
Ia-mi tot ce am, iubitele, iubirea,
Vei fi mai mulțumit decât ai fost?
Nu, dragul meu, căci toată fericirea
Ți-am dat-o eu și ai avut un rost.
Dar dacă-mi vrei iubita, nu iubirea
Nu te condamn fiindcă profiți de ea,
Dar ai greșit lăsând ca amăgirea
Să facă azi din tine tot ce vrea.
Hoț blând, m-ai jefuit, dar iert greșeala,
Deși îmi furi din sărăcia mare,
Însă iubirea știe că sminteala
De la cel drag te doare cel mai tare.
Malefice plăceri de oameni pătimași...
Dar eu mai bine mor, decât să fim vrăjmași.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sonetul 41
Aceste dulci păcate de dezmățat duios
Comise când eu nu-s în inima ta bună
Sunt prețul tinereții și-al chipului frumos,
Căci unde te găsești, ispitele se-adună.
Tu ești gentil și dulce și demn de-a fi curtat,
Iar frumusețea ta atacul îl stârnește
Și când femeia cere, cine-i acel bărbat
Să o refuze acru până n-o cucerește?
Dar totuși ai putea să lași ce-mi aparține
Să-ți dojenești splendoarea și tânărul avânt
Al căror tărăboi te poartă și pe tine
Forțându-te să-ncalci un dublu legământ.
Al ei, că ești frumos și mult o ispitești
Și-al tău, că ești frumos și-amar mă amăgești.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 5
Acele ore, ce-au creat cu trudă
Un chip frumos ce ochii îi vrăjește
Vor deveni tirani cu fața hâdă
Și vor sluți splendoarea ce-nflorește.
Iar timpul sprinten vara va schimba
Într-o pocită iarnă, să-l lovească
Să îi înghețe seva și frunza să i-o ia
Să-l ningă aspru și să-l pustiască.
Și dacă toată vara nimic n-a distilat
Să pună într-un flacon pentru păstrare
Efectul frumuseții va fi anihilat
Și încet-încet va trece în uitare.
Dar floarea distilată, ce iarna e uscată
Păstrează măreția-n esența aromată.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 56
O, dragostea mea dulce, tu te-nviorează
Tăișul se tocește, foamea nu dispare
Chiar dacă azi mănânci și ea se temperează
Mâine va fi din nou la fel de arzătoare.
Așa că, dragul meu, chiar dacă azi privirea
Din ochii tăi flămânzi ți-o umpli cu de toate
Să mai privești și mâine, să nu te pierzi cu firea
Ca dragostea s-o împingi cu nepăsare-n moarte.
Lasă acest răgaz, ca un ocean să fie
Care desparte țărmuri, cu oameni logodiți,
Ce-n fiecare zi privesc cu nostalgie
Iubirea să se-ntoarcă, să fie fericiți.
Și-această separare e ca o iarnă grea,
De-aceea toată lumea să vină vara-ar vrea.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 66
Sătul de tot, chem moartea să m-aline,
Căci văd că cel capabil azi cerșește
Că pușlamaua umblă-n haine fine,
Că cel onest trădat e mișelește,
Cinstirea este dată la întâmplare,
Virtutea pură este siluită,
Desăvârșirea-i terfelită tare
Puterea-i șchioapă și secătuită,
Celui ce știe, gura i se-nchide,
Prostul pretinde c-are învățătură,
Minciuna adevărul îl desfide,
Cel bun e rob la rău în bătătură.
Sătul de tot, aș vrea să plec departe,
Dar dacă mor, de dragul meu n-am parte.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 67
De ce-ar trăi în imoralitate
Girând-o astfel cu a lui prezență,
Justificând netrebnice păcate,
Gătindu-se cu-această indecență?
De ce obrazul să-și sulimenească
Să pară mort, când fața lui e vie
Și frumusețea lui să urmărească
Să fie umbra florii de hârtie?
De ce-ar trăi, când și Natura piere,
Lipsit de sânge viu să-i curgă-n vine?
Acum, el este singura-i avere,
Căci din ce-a dat, puțin îi mai revine.
De-aceea îl păstrează, ca s-arate
Ce bogații avea în vremi uitate.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 68
Obrazul lui e harta vremii-n care
Splendoarea viețuia în mod firesc
Însă acum, vopsele înșelătoare
Să împodobească chipuri îndrăznesc.
Și-s profanate vechile morminte,
Iar părul blond degrabă e tăiat
Pe un alt cap să stea, ca înainte
Și-altcineva să fie încântat.
Dar chipul lui din alte vremuri vine
N-are podoabe, e adevărat
Nu-și face vară din verzi crengi străine,
Mândrețea lui pe morți nu i-a prădat.
Natura îl păstrează ca o hartă
Că e frumos, nu e o falsă Artă.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 69
Părțile tale care-s la vedere
Atrag păreri ce izvorăsc din piept;
Glasuri ce ies din suflet cu putere
Rostesc ce și vrăjmașii știu că-i drept.
Pe dinafară toți te-apreciază,
Însă aceleași limbi ce te slăvesc
În alte împrejurări te denigrează,
Căci văd mai mult decât un ochi firesc.
Și frumusețea minții ți-o scrutează
Trăgând concluzii după fapta ta
Îți râd în față, dar pe-ascuns trișează
Și-n buruiană floarea-ți vor schimba:
Dar cei din jur nu-ți pot simți parfumul
Și o să crești, dar nu va ști niciunul.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 7
Uite! În Orient, când milostivul soare
Se-nalță înflăcărat, toți cei de pe pământ
Omagiu îi aduc, fiindcă din nou răsare
Și-admiră cu respect frumosul disc preasfânt.
Netulburat el suie ca pe un deal ceresc
De parc-ar fi un tânăr ce are mult curaj
În timp ce muritoare priviri îl însoțesc
În auriul său măreț pelerinaj.
Dar când de la zenit, cu carul ostenit,
Ca-n vârsta neputinței, începe să coboare
Ochii ce pân' atunci smeriți l-au urmărit
Văzând că vine-n jos privesc spre altă zare.
Așa pățești și tu în viață, mai târziu,
Nu mai atragi priviri și mori dacă n-ai fiu.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 86
Să fie versul lui ca pânza-n vânt
Ce vine către tine ca spre pradă
Cel care-a domolit al meu avânt
Făcând ca mintea mea să nu dea roadă?
Oare-al său duh, de duhuri inspirat
Să scrie minunat, m-a prăpădit?
Nu, că nici el, nici cei ce l-au urmat
Nu-s vinovați c-am versul buimăcit.
Nici el, nici acel duh prietenos
Ce-l amăgește noaptea că-i isteț
Nu m-au făcut să tac neputincios;
În fața lor rămas-am îndrăzneț.
Dar când în versul lui te-ai cuibărit,
Abia atunci al meu s-a moleșit.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de William Shakespeare, adresa este:
