Poezii de William Shakespeare, pagina 9
Sonetul 25
Cei care-au fost mereu iubiți de stele
Cu titluri și onoruri se fălesc,
Dar eu n-am fost favorizat de ele
Și nu mi-au dat ceea ce prețuiesc.
Măreții prinți petalele-și întind
Cum fac și gălbenelele la soare
Ce simt a lor trufie-adânc zvâcnind
Și mor în slavă doar la o încruntare.
Și-acel războinic sângeros în lupte,
Care a biruit de mii de ori,
Când e învins e șters din cronici iute
Și e uitat de toți adeseori.
Dar eu, care iubesc și sunt iubit,
Nu prigonesc și nici nu-s prigonit.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sonetul 26
Stăpâne al iubirii, eu sunt al tău vasal
Căci meritele tale m-au priponit vârtos
Și îți trimit în scris acest mesaj formal
Ca să-mi fac datoria, nu ca să par mintos.
Pentru că nu-s deștept și aș putea greși,
Iar datoria mea s-ajungă de ocară,
Dar totuși sper că-n tine un loc se va găsi
Unde și despuiată, să stea ca-ntr-o cămară.
Până când acea stea ce știe a mea ursită
Mă va influența în bună asociere
Și îmi va îmbrăca iubirea ponosită,
Ca să mă facă vrednic de-a ta apreciere.
Doar când va fi așa îmi voi vădi iubirea,
Dacă mă-ncerci acum, să nu mă pierd cu firea.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 27
Epuizat de trudă, grăbit mă duc în pat
Picioarele ostenite de mers să aibă odihnă
Însă apoi cu capul, la drum plec imediat,
Căci mintea e activă când trupul stă în tihnă.
Iar gândurile mele, de-aici din depărtare
Spre tine-ar vrea să vină într-un pelerinaj
Și-mi țin pleoapa deschisă, deși atârnă tare,
Dar ele merg ca orbul în beznă, cu curaj.
Și ochiul fanteziei, ce te-a găsit pe dată,
M-ajută să-ți văd umbra, ce ca un giuvaer
Face ca noaptea neagră să fie luminată
Iar chipul ei în vârstă îl face tinerel.
Și-astfel, ziua că merg, iar noaptea că gândesc
De grija mea și-a ta eu pacea nu-mi găsesc.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 28
Și cum să mă întorc la fericire
Dacă ce-i bun mi-a fost complet negat?
Nici noaptea nu mă scapă de-asuprire,
Iar ziua sunt mereu persecutat.
Și-acestea două se urăsc fierbinte,
Dar s-au unit și aspru mă împung
Una în trup și cealaltă în minte,
Căci oricât merg, la tine tot n-ajung.
Zilei îi spun c-ai strălucire mare
Și că o luminezi când este nor,
La fel flatez și noaptea neagră-n care
Când stele nu se văd tu arzi de zor.
Dar ziua chinul zilei mi-l lungește,
Iar noaptea jalea nopții mi-o sporește.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 30
Când gândurile mele liniștite
Le chem la sfat să-mi amintesc ce-a fost
Oftez, știind de lucruri neîmplinite,
De dureri vechi și noi ce nu au rost.
Și-înec un ochi ce n-a plâns niciodată
Căci bunii-amici în moarte se pitesc
Jelind după iubiri de altădată,
Că le-au pierdut și-acum se văicăresc.
Și mă mâhnesc gândind la suferință,
Iar grijile le număr copleșit,
Un bilanț trist, de veche neputință,
Și-achit din nou, deși am mai plătit.
Dar, drag amic, când mă gândesc la tine
Uit ce-am pierdut și îndurat, știi bine.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 31
Sufletul tău, iubit e cu tăria
Mai multor inimi ce poate-au murit
Și-n el Iubirea-aduce bucuria
Unor prietenii ce s-au sfârșit.
Căci câte lacrimi sfinte și supuse
Nu mi-a furat din ochi iubirea dragă,
Ca un profit pe sufletele duse,
Dar ce-am salvat, în tine-acum se bagă!
Tu ești mormântul moartelor iubiri
Plin de trofee de iubite reci
Care-au lăsat ce-i bun, ca tu s-admiri
Și să profiți de ce-au avut pe veci.
Căci chipul lor iubit îl văd în tine,
Iar tu mă ai acum întreg pe mine.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 34
Și-atunci de ce-mi promiți o zi așa frumoasă
Ca să pornesc la drum, lipsit de pelerină
Când lași norii meschini în cale să îmi iasă
Splendoarea s-o ascundă cu inimă haină?
Că nu-i de-ajuns ca norul vremelnic să-l străpungi
Și ploaia s-o usuci pe-un chip ce stă-n vântoasă
Că nimănui nu-i place cu-așa balsam să-l ungi
Ce vindecă doar rana, însă ocara-o lasă.
Și nici rușinea ta durerea nu-mi alină
Chiar dacă te căiești, eu tot sunt chinuit,
Că slabă-i mângâierea când trist e cel cu vină,
Pentru acela care pe cruce-i pironit.
Ah! Dar iubirea ta plânge cu perle rare
Ce fapta rea o șterg, că au valoare mare.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 35
Nu te-ntrista de ce-ai făcut odată
Rozele-au spini și mâl e în izvoare
Nori și eclipse-astupă luna toată
Și viermi scârboși trăiesc în dulcea floare.
Oamenii toți greșesc, la fel ca mine,
Când ți-am permis să săvârșești păcate
Și m-am mânjit, să te salvez pe tine
Scuzând a tale fapte vinovate.
Și c-ai greșit trupește, eu chem mintea,
Vrăjmașa ta, să-ți fie avocată,
Și mă acuz eu singur înaintea
Urii ce-nfruntă dragostea curată.
Și-astfel, devin tăinuitor fățarnic
Al unui dulce hoț ce fură-amarnic.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 36
Noi doi, mărturisesc, suntem două ființe
Chiar dacă în iubire formăm un singur tot,
Dar o să-ndur doar eu acele umilințe
Făr' ajutorul tău, atât cât o să pot.
Iar ale noastre două iubiri au și un rost,
Însă în viață ura pe noi ne-a dezbinat
Și chiar dacă nu șterge iubirea care-a fost
Ea fură din dulceața amorului curat.
Și n-o să-ți pot permite mereu așa ceva
Căci m-am căit de vină și nu mai vreau scandal,
Iar tu nu ești capabil să mă cinstești cumva
Că nu vrei să-ți știrbești prestigiul tău moral.
Dar eu atât de mult te îndrăgesc pe tine
Că simt că faima ta mă-nalță și pe mine.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 37
Cum tatăl decrepit se bucură din plin
Văzând c-al său copil e plin de viață
La fel și eu, olog făcut de-al meu Destin
Mă mângâi cu ființa ta măreață.
Căci ești frumos, bogat, și nobil, și deștept
Și-acestea patru - sau mai multe poate -
Sunt un blazon ce stă de drept pe al tău piept
Și-a mea iubire-i imprimată-n toate.
Așa că nu-s olog, sărac, disprețuit,
Atâta timp cât umbra ta-i concretă
Pentru că-mi dă belșug și eu mă simt hrănit
Trăind c-un pic din slava ta perfectă.
Să ai tot ce-i mai bun, eu asta îți doresc
De zece ori mai mult să simt că înfloresc!
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de William Shakespeare, adresa este:
