Dorin Cozan

Omul pion

Zece zile te-am urmărit, de pe calul meu alb, cu biciul pe crupă.
Am studiat corpul tău în toate poziţiile; am văzut că
ai pumni mici, aşa cum îmi plac
şi în a zecea zi te-am călcat pe picior şi am zis:

- Ah, bună, nu te-am văzut!

După încă zece zile, graţie biciului, ai adormit îngrozită
că te voi alunga. Te-ai sculat şi m-ai călcat în picioare.
După trei zile ai obosit.
Ţi-am dat apă şi ceva să mănânci şi ai adormit la loc fericită.
Mai mult, am jurat că voi ieşi cu tine la bal.
Atunci ţi-ai scos din cutie pantoful tău de cristal şi ai zis:
- Îţi aminteşti, trebuia să avem un copil!?!

M-am simţit ca un pion, ca un infractor care nu se lasă prins.
Numai prin somn spuneai adevărul, cu tandreţe şi ură:
- Tu eşti pe cerul meu o cometă!
- Tu eşti pe cerul meu o cometă! mă convingeam eu cu francheţe trei zile la rând.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ophelia, bff

Când te-am luat de mână în taxi
am simţit degetele tale ca o prelungire a sinelui,
un adevăr cast şi fragil, o victorie a mea să te pierd

şi înainte, când vorbeam la masa rotundă, degetele
strânse în jurul dozei de bere irizau mici flame
care mă făceau să tresar şi să dau răspunsuri tâmpite

despre renaştere, că drumul în sus şi în jos e acelaşi, probabil
ca mângâierea, că numai prin persuasiune Adam s-a lăsat părăsit de Elohim

cu toate că singurul lucru care mă interesa era traseul flamei
în jurul gâtului unde o venă pulsa în sus şi în jos
şi m-am temut pentru tine, ani în şir te-am jelit,

dar acum ştiu că ea se apropie, ca o poetă de moarte,
şi încerc, lovind cu degetele pe volan,
să-mi amintesc melodia ce sfâşia noaptea în care am plătit cursa.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opt ani în labirint

Am dus o luptă nevăzută cu trupul meu văzut,
mi-am zis, trăgând uşor de volan,
pe o planetă micuţă, pierdută în spaţiu.

De sus, şiroind, drumul meu ar putea fi un vârf de ac
cu care ea şi-a înţepat degetul.
Acum îşi suge sângele ca un miel în braţele lui Petru
şi vorbeşte de mine cu bucătarii de nuntă.

Într-o curbă, o frunză m-a depăşit
şi eu, ascuns în lumină,
am ridicat ochii şi am văzut-o printre vârfurile brazilor.

Şi apoi, cititorule, ce s-a mai petrecut?

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe râul de argint, cu maestrul

Probabil şi tu, maestre, ştii cum e
când ea îţi înşiră nimicul cotidian la picioare
iar tu aprobi dând din cap cu gândul în altă parte.

Aşa făcuse acum două seri – circula prin mine şi vorbea,
din clarobscurul unei coaste sau poate din vârful piciorului,
până când apăruseră stelele,
iar eu, cât a tras un fum de ţigară, chiar i-am spus:
"În timp ce vorbeai tu, au apărut stelele."

"Ce spuneai?" (zise, suflându-mi fumul în ochi şi în gură,
continuând să ignore praful stelar de pe buze şi de pe ţigară,
scuturându-l cu o uşoară insolenţă la coşul discursului.)

Şi a continuat să vorbească, iar eu să dau din cap,
urmărind mişcarea stelară, fină ca a limbilor de ceasornic,
până când, deodată, cele două limbi, a ei şi a cerului,
au început să se atingă, să aibă locuri comune, să se lege precum
firul de lână al bunicii, din fire mai subţiri, de culori diferite.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot fi vasul tău

Mă gândesc că o tulbur, dacă deschid gura şi o înghit.

Prefer de fiecare dată să o iau în braţe uşor,
cum au luat oamenii din Ninive pe omul lui Dumnezeu
azvârlit pe ţărm, şi să vorbim despre vreme,
despre copii
sau despre taxe şi impozite locale.

Eu ştiu că sunt un peşte greu, care vânează în ape adânci, departe de iureşul şi zvâcnirile marelui fluviu;
aruncat ca năvodul, în ochiurile lui se prind solzii tineri ai îndrăgostiţilor,
în fiecare zi în care eu mă confund cu respiraţia ei,
cu râsul ei în cascadă,
cu nămolul conversaţiilor burgheze pe care îl aruncăm peste mal,
cu priviri fugitive, cu alea-alea, cu jocuri de limbaj, mai mult sau mai puţin vinovate.
(peste malul fiinţei, desigur)

Când vorbeşte, privesc un punct fix, deasupra ochilor ei
şi repet în gând rar: "crainic, craniu, verdeaţă, panică, fundament, cotor, magic".

Nimic altceva decât vechea şi banala practică de şaman de a păstra vii într-un vas oarecare de plastic

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soră Rusia

aveai dreptate: cei care pretind că sunt singuri
sunt visătorii;
cei normali nu se încurcă în filosofii.

Ei zic imediat: uite, dacă aş fi cu tine pe o
insulă pustie, la un moment dat, ţi-aş ceda:
ţi-aş da de mâncare şi ţi-aş spăla hainele,
ţi-aş şterge picioarele cu părul meu lung.
(şi apoi ţi-aş usca portofelul).

Noi, soră, de ce nu suntem aşa?
Şi dimpotrivă, un apendice al societăţii;
o limbă moartă, de scris poezii.
Am iubit cu ea, foarte frumos, n-am ce zice
dar, în afar' de copii, rău am zbârcit-o!
Noi, dezlegaţi din peşteră tineri, dar niciodată ajunşi la lumină,
în comunitatea celor aleşi,

mereu pe drum, ca o profeţie de neînţeles
în care Dumnezeu şi Satan îşi trimit inimioare pe chat

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune mâinilor tale să aştepte

Spune mâinilor tale să aştepte,
în jurul dumitriţelor albe,
ca soţia lui Loth care strânge frunzele din grădină,
în seara împietririi,
în timp ce copiii şi câinii şi pisicile
sar peste ele, ţipând.

Spune-mi, dacă te-aş săruta de zece ori, ar fi de-ajuns până mâine?

A rupt un bulgăr alb şi a spus, dând foc şi privind înainte:
Văd cum începe ea, veşnicia,
îndelung răbdătoare cu noi, să ne găsim,
în viaţa aceasta sau cea viitoare.
(Ce rău e să dormi singur.)

Dar dacă ar fi nouă sau opt, ar ajunge o lună?
Şapte, un an?
(Aici e doar o mână de oameni, dar răi, morţi sau vii).

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stanţă burgheză

Arta de a aşeza seara paharul de lapte pe noptieră
lângă cartea deschisă
se învaţă sau nu privind pe geam florile de măr, micii bulbi verzi până vezi
coaja sângerie, parfumată, a mărului.

Precum farmecul discret al caligrafului
care copiază scrisori de dragoste, cu tot cu greşeli şi desene.
Atunci când îi refaci în minte discursul erotic şi pui sau scoţi virgule
sau întinzi pe covor piciorul paralel cu al său, atât de prezent în absenţă.

Când loveşti uşor gura paharului precum o harpistă îşi acordează spinarea.
Când întorci pagina şi vezi în marile pierderi o mare prostie.
Când închizi cartea, scuturi paharul după spălare şi, cu spaimă adormi,
cu gândul la fericirea care te aşteaptă,
indiferentă şi egală cu sine.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pătura albastră

De oboseală, de nesomn şi de toate,
m-am întins cu faţa la cer, fără să mă gândesc la nimic,
nici măcar la tine.

Ştii tu, cum ne ţineam de câte o bară de tren
(iar cititorul, pentru că şi el are dreptul poetic la legănare – o bară de tramvai sau de fluturi)
şi ne atingeam străin aşteptând coborârea,
tot astfel copacii, cu umbrele lor subţiri şi înfometate,
se atingeau şi priveau fără vorbe.

Din tălpi, din genunchi sau poate din spusele greierilor
am ştiut deodată şi chiar am vrut să exclam:
- Uite, copacul acesta eşti tu! Şi celălalt eu!
Am fost şi iarăşi vom fi!

Dar liniştea, liniştea pe care atât de mult o doreai la sfârşit,
şi atingerea mâinilor,
a umerilor sau a gândurilor lemnoase ale copacilor
sau poate cea din curgerea nisipoasă a stelelor – în lumina ce înlumina treptat totul –
m-au adormit pe o parte

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este foarte normal

În fiecare dimineaţă,
o femeie frumoasă vine spre mine
şi îmi toarnă cafea,
ştergând masa cu o cârpă galbenă,
verde sau mov,
în funcţie de anotimp (şi de dracii pe care
îi ţine în poşetă, la îndemână).

Eu mă prefac că nu văd,
când se apleacă şi mâna ei brună ca ciocolata
lasă în aer uşor o dâră de zahăr.

Ea e sora mea, Nefertiti, regina,
iar eu, Akhenaten, mirele şi, tot eu, fratele.
Dar degeaba ţes în minte vorbe ciudate,
ea, practică foarte, întreabă mereu:
- Ei, ai terminat de băut?
Cât e ceasul, băiete?
Ţi s-a terminat tura, frumosule?

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!