Poezii de Nicolae Mătcaș, pagina 2
Azur
Când ieși sibilin nereidă din valuri pe țărm euxin
și-mi dărui răcoarea sărutului slatin cu miros de alge,
privirea-mi se scaldă-n azurul mirabil al ochilor tăi
în care se-ngeamănă cerul și marea
și-un soare-n zenit.
Ți-s ochii, divinii, atât de albaștri,
că și Creatorul, în ziua a doua și-a patra,
pe când făurea cerul și marea, și soarele,
ar fi-mprumutat un strop de turcoaz
și-o rază de soare
din cicoarea ochilor tăi.
Dar tu nu erai.
Sărutu-ți azurul și múrmur umilă rugă:
"Preasfânt Ziditorule,
te-ndură și lasă-i intacte
lumina și-azuru-n priviri
ca-n ziua a doua și-a patra!"
poezie de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Basarabiei
În memoria lui Grigore Vieru
Basarabie,
rapsozii tăi ți-au ales
cele mai deplasate pidosnice rime:
rabie,
scabie,
tabie,
pe când tu
ai o singură și
cea mai conformă
în lumea poetică rimă:
sabie,
pe care a ridicat-o
contra dușmanilor neamului său,
sus și tare,
un mare poet
din cohorta talentelor tale:
Ștéfan cel Mare.
În fața rimei tale perfecte
și astăzi tremură
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Mătcaș din Din cartea "Vernale ploi" (2009)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
De n-ar fi risc, nici bucuria vieții...
Constați că viața-i, zi de zi, un risc:
Urcuș ratat, plonjeu fatal, trădare.
Dar nu există, fără valuri, mare
Și nici, în munți, fără cădere, pisc.
Nu i-ai simți tot farmecul, de care
Rămâi vrăjit ca-n ochi de vasilisc,
În vis când ești purtat sub uranisc
Și odalisce-ți pică la picioare.
Când prinde-un monstru-n beznă-a chirăi
Ori din străfund când cască o genune,
Cu cât mai tari sunt simțurile imune,
Cu-atât mai mare-i șansa de-a trăi.
De n-ar fi risc, nici bucuria vieții
N-ar străluci ca roua dimineții.
poezie de Nicolae Mătcaș din Orfan de chipul meu (2014)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-o să-mi promită-Apollo nemurirea
Nu-s haimana și nici anahoret.
Orbecăiesc alchimic. Unde ești?
Când te-oi găsi, aș vrea să mă iubești
Cum l-a iubit Alcesta pe Admet.
Te voi peți, iubire, ca-n povești.
În car de smirnă-om trece prin brădet,
Tras de-un mistreț și-un leu (duet cochet?),
Ca să vestim de-ospețe-mpărătești.
De-o să-mi promită-Apollo nemurirea,
Cerând, în schimb, regina mea, jertfirea
Ființei tale, știu: vei fi de-acord.
Dar ce nu știe el, modern milord,
E că nemoartea nu-nvinge iubirea.
N-am să te las să pleci nici viu, nici mort.
sonet de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul II (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
E idealul nostru cel mai sfânt
E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului și-a Țării,-ntr-un cuvânt.
De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veșmânt,
Și nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire
Decât a generațiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinții-n simț și-n gând
În timpuri de restriști și urgisire,
Încredințându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreț și-un falnic legământ.
sonet de Nicolae Mătcaș din Tantal damnat să-ncerce-a prinde clipa, În ziua-n care-om da de-acea comoară (Coroană de sonete) (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu te pot împarte doar pe tine
Un pom sunt la o margine de drum.
Înfrunt semeț urgiile naturii.
Îl omenesc pe cel ce-amic sau fur i-i
Și nu-i cer nimănui nici un uium.
Tu, trecător pribeag cu pas molcúm,
Ia loc un pic sub ramii mei, vergúrii,
Culege-un fruct cu strepedul răsurii
Și potolește-ți setea, cum-necum.
Ca un Hristos, împart culant preaplinul
Cu cel ce pleacă sau cu cel ce vine
Și-s fericit că-așa mi-a fost destinul.
Atavic, însă, îmi păzesc taínul:
Din mult-puținul care-mi aparține
Eu nu te pot împarte doar pe tine.
sonet de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul II (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ziua-n care-om da de-acea comoară
Coroană de sonete
I
Ne leagă de strămoși nu numai dorul.
Un vis măreț și-un falnic legământ
Ni-i idealul nostru-augúst și sfânt.
Să le-ntregim, dar: Țara și poporul.
N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Cum nu-și închide pleoapele izvorul,
Să tot săpăm pân' n-om găsi ulciorul.
Sublim tablou cum rare-s pe pământ!
Văd îngeri cum fac horă la hotară,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Că nu-n zadar săpatu-am o viață.
În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Ne-om împlini-o, Țara, dodoloață,
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Mătcaș din Cum se nemoare-n timp (2015)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maitreyi
Frumoasă din vise, ce sorț dete-mi-se, o, Maitreyi!...
O lance de gând mă străpunge cu lama-i la osu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Te-am vrut Galatee, nu doară femeie, o, Maitreyi,
Dar gândul fatal mi-a tot rosu-mi-a creierul, rosu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Cum nu ți-am dat, însă, suflare nestinsă, o, Maitreyi,
Azi numai în vis îți sorb dulcele chipu-ți, frumosu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Frumoasă din vise, vezi pletele-mi ninse, o, Maitreyi,
Îndură-te, dar, și-mi alină-acest dat dolorosum:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
poezie de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?
Anteu jurase tatălui, la moarte,
Un templu să-i înalțe doar din țeste.
Cosea drumeții după plan și peste.
Heracle-i dete,-n fine,-aceeași soarte.
Călăul Stalin. Țara în arest e
Și floarea ei distrusă ca la carte.
Dar când să-i facă soarta și lui parte,
Îl arse cum arzi visele funeste.
Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?
Firește curge timpul: noapte, zi.
Izvorul vieții, limpede, nu seacă.
Ci-n dorne tulburi este bine-a ști
Că, cine scoate sabia din teacă,
La fel și el, de lance va pieri.
sonet de Nicolae Mătcaș din De-a alba-neagra (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și azi coardele lirei stau munții să despice
Legenda povestește de-un trubadur sadea,
Care știa, prin cântec, să-i dea pietrei suflare,
Să-nnobileze lumea, să îmblânzească fiare.
Chiar iadul îl vrăjise, cântând din lira sa.
Când, răvășit de dorul soției sale, care
Trecuse-n altă lume, el cânt divin cânta,
Se-nduplecă și Hades. Decise să i-o dea
Cu-o singură tocmeală: în tartar voie n-are
Să-ncerce s-o privească. N-a fost să fie-așa.
Îl sfâșia-ndoiala: e ea sau nu e ea?
Și o privi. Pe dată se destrămă o umbră
Ce-o înghiți de-a pururi nemărginirea sumbră.
Și azi coardele lirei stau munții să despice
De dorul ce ți-l poartă necunten, Euridice.
sonet de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul II (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Nicolae Mătcaș, adresa este: