Ioan Friciu

Stea neapusă

E cam târziu şi tinereţea-i dusă
Pe aripa crâmpeielor de vise,
Să-mi sloboadă gândurile-nchise
Din tainiţa de grele vermi, ascunsă.

Tixită cu idei, spre a fi scrise,
O ladă ferecată este-mpinsă
Pe-o cale neumblată, nepătrunsă
Din univers cu recile abise.

Cum steaua mea e încă neapusă
Lumină a cuvintelor contururi,
Iar bucuria-n sine-mi e indusă
În clipa cea de faţă şi deapururi.

De răutatea lumii ce-i distrusă
Voinţa nu-mi va fi nicicând supusă.

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stihia albă

Cu sufletu-ngheţat stihia vine
Din recile abise planetare,
Loveşte totul cu încrâncenare
Şi albă zboară către zări străine.

În urma ei lucioase trotuare,
Nu trece om, ţipenie de jivine,
Căci nu poţi merge fără a te ţine
Şi grei ţi-s paşii, pietre funerare.

E totul alb şi totul e urgie,
Un ger flămând îţi roade chiar şi osul
Şi vântu-ţi scoate dinţii din gingie,
Iar de vorbeşti se congelează glasul.

E vuiet alb pe tot cuprinsul ţării
Din creştetul de munte-n largul mării.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainică iubire

Copilă, noaptea îmi apari în vise
din a căror mreajă nu pot să mai ies,
vreau a te purta cu mine cât mai des
pe astrale drumuri de noi deschise.

A fost să fii iubirea mea cea veche
în adolescenţa mea la-nceput,
când te iubeam tăcut şi n-ai ştiut
c-aş fi vrut atunci să fim pereche.

Nu ţi-am spus vreodată la ureche
un cuvânt de amor ori alte cele,
nu te-am sărutat sub cer cu stele,

Te-am iubit în taină, în tăcere...
Destinul m-a dus în depărtare,
suspinul de atunci încă mă doare.

sonet de Ioan Friciu (28 septembrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tenebră şi lumină

De rele s-a cutremurat pământul,
Ranchiuna, lăcomia-s la putere...
În cele două vaste emisfere
Tot răul şi-a impus guvernământul.

Va reuşi în timp a lumii vrere
Să-şi facă auzit discret cuvântul
Ajuns la Domnul nostru sfântul,
Să ne trimită strop de mângâiere?

Lăsându-se telurica tăcere,
Se iscă din tenebră o lumină
A vieţii ce speranţa noastr-o cere
Şi credem cu ardoare c-o să vină.

Cum veşnicie pare aşteptarea,
Un pumn căuş seca-va toată marea!

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timida primăvară...

Ies zorii zilei, iar primăvara
Îmi cântă doine la ferestre,
C-un vânticel suav ce-adie
Din depărtările rupestre.

Un ciripit timid de păsări
Percep dinspre ogoare,
Ce-mi dă în suflet o speranţă
C-alungă hibernala claustrare.

Muguri eclozează-n libertate
Pe ramul ce şi-a scuturat povara,
Intimidat de zilele senine,
Cu brume ce-l pândeşte seara.

În minte-mi stăruie un gând,
De fapt o justă întrebare:
Când oare, putea-vom să ieşim
Liberi să ne-ncălzim la soare?

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri

Trec anii peste noi şi peste lume,
Părem coborâtori din alt timpuri,
Cu alte obiceiuri şi tipicuri
Ce altora le par că sunt doar glume,

Dar celor mai bătrâni le par nimicuri
Că se conduc ş-acum după cutume,
Iar unii ş-au făcut înalt renume,
Că au uzat din plin de şiretlicuri.

Clepsidra e ticsită cu nisipuri
Scurgându-se, ca vremea s-o însume,
Spre infinit o viaţă trece-n picuri
Si cade-n valuri dantelate-n spume.

Va fi o entitate să ne-ndrume
Cui să lăsăm credinţele antume?

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna rece

Fiorii reci mă-nvăluie tacit,
Rămâne-n urmă calda vară,
Urgii de toamnă-ncep s-apară,
Nori cenuşii pe cer s-au bulucit;
Zăpada primă va să cadă,
E timpul iernii să se vadă.

Vor fi şi vânturi aspre-n cale,
Elice-n vârf de par s-or învârti
Şi frunze veştede se vor roti
Trecând în trombe verticale;
Elegiace ciripiri în crâng
Duios în inimi păsăreşti se frâng,
Ecouri triste vin din vale...

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafrul... zâmbeşte

S-a trezit devreme trandafirul
din amorţeala lui nocturnă,
îşi spală ochii-n firele de brumă
să s-aştearnă vesel iar privirii...

La orizontul încă galben-alburiu
Soarele din vălul alb de ceaţă,
cu razele subţiri ca firele de aţă
aruncă lumina spre cerul vioriu.

Mai târziu puţin, spre miezul zilei
trandafirul înveşmântat roşu color,
profitând de umbra unui fir de nor
zâmbeşte larg şi dulce crizantemei...

La sfârşitul zilei, înainte de amurg
Soarele şi roza pleacă la culcare,
orizontul iară-i plin cu ceaţă mare,
din noapte liniştea şi pacea curg...

poezie de Ioan Friciu (2014)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un caporal "cătrănit"

"Tinere, ai "călcat pe bec"!
Cu vederea nu te trec,
la noapte n-ai odihnă,
n-ai să poţi dormi în tihnă."
Urla un caporal bezmetic,
stia bine că nu-i etic,
dar continua să zbiere
din rărunchi şi cu putere:
"Soldat Matei Matei,
eşti planton
schimbul trei!
iar dacă-mi vine-n gând
vei fi şi mâine peste rând!"
Continua să urle caporalul "cătrănit".
Caporalul a primit
şi a buchisit,
de la iubită
o scrisoare iscălita,
o scrisoare nu prea bună...
De aceia se răzbună,

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ioan Friciu (2013)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lemnul cântă

In memoriam, maestrului lutier Roman Boianciuc

Cu muncă, cu răbdare şi migală
Maestrul a făcut să cânte lemnul,
În codru pe molid şi-a pus însemnul
Să plămădească prima lui violă.

Atunci, îndată i-a venit îndemnul
Să facă-n ţara asta, mare şcoală
Cu ucenici de spiţă mondială
Să ţină simfoniilor isonul.

Când maiestuosul spirit priveghează
În locurile unde lemnul cântă,
În simţul meu adânc reverberează
Orchestrele pădurii ce mă-ncântă.

Lutierii-s adormiţi ca-ntr-o lumină,
La cap le cântă trist o violină...

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!