Mihai Duţescu

Măcar în somn

Ai turle de biserici pe piept, iubito
sânii tăi se ridică spre cer
raiul şi iadul sunt doi adolescenţi
care merg pe stradă sărutându-se

am rămas pe pământ deocamdată
admir sângele verde care-mi curge
din braţe, din braţele cu care mă
închin şi cu care te mângâi

sunt aproape plantă, îngăduiţi-mi
să mor înflorind
imaginându-mă tânăr, acum
când reptila uriaşă a somnului
intră în cameră

măcar în somn să fiu tânăr
Măcar în somn.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materie transparentă

treceau stelele spre dimineaţă
cu coifuri strălucitoare
ca o armată romană
bătută de daci

noaptea coborâse de pe cal
şi bea apă dintr-un izvor
sângele meu se dilata
până devenea răsărit
deveneam lichid şi mă
strecuram pe sub uşi
treceam prin nările cailor
către mine însumi

eram materie transparentă,
semănam cu sufletul

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morile

Au pornit morile de vânt, macină
făina albă a zilei, e momntul să ştii
că sunt laş, n-am puterea să-ţi spun
că nu te-am iubit, sunt laş,
n-am puterea să recunosc că m-am
culcat cu prietena ta, cu Dulcineea din Toboso.

ce mai vrei să-ţi spun? a, să nu uit,
eu nu sunt din lumea aceasta,
eu sunt un personaj dintr-o carte
pe care ai citit-o în adolescenţă
pe care deja ai uitat-o.

macină morile de vânt, se face ziuă,
dacă muream tânăr aveam o scuză,
aşa, cine să mă mai creadă?
nici sufletul, bietul, care îmi întoarce
spatele, acum e un suflet fără trup,
încotro s-o pornească şi el...

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai muzica

Numai muzica e perfectă, îmi spunea
un prieten, şi moartea aş adăuga eu,
numai muzica şi moartea sunt perfecte.
sunt două femei fără cusururi
au părul buclat şi talia fină, au
gleznele subţiri şi mâinile mici, ştiu
să facă conversaţie şi să cânte la
clavecin, avere n-au, asta e adevărat.

Numai muzica e perfectă, îmi dpunea
un prieten, eu am adăugat şi moartea
în această paradigmă, uitaţi-vă la ea,
seara în special, când tocurile înalte
i se aud bătând în adâncul sufletului,
acest gang fărp sfârşit, fără lumină,
fără răspunsuri, fără iertare...

Numai muzica şi moartea.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sabia rece

Sub sabia rece a iluziei cad
capetele lucrurilor, pe rând,
ultima limită şi stelele ard
pe un cer uriaş, fumegând

mi se face semn să termin, e târziu,
reflectoarele în curând se vor stinge,
trupul cuvântului e pus în sicriu
în culise regizorul plânge.

mă ridic, amorţit, încerc să păşesc,
mecanicii schimbă decorul,
să nu uiţi cât de mult te iubesc,
dar s-a stins în sală sonorul.

poezie de Mihai Duţescu din Samuraiul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iert

Suntem doi, eu şi sufletul, locuim
în aceeaşi casă, ne tolerăm unul pe altul
nu e foarte plăcut, desigur, să ştii că
sufletul nu îmbătrâneşte şi nu moare
că e sensibil la durerile mele,
la eşecurile mele

acum îşi lustruieşte pantofii, e foarte
elegant, are haine scumpe şi parfum
fin, dar nenorocirea pentru el e că nu
poate îmbrăţişa o femeie, că nu poate
gusta din paharul cu vin.

avantaje şi dezavantaje, ce vreţi, eu
prefer trupul acesta muritor, eu nu mă
voi ridica la cer, eu n-am rămas
tânăr, dar eu sunt mai mult decât o
boare şi o lumină.

te iert pentru rătăcirile tale,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Castanii ca nişte preoţi budişti
în templele toamnei.
voi încerca să fiu scurt: plouă,
îmi las mâinile să plutească,
poate te vor regăsi vreodată.

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Mustesc zemurile păsării, pasărea a fost
împuşcată şi acum putrezeşte pe câmp
nici câinii n-o mai mănâncă, su fugit şi câinii
pe pustie printre zăbrelele oaselor
dar apare visul în cămaşă albă
însângerat în dreptul inimii
se plimbă la marginea pădurii visul
Doamne, ştiam că pasărea a fost împuşcată
nu visul, credeam că mai
am dreptul la vis
taci, îmi şopteşte sufletul
visul nu moare odată cu trupul
visul nu e din carne
Iar trupul e doar imaginaţia visului.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!