Aurel Stănescu

Femeia începutului de mileniu

Tu mâine ai grevă
nu ştii dacă şi soţul ;
vei face gesturi necugetate
te vei răscula, vei gesticula, te vei amărî,
vei striga până vei răguşi ;
ştii că ai dreptate, nervii ţi se vor întinde la maxim,
vei trăi cu intensitate febrilă,
dar gustul revoltei se va cocli.
Eşti dezamăgită...
totul pleacă de la centru
obosită, târându-ţi paşii
te vei întoarce acasă.
Când îţi schimbi bluziţa cu năsturaşi de argint
mă găseşti pierdut în buzunărelul din colţ,
mă arunci plictisită.
Eu fac poezele în alt ungher rătăcit ;
iubirea redusă la un joc spiralat
neîntrerupt şi absurd,
bagatelă în veşmânt de primadonă.
Gândeşti obsesiv:

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri difuze

Când eram mic, dar mare... mă gândeam
într-o dimineaţă când soarele strălucea puternic
şi afară ploua torenţial cu stropi mari de căldură ce nu se mai opreau
şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
că dispăruse în noapte ca motanii, mă tot gândeam
dacă îi spun Colonelului, tatăl tău,
dimineaţa când pleacă la unitate:
- Tată... te rog, încuie uşa după mine!
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
vreau să construim din plastilină
o Luminiţă, un Laurel şi alte figurine...
ce se întâmplă dacă le creăm cu imaginaţia noastră fabuloasă?
Cred că mi-ar fi răspuns:
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme,
nu-i place să se trezească atât de dimineaţă.
Mama ei nu mai e aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă!
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi niciodată;
intră dar n-o trezi... dezbrăca-te dar, n-o trezi... atinge-o dar, n-o trezi
las-o să viseze toată viaţa! Chiar dacă visează alt băiat acum
începând de azi, te va vedea numai pe tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Când mă iubeşte piatra
care mă izbeşte
absurd abisul vine din adâncuri,
ceaţa mată hoinăreşte pe străzi;
coborâm răsfăţaţi în profunzimi,
umbrele îşi caută singurătatea
se află, se regăsesc, se împlinesc.
Pândim să se reverse cerul.
Ce odios e timpul care ne răsfiră!

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul imperfect

Un clopoţel... scund, plăpând şi zgribulit
Sfidând norii şi-a lui soartă
vrea s-ofere caraghios
din puţinul care-l are
o aromă caldă
un miros ameţitor de verdeaţă
şi candoare albă
ca şi gândul păcătos
remarcându-ţi picioruşele înalte
ce păşesc victorios
prin zăpada afânată
peste noapte.

Astea-s vorbe azvârlite-n astre
şoapte stârnite în lună
când universul străbate
prima zi de primăvară!

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul

O voce interioară pune întrebări
punctând figuraţiile şi retuşând convenienţele.
Ce oare în cavalcada deşertului sec aleargă
să poţi cuprinde nimicul ce nu sfârşeşte nicicând?
Ce oare înnebuneşte iscusinţa geniului agitat
spre alte zări tulburi de atâtea nelămurite judecăţi?
Ce oare îţi spui de fiecare dată contrazicându-te
în balansul acela înfiorător al bucuriei de a auzi glasul
obişnuit să poruncească succesiunea firească a stagiunii următoare?
E o treabă personală care nu interesează pe nimeni
iar fericirea de a atinge ceva e acelaşi lucru cu oboseala deja instaurată
consecuţiei timpurilor până la unificarea neprogramată.
Desigur vei spune că n-ai existat
într-o prezentare grafică cu mii şi mii de planuri.
Dar oare te saturi? Oare te bucuri?
Şi până la urmă suspini de un dor nelămurit
care nu te lasă să fii singur

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar smoală. Oraşul

Plouă
Plouă şi în case,
Plouă peste inimi
gârbovite, arse.
Frig e înăuntru, frig e şi afară
Gândul împresoară
zloată, noroi... toate scurse
ce n-au nicio noimă
cât sunt de greţeoase.
Iubiri îndrăcite
visări încâlcite
ziduri coşcovite
deprimantă stare
diurn calapod,
reverii pictate
clonă zbuciumată.
Totul se transformă-n
moină-ofticoasă
ce te-mping cu sila
peste-o planturoasă.

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri iubeai într-un fel

Viaţa -
un joc în care iubeşti să nu fii singur,
te amesteci în săli de bal
şi faci tumbe neîntrerupte
stârnind hazul
pierzându-ţi harul unei apetenţe fără margini.
Cursorul nedoritelor promisiuni
se zbate dramatic
şi controlează recompense
într-o nouă zi în care iubeşti altfel.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impulsuri

În ţara mea ţâţele vacilor dau numai lapte şi miere
şi sânii femeilor se lasă sărutate de oricine
în ţara mea e apreciat oricare
drumurile sunt presărate în cale
Suntem bogaţi
din buzunare ne curge numai lapte şi miere
potecile, cărările, drumurile sunt pline
de lapte şi miere
dar ce folos, eşti născut diabetic şi mori de foame
degeaba ţâţele te îmbie, funcţiile curg
eşti dat la o parte dacă nu eşti cu cel mare şi tare
Eşti sufocat de cuvinte, de partide şi să fim serioşi
în ţara mea curge numai lapte şi miere
dar pentru alţii.
În ţara mea... aproape toţi au diabet.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercarea toamnei

Îmi curge toamna prin bărbie
şi tremură tăinuindu-ţi paşii
foşnind prin praful sur.
E vântul zgomotos
sau valul ce te izbeşte în adâncuri
şi-se întoarce fremătând amarnic
sau poate numai gândul răscolit năstruşnic
venirea iernii încurcând?
O inimă... ce te prelingi în spuză
şi te descarci cu trosnet de jeratic
de ce mai şovăi?
Un fulger dinspre răsărit învinge colbul
iar tu îţi verşi licoarea din văile adânci
pictate-n neguri
şi-întinzi pocalul viselor tumult.
O inimă... de ce vuieşti atât de aprig?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încrucişări

Paradoxul e pe-un val în căldura culorilor
ce frământă amurgul ultimei frontiere.
Fericirea-i grupată lângă tine
şi-atât de puţin îţi trebuie
să mă înglodezi perpetuu
în datoriile lumii viitoare.
Şansa... acea mângâiere neşlefuită
doare până dincolo de firul subţire al destinului
şi-agită dincoace de limite
particule
risipindu-te-n nisipuri mişcătoare.
Odată, întunecimile luminilor ţâşnitoare
m-au fericit!

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!