Grigore Hagiu

Spaţii

Pe munţi, în înălţime, ninge poate şi-
adulmeci, printre arbori, în zori
înmiresmările zăpezilor pe osul stâncilor
înfăşurate.

La albul înspumat rotind uşor, cu-aripile
uneori nemişcate, parcă-ntr-un ou cu
virtuţi mai curate stau vulturii în golurile
văilor.

Şi-n fulguială ce frumos răsare
catargul munţilor de către mare,
veghetor înstelărilor sale.

Ascultă, când vântul bate mai tare
în această de mătase ninsoare, pământu-
mpins prin spaţii siderale.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectru-n formare

hidrele spectru al iernii
a început să-mi albească ochii
o primă privire s-a şi izbit de pământ
în cercuri mărite-ngheţând

cineva priveşte intens
cele din urmă fructe
şi cum încet le doboară
poţi să-1 gândeşti cu mult mai uşor

dar soarele tot adunat
în tainice-adâncuri de oase
ne va fi deajuns
pentru marea călătorie ce-ncepe

cine-şi trăieşte făptura
mai repede
cu-adevărat mai repede
singur va-nvinge

[...] Citeşte tot

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuie de sânge

cântecul cocoşilor dărâmă
noaptea merele din pomu-ntunecat
se-nvânesc meridiane lungi în păsări
sudicelor mări în taină le răspunde
sarea strânsă-n ţărm de os copilăresc
foarte-aproape este clipa
aerul mai gol îşi cere
dreptul lui la sbor ceresc
insula euthanasică trecând
smulge fără încetare
si din ce în ce mai blând
trupul nostru ce se vrea
liniştei redat
fruncea-n carul mare poate
inima într-un luceafăr
şi desfăşuratul sânge
pe fantasma de catarg

auzul născut pentru stele
mirosul pentru creşterea fructelor

[...] Citeşte tot

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

stă inima în peisaj arid
templu cu soarele pe-acelaşi orizont
o sferă suferindă
un sfinx înţepenit în taina lui
cu faţa către mare

nava de unde vine
unde vrea să plece
cu pete mari de nori pe ea,
cu alge

zgomot egal se-aude-n ea cum bate
suiş de nuri
prăvăliri de lavă
săli suprapuse o străbat
scări în spirală
şi-acolo unde sângele făcea vârtejuri
tăcute zeităţi de piatră lustruită au rămas
pereţii ard de scene mari de luptă
de cavalcade lungi de vânătoare

[...] Citeşte tot

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp concentrat

o coasă
dă târcoale
odăii unde scriu
iarba grasă
cade
fulgerată
de sus în jos
clipele mele
de jos în sus
până rămâne
ungă pajiştea aspră
numai
un fraged cap gânditor

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Grăbesc spre toamnă-adânc aceste zile,
rotite cu pământ şi cer cu tot, mişcarea le-o
auzi în orice rod, în lucrurile cele mai
umile.

Ne sună paşii parcă pe un pod frumos adus
şi el spre rotunjime, stăpân pe-a timpului de
jos desime, pe-oglinzile de apă fără nod.

Mereu mai grele însă şi febrile, se-
nghesuie cuvintele-ntre file. şi câte, să
le rândui, am să pot?

O, dintr-a frunzelor pălind mulţime, din
dulcea lor armură din vechime răsare câte-
un tânăr voievod.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ninsoare

O palidă şi ultimă ninsoare îşi
scapără curatele scântei, de bună
seamă albii ghiocei atraseră lumina
migratoare.

Ce pace-n trunchiuri tinere de tei, în
boabele subt lut netemătoare. În miezul
ochiurilor de izvoare, în proaspătu-
nceputului temei.

Şi dăruit şi mai degrabă-nvins. Un
candelabru mare s-a aprins, mângâietor
şi-aerian să se adune,

de parcă-n înălţime dinadins
şi secole în urma ar fi nins
pe noi zăpada să ne-ajungă-anume.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir cu plumb

un fir cu plumb la baza lumii
pentru-nălţare ardere şi zbor
bot împietrit la capăt
pe şarpele de sfoară atârnă de ceasornicele mari
şi-i limbă grea de clopot cu bătaie-n funie
şi pendulare largă între dealuri
unu-nverzind de primăvară,
altul albind de iarnă dureros privirii

un fir cu plumb
pe muchea caselor de piatră
şi din lut cu paie
pe dealul unde vântul
coace olanele
un fir cu plumb
în jurul căruia se-nvârte
spre ochiul apei golul de fântână
din stele cade strâns cu umbra

bate-ntre fluvii şi la drumuri

[...] Citeşte tot

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbind cu Eminescu

ne plimbăm pe-o câmpie de piatră
în stânga poate-i un copac, dar nu se vede
îl acoperă copiii ce răscolesc în el
nici ei nu ştiu
în dreapta se aşează în butoaie
se pun în mari butoaie inimi la sărat

vorbim pe-un câmp de piatră
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund

din focul lui săpat în piatră
când dispare
mai râmâne un păianjân negru
cămaşa-mi sfârâie
arsă în dreptul inimii

[...] Citeşte tot

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada dintâi

Şi dacă bate iar în câmp ninsoarea şi mă
împrejmuie cu stinsu-i zvon, sămânţă
sunt şi arbore şi om simţindu-i lin în
braţe decantarea.

Ce înfloriri fantastice în pomi şi-n lutul
larg sorbind imacularea, e-o ocnă mare-n
care-i dulce sarea plânsoarea asta albă
de atomi.

Zăpada pură, cea dintâi, când vine şi
liniştea o simţi sporind în tine şi timpului
de timp îi este sete,

există-o seară-n care poţi mai bine s-auzi
ce-şi spun, de sunt, în înălţime fiinţele
visatelor planete.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!