Poezii de Daniel Vișan-Dimitriu, pagina 78
Sonetul 007
Nu mă mai vezi e ca și când o noapte
S-a așternut pe cerul dintre noi
Și ne-a lăsat săraci de visuri, goi,
Tu un mister, eu 007.
Domeniul meu e-ntreaga galaxie
Prin care te învârți c-un vag surâs,
Dar nu mă poți vedea nu zic nici "Pâs!",
Doar trag ușor de-un bor de pălărie.
Îți știu, misterule, pe dinafară,
Escalele pe unde chicotești,
Îți știu de dulce și îți știu de-amară.
Mi-ai spus că-s cel mai tare,-odinioară
Și, sunt convins, la fel și-acum gândești,
Căci tot pe 007 îl iubești.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul alb
Încerc, pe-o foaie albă, să-mi așez,
Cu frământări din dorurile-mi toate,
Cuvinte dulci, în versuri să arate
Ce simt atunci când, ziua, te visez.
Apar cuvinte rupte, -mprăștiate,
Pe care-ncerc, timid, să le-aranjez
În versul de iubire ce-l creez,
Dar ele nu se lasă aranjate.
Încerc să le opresc, să le-ancorez
La țărmul meu, iar ele, alterate,
Nu seamănă cu cele-ndepărtate:
Vor libertatea lor și nu cutez
Să le închid în rimele forțate
Din versul artificial. Oftez.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul călătorilor nemuritori
Ne întâlnim prin timp și spații vaste,
Nemuritori și tineri, dar bătrâni,
Urmașii zeilor a tot stăpâni,
Atrași de-atâtea, între noi, contraste.
Tu ești lumina arderii intense,
Eu sunt un întuneric înghețat,
Tu ești căldura, focul ce-a curmat
Răceala galaxiilor imense.
Ne întâlnim, ne-atragem, ne dorim,
Ne contopim în ere calde, reci,
Așa cum numai noi putem și știm.
E-atâta timp de când călătorim
Pe ale Universului poteci,
Încât iubirea noastră nemurim.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul cântecelor ploii
Cântecele ploii încă mai răsună
în adânc de pietre ce s-au risipit
peste lutul aspru dintr-o văgăună
care nu cunoaște zori sau asfințit.
Slabele ecouri, ca de liturghie,
poartă-n ele nume-n timpul de apoi,
care le promite, întru veșnicie,
limpezimea rece-a apelor din ploi.
Viața le privește, îmbrăcată-n verde,
urcă pe o stâncă, trece prin eter,
uită răsăritul și-n amurg se pierde,
fără să-și regrete timpul efemer.
Din adânc de pietre, într-o văgăună,
cântecele ploii încă mai răsună.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul celor cinci coroane
Regină-mi ești, iar eu ți-am pus coroană
S-o porți, cu mine-alături, peste-un timp
Ce-l cred nu doar o viață pământeană
Ci, într-o veșnicie, anotimp.
Iar tu, strălucitoare, mi-ai zâmbit
Și mi te-ai oferit cu totul mie,
Apoi coroana ai înlocuit
Cu-a timpurilor ce vor fi să fie.
Le-ai tot schimbat, le schimbi și-acum, mereu,
Dar îmi rămâi aceeași tu, cea care
Le împletești cu fir de curcubeu
Punând culoarea lui în fiecare.
E iarăși toamnă timp de-ncoronare
Cu ruginiu, cu galben și cu... eu.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul cerului tomnatic
Și a-nceput să plouă dintr-odată,
Iar noaptea neagră vălul și-a întins
Pe-o lume de lumină-abandonată,
Cu stele ce sclipirile și-au stins.
Și s-a făcut atât de frig afară
Și-n cerurile ce plângeau în noi,
Încât și sufletele-au început să ceară
Seninul de-altădată, înapoi.
Te-am căutat c-o tainică lumină
Și te-am găsit zâmbind spre-acele flori
Ce-nalță amintirea din ruină
Și-n suflete crează noi fiori.
Ne-mbrățișăm sub cer lipsit de vină,
Albastru și tomnatic, fără nori.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul culorilor
Te-ai arătat ca dintr-o acuarelă,
învârtejind în ochii mei culoare
pe care curcubeul doar o are,
și mi-ai venit, frumoasă și rebelă.
Eu te priveam, alunecam pe tine,
penel nepregătit de-așa o tușă
agilă, colorată și ghidușă,
uitând cu fericirea să te-mbine.
Te-am desenat, întâi, ca pe-o regină,
vrăjit, rapid, timid și, cu uimire,
te-am colorat în ape de lumină.
Tu, adiere într-o zi senină,
ai apărut deodată, fără știre,
dar te cunosc: ești vechea mea iubire.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul eternelor suspine
Când vii, îmi pare ziua că-nflorește
Cu zorii în petale aurii
Și revărsări de scânteieri zglobii
În cerul ce-n albastru se gătește.
Mă prinzi în umbre lungi de brațe-ntinse
Și mă alinți în dulcele balans
Din adierea ultimului dans
În care trupurile noastre-au fost cuprinse.
Simt curgerea eternelor suspine
Prin alte ceruri, dincolo de noi,
Lipsite de cântări de violine
Și văd plutind ușor, pe unde line,
În cercuri vii, trimise de-amândoi,
Poeme care vor să le aline.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul florilor de mai
Știam că florile de mai,
Când strălucesc în lumea lor,
Îți umplu sufletul de dor
Și cer iubirea să le-o dai,
Iar ție, floarea mea de mai,
Ți-am dat-o și-n a mea grădină
Mi-ai fost a florilor regină
Și mi-ai adus în suflet rai.
Îmi ești mireasma dintr-un vis
Când, dintr-al florilor alai,
Ai vrut iubirea mea s-o ai.
Și te-am cules, și mi te-am scris
Pe-al sufletului manuscris,
În veșnicia lunii mai.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul frunzelor de-apoi
Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.
Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.
Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,
Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Daniel Vișan-Dimitriu, adresa este:
