Poezii despre foc și noapte, pagina 13
Blestem
Da-v-ar ploile doar piatră,
Pulberea să cadă-n stradă
Că nimic nu vă mai place
Nici măcar ninsori să cadă.
Da-v-ar munții doar mișcarea
Când mâncați să vă doboare
Doar pereții să se-ncline
Că voi știți doar fugi de soare.
Da-v-ar ziua noapte scurtă
Să dormiți fără dorință
Că vă plângeți de iubire
Iar pe străzi e suferință.
Da-ți-ar ție cel ce murmuri
Vocea ta să ne surprindă
Că aștepți de ani de zile
Focul tău blestem s-aprindă.
poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă, blestem (13 decembrie 2019), mili dumitru
Adăugat de milidumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemare albastră
sunt o conștiință împăcată cu vaste reflecții
asupra existenței cu voaluri de mistere
elanul demiurgic cu nesfârșitele proiecții
a viselor cu aripi care se avântă sus în emisfere.
duhul sfânt îmi pare geniul pur al vieții
se pogoare în suflet la albastră chemare
atunci când se destramă tenebrele nopții
și iubitorul soare răsare iar din mare.
prin credință sacră îmi izbăvesc destinul
cu iubiri boeme mut muntele din loc
la cina cea de taină savurez festinul
Isus mântuitorul a pus în mine foc.
să ard întunecimea tot răul tot veninul
sufletul să-mi rămână structură de proroc.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată
Ridic acest nor în memoria
Florilor căptușite cu brumă
Care s-au prefăcut în stele de sticlă.
Mi s-a umplut casa cu toamnă,
Celelalte anotimpuri au rămas la locul lor.
Așa că
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată.
Nu pot trăi ca o bucată de piatră,
S-ar vede munți curgând spontan din mine.
În afara unui foc lăuntric,
Aș fi un colț de viață sfărâmată
Și din acest motiv aș iubi să rămân vie.
Sărutul nu cunoaște tragismul marilor pasiuni
Și de aceea nu vine atunci când trebuie.
Prefer să mor în acest vârtej de foc,
Să ard ca o flacără veșnică pentru el.
Vino în noaptea de cerneală
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe unde
ai umblat când nu m-ai iubit?
cine te-a mai așteptat
seara la fereastră? cu inima
în flăcări sub straturi
de nori. cine a mai căzut
în sclavie și a înnebunit
de atâta iubire? mai sunt nebuni
care-ți scrii poezii cu cerneală
roșie noaptea? ce zâmbet
te-a vrăjit? nu te grăbi să-mi spui.
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec șoptit
Odată am ucis o vrabie,
Am tras cu praștia-n ea și am lovit-o.
Pe urmă, o zi
Și-o noapte întreagă
Am tot plâns-o și am tot jelit-o.
Nu m-a bătut mama, nu m-a certat,
În mână țineam o bucată de pâine.
Degeaba, mi-a spus,
Degeaba, mai plângi,
Ce-ai omorât, omorât rămâne!
Mai târziu, am crescut flăcăiandru
Și m-am îndrăgostit nebunește de-o fată,
Dar nu știu de ce
Într-o zi a murit
Și-n altă zi a fost îngropată.
Demult nu mai trag cu praștia-n vrăbii,
Demult nu mai merg la nici o-ngropare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul centaur
În ziua din urmă zori, din loc în loc,
Năuc... Dar mai spre seară desfășură deodată
Pe asfințitul verde, cu lespedea mâncată,
Regescul vas de gânduri crescut în dobitoc.
Tăriile topiră nepotrivitul bloc...
Târziu, spre geruri albe, o carne înnorată
Porni în melc de abur, pe când, dezgărdinată,
Se lămurea din noapte o inimă de foc.
Statornic gâde, Umbra mâner masiv și dâre
Căzu peste jeratec cu grelele satâre,
Și luminosul bulgăr îl despică, felii.
Pământul ațipește. Răzleț, nici un centaur,
Dar de nestinsul ropot al clarei herghelii
În zăcăminte sună filoanele-i de aur.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire, în veci slavă ție!
Ți-e sufletul fagure dulce
În veci însetat de izvoare,
Vin paseri în el să se culce
Și-albine cu miros de floare.
Te pierzi în visări sidefate
Și ziua și noaptea visezi.
Clădești din noroaie palate
Și aur în mlaștină vezi.
Tu cânți când e moartea aproape
Și-n hohote reci din senin;
Putea-vor o lume să-ngroape,
Tu nu auzi niciun suspin.
Ești focul ce arzi în oceane;
Ești sclavul ce cânți în robie,
Ești înger răpit din icoane,
Iubire, în veci slavă ție!
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Nicolae Martinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce sunt...
Nu aflasem că de-atunci cuprinsă fost-am de lăuntrice mistere,
În petale de noapte m-ascundeam, ca zorile să-mi dea ce le pot cere;
Într-o scoică de mare, târziu, acum să cad în visare, să fiu
Când mă udau valuri dulci-amare, strângeam în pumni nisipul fin
Secrete din adâncuri necuvântătoare și-au vărsat focul de venin.
O chemare, deși târziu primisem, scrisă pe o pană a unui vânt,
Deși fugeam de ea, o găzduisem
și doar așa am aflat ce sunt
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soledad
Mă duce dorul către umbre iară,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
cu gure dulci m-au sărutat silfide,
m-a prins, în plasa ei, plăcuta seară.
Nu-s astre-n cer câte visez iubi,
nu-i noapte-atâta câtă ard să port,
departe-s, vai, de-al veșniciei cort;
în umbra lui regească vrere-aș fi!
Veste s-a dus că nu mai suntem tineri,
s-a istovit al tinereții pas...
Din focul clipei stinse ce-a rămas?
Lacrime doar, ce-s partea crudei Vineri.
Război am vrut, mă rog acum de pace,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
în poartă bat și te implor: deschide.
Sunt tot, o noapte. Frig mi se mai face!
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alcor
Alcor, micuță stea plăpândă
Abia zărită-n depărtare,
De-ai fi tu gingașă și blândă
Cum e-n adânc o stea de mare,
De-ai fi un licurici în noapte
Ori far pe-o insulă pustie,
Sub pomul meu cu vișini coapte
Șezând, ți-aș scrie-o poezie.
Dar tu, steluță minunată,
În cer ești iad! De ce să-ți scriu,
Când tu, dac-ai putea, pe dată
În foc m-ai pârjoli de viu!
poezie de Mihail Mataringa (27 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre foc și noapte, adresa este: