Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

foc și noapte

Poezii despre foc și noapte, pagina 17

Mateiu Caragiale

Clio

Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite
Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești.
Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești,
Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite.

Căci, uriașe stoluri la zări încremenite,
Zac norii ce, în pragul genunilor cerești,
Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești
Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite.

Dar ceața serii-neacă troianele de jar.
Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar,
Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul,

Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți,
Când negrul văl al nopții înfășură pământul,
În gemăt să tresalte străbunii adormiți."

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Craii de Curtea-Veche" de Mateiu Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 17.99 lei.
Costel Zăgan

Urătură CZ-17

Mâine azi ce mai cotează
trage plugul încă-o rază
din noi să răsară cerul
și din noapte adevărul

Căci s-a săturat românul
să strângă în palme fumul
ca din pungă să-i răsară
euroi cu frunza rară

Doamne ne-nvârtim în cerc
c-o tangentă am s-o dreg
să vadă Sfântul Vasile
ce visez de-atâta zile

O să-mi dea iar foc la mască
Anul Nou ca să re-nască

sonet de din Cezeisme II (30 decembrie 2016)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Adio, iarnă

Adio, iarnă, ai plecat
Cu râul dezghețat aseară
Un soare cald s-a arătat
In pas venind cu primăvară

Imi pare rău, șuvițe negre
In noaptea lungă mângâiam
Fulgi albi se așezau pe gene
Cu un sărut ades topeam

In urmă ai lăsat să stingă
Focul din sobă ce ardea
Singurătatea e stăpână
Si vântul tremură-n perdea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Paradis în destrămare

Portarul înaripat mai ține întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretutindeni pe pajiști și pe ogor
serafimi cu părul nins
însetează după adevăr,
dar apele din fântâni
refuză gălețile lor.
Arând fără îndemn
cu pluguri de lemn,
arhangheli se plâng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfântului duh,
cu pliscul stinge cele din urmă lumini.
Noaptea îngerii goi
zgribulind se culcă în fân:
vai mie, vai ție,
păianjeni mulți au umplut apa vie,

[...] Citește tot

poezie celebră de din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Exercițiu de timp...

Îmbătrânim pe fiece secundă,
Iar timpul buclucaș dispare-n undă.
Prin univers el zburdă negăsit
Și-adoarme trist când am murit.

Mirarea vieții se propagă-n el
Și ne trasformă printr-un joc fidel,
Doar fericirea crește-n noi
Și ne absolvă pașnic de nevoi.

Visarea clipei o uităm,
Prin focul serii ce-l creăm.
Iar valul dezmierdărilor pierdute,
Pe buze se aștern tăcute.

O rază ancestrală lenevește,
Iar faza lunii se căznește.
Și schimbă nopți tăcute-n zile,
Cum moartea stinge minți ostile.

[...] Citește tot

poezie de (8 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stând pe marginea Lunii

Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
umbra mea fulgera
cerul în amiezi de floare,
fulger cu o mie de brațe.
Primul val adună stelele în cupola naltă
a nopții ;
Dumnezeu era stea în centrul focului,
scria cu scântei, vestindu-și soarele
de sub tălpile mele.

Fără tine eram un cerc subțire de lumină,
cu tălpile însângerate trăgeam un cântec singuratic
să pornesc timpul pe cerul răsturnat;
te aud, te privesc, nu mă vezi,
îți aud vocea tremurândă umblând
într-un cuvânt subțire de lumină:
... esc...

[...] Citește tot

poezie de (22 februarie 2009)
Adăugat de Maria EleniaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Noapte neagră, noapte cruntă

Neagră noapte, noapte cruntă
Cine sufletul ascultă
Să fie resuscitat
Vis din vis adevărat?

Să-și revină-n melodii
Din sirinx de ciocârlii,
Să nu fie estompat,
În văzduh de zori uitat.

Suflet blând și trup de foc
Mă tot rog să ai noroc,
Să scapi din negre năluci,
În lacrimi să nu te culci,

În iarbă, în roua ei;
Doar în zbor de porumbei
Unde noaptea-și pierde firul
Să crești precum trandafirul

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Visul meu în noapte...

Nu am știut că mă certați
pentru că m-am desfășurat cu eleganța
ce uneori mă caracterizează,
atunci când noaptea e în toi
și am visele-naripate,
cu pletele aruncate-n vântul cald,
iar iubirea mea dansează-n fața ochilor mei
ca și valurile mării înspumate,
simțind căldura trupului meu,
ca focul distrus de lacrimile unui izvor,
ce caută să iasă din peștera muntelui abrupt
și cu cascada uriașă ce inundă dragostea uneori.

poezie de (16 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charles Baudelaire

Deseară ce vei spune

Deseară ce vei spune, biet suflet solitar,
Tu, inimă, uscată pe vremuri, ce vei spune
Ființei preafrumoase, preascumpe și preabune
Ai cărei ochi deodată te-nviorară iar?

- Vom pune-orgoliul nostru de-a pururi s-o slăvească;
Poruncile-i domoale neprețuite sunt;
Pătruns de duh e trupu-i ca plasma îngerească;
Privirea ei ne-mbracă în luminos veșmânt.

Oricând, în toiul nopții și în singurătate
Sau ziua-n larma străzii și-a omeneștii gloate,
Fantasma ei în aer ca flacăra dansează

Și spune: "Sunt frumoasă și vreau cu strășnicie
De dragul meu Frumosul drag veșnic să vă fie.
Eu sunt Madona, Muza și Îngerul de pază."

sonet de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.
Vasile Alecsandri

La gura sobei

Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește.
Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.

Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

<< < Pagina 17 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre foc și noapte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook