Bulă şi timp

Naştere punct zero

A început şcoală pe 14-15... miliarde de ani lumină plecată-n spirale
şi aşezată în aula rotind concentric şi cu tablă neagră, în zgomot de urale
explozive... Nu ştiu de lună că n-aveam orbite pentru ea şi nici nu strălucea,
iar revenind la facultatea-n curs de-a naşte din scrumuri fumurii, în perdea
s-au încropit cursanţi într-o alergare nebună de-a se face mari şi a se-nnconjura de-apostoli
păzitori în jur -utopici pentru neiniţiaţi- haotici, dându-şi coate, rostogoli
să-şi facă loc, să se aprindă printre nori şi să se pavoazeze-n cer de-o bulă albastră;
un grăunte -aproape vid de masă- şi-unde şi mai mic, un firicel cu gât purtând o glastră
şi-a încolţit o floare cu petale mirosind a simţuri şi curgând nectar să îşi hrănească -ne având-
un gând, se-ncovoind de întrebări -de-un dedesubt de punct- plecate... Şi atâta-i de păpând
elevul ce-a intrat pe-o lume-n undă scurtă, se-necând de-atât plângând! Se cheamă OM,
aflat la sânul Căii Laptelui de-o firicea genealogică, printre inelele de vârste nesfârşite de-al său pom.

E-o spiţă, sau un vârf de suliţă aruncată de un Cine... Bula, ea grăunte îi e acoperiş de-un miliard de miliarde de miliardimi din miliardul de-un micron...

PS
Pe Calea nesfârşită a Laptelui, numai pe ea, am 17 miliarde de surori ca bula, ce-o am şi trenul şi peron!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!