Poezii despre animale și moarte, pagina 2
Opțiunea editorilor
În curând voi fi mort.
Vor rămâne, poate, zece poeme
în care copiii idioți
vor găsi animalul numit okapi, furnicarul,
pe Napoleon, pe Savonarola,
Kamceatka, insulele Sondei.
Profesorii lor, tembeli ca și ei,
vor scoate de-aici, fără multă osteneală,
câteva lecții de istorie și de geografie.
Mai târziu, devenind adulți
se vor scufunda, la rândul lor, în proză.
Totuși, un filozof de provincie
va scrie despre opera mea o teză stufoasă,
indigestă, tâmpită.
Editorii vor refuza s-o tipărească,
și, după cea mai bună logică, poemele mele
vor muri de îndată.
poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Maria Banuș
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrima obosita
Daca fiecare lacrima
ar avea curajul sa povesteasca
nebunia facerii
si pana la moarte...
... pana sa renasc,
dintr-un trup insipid si flasc...
Oh! Cate ar fi de povestit...
Aseaza-te, calatoare ostenita,
din causul palmelor adapa-ti furia,
da-i drumul animalului din tine...
... deasupra lacrimilor
a inmugurit curcubeul...
poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumețul
Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalță plopul,
Stele și pietre sunt.
Adormit se arcuiește puntea peste viitură,
Un chip mort însoțește pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.
Departe păstori proslăvind. În roca veche
Privește dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezește înfloritul vânt, trilurile a morților aievea
Și pașii înverzesc în liniștita pădure.
Asta amintește de pom și animal. Domoale trepte de mușchi;
Și luna,
Lucește scufundată în triste ape.
Revine iar și umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin orașul în ruină.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creatorul
Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Și nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morții poartă chipul meu
Cerul și pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna și întreg universul
Mă urmărește cu mii de fețe ale mele...
Nu știu de unde și până unde
Această stranie și nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu
poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nehotărâre
Fiecare trăim două, trei sau chiar patru vieți deodată,
Ne naștem,
Doamne, atât de tineri, încât
Din miile de vieți posibile
Nu ni se poate pretinde
Să știm alege doar una.
Animalele unei vieți vânează animalele celorlalte,
Peștii vieții mai mari înghit peștii vieții mai mici,
Crengile arborilor își sunt dușmane și se usucă-n hotare,
Soarele vieții a patra întunecă
Soarele-al treilea, soarele-al doilea,
Soarele prim.
Contrare, viețile se anulează una pe alta
Și, nehotărâți încă, și nematuri, murim.
poezie de Ana Blandiana din Cinzeci de poeme (1970)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bine fac
cei care ne doresc
moartea -
așa
se scrie istoria
tinerilor îmbătrâniți premahmur
(?!)
gloria
nu ne revine
dar nici
cei de acum nu
vor strânge în brațele flușturatice
vreun hoit subțire de animal
cu aromă de văduvă
beată grămadă
or
donată cuiva
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revoluție pe bucăți
Versul curge ca o apă
cuvântul sub piatră crapă
gândul se izbește-n cer
și-alte animale pier
Ca româna nu-i niciuna
s-o ia și pe ea furtuna
ce istorie băiete
vrei iarăși să se repete
N-avem nevoie decât
să ne punem ștreang la gât
să dicteze cineva
ce să faci cu moartea ta
Revoluție doar pe bucăți
luați-o dacă vreți din părți
sonet de Costel Zăgan din Revoluție cu repetiție (19 februarie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când viața lor de viața ta se leagă
Când viața lor de viața ta se leagă
și când privești spre ei, te vezi pe tine,
mai mult de-atât nu ești, și nu-ți convine
că ochii văd în sinea-ți lumea-ntreagă.
Privești în jos, în sus, și ți-e rușine
ca unui dumnezeu lipsit de vlagă,
și-ai vrea să uiți că vântul îi propagă
spre mintea ta retrasă-n vizuine.
Din glas dement se-ascunde-n timbru dorul
ca frunza verde-n toamnele barbare,
și-arunci în ei durerea cu piciorul
deși îi simți, îi crezi, și-atunci te doare,
cum taurul răpune matadorul
și-odat' cu el și animalul moare.
sonet de Ionuț Popa (14 noiembrie 2009)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Toate aspiră către soare
O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.
O floare fără lumină
Se veștejește și moare.
Nu mai poate să-și revină
Dacă-i lipsită de soare.
O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toți la soare,
Să le facă bucurii.
Oricare viețuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Drapel... de sine
Mă trage apa, din mine, la fund,
mă decantez în ce am mai ușor;
gândul,
ce-mi ține deasupra cu etericul său de profund
visul... ce-mi împiedică spectrul că o zi o să mor,
muribundul.
Pe undeva, pe la mijloc, sunt sec de organe
-ce pot să le dau cu împrumut,
ca în armată,
unde nimic nu dispare, se completează, apare din orice cotloane-
și le țin doar pe cele de rut...
de-oi găsi iar și iar, câte-o fată.
În rest, tot este-o piatră, ceva de pământ, minerale,
un fel de cenușă
-de ard-
sunt ca alte animale...
o căpușă
ce-și stoarce, își suge din minți ce i-au pierit- crezul că... "bine"-i stindard!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre animale și moarte, adresa este: