animale şi noapte

Drumeţul

Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalţă plopul,
Stele şi pietre sunt.

Adormit se arcuieşte puntea peste viitură,
Un chip mort însoţeşte pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.

Departe păstori proslăvind. În roca veche
Priveşte dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezeşte înfloritul vânt, trilurile a morţilor aievea
Şi paşii înverzesc în liniştita pădure.

Asta aminteşte de pom şi animal. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna,
Luceşte scufundată în triste ape.

Revine iar şi umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin oraşul în ruină.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis clamavi

Îţi cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie şi fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime şi blesteme;

Un soare fără vlagă pe cer stă şase luni
Iar şase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n ţările polare:
Nici vietăţi, nici ape, nici crânguri, nici păşuni!

O groază mai adâncă nu poate fi în viaţă
Decât cruzimea rece a soarelui de gheaţă
Şi bezna asta care-i cu Haosul la fel;

Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Aşa de-nceată-i vremea pe nesfârşita-i cale!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde locuiesc sfinţii

Unde locuiesc
iluminatele creaturi nocturne, care s-au prădat şi de
ultimul pătrar de lună din colţul lor de cer, să poată face toiage de lumină
pentru cei care şchiopătau în întuneric
unde locuiesc
frumoasele vieţuitoare acvatice, care au coborât din Arca lui Noe
pentru a face loc şi celor fără adăpost
unde locuiesc
aceşti oameni-fluviu care, cu limbă de moarte, au lăsat apă vie
pentru cei însetaţi de Cuvânt
unde
locuiesc aceste fiinţe înaripate şi cum de şi-au făcut
cuiburile acestea mari
în inimile acestea mici
ale noastre?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licuricii din sân

În noaptea aceea adâncă,
De iarnă,
În care dispăruseră
Toate vietăţile pământului
Şi doar vântul se lovea
Bezmetic în oglindă,
Cerul se lăsase greu
În jos.
Şi mi-ai spus
Să nu deschid fereastra
Că s-ar putea să ne inunde.
- "Ne-am cufundat în cer ca într-o mare"
Nu ştiu cum m-ai privit
Că m-am oprit din ce făceam
Şi-am tresărit.
- "Închide ochii şi deschide palma!"
Dar am trişat
(ca şi tine)
Şi am privit
Cum îmi strecurai

[...] Citeşte tot

poezie de Niculina Ilisie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noapte ne vom iubi

şi ne vom strânge în braţe timid
sub paltonul meu cel vechi
fără nasturi alături de părul meu
ţepos netuns de zece ani cu puteri
paranormale fix la doisprezece
noaptea ne va inunda o peliculă
de copola şi ne vom lovi violent
cu faţa de animalul ieşit din noi
ne vom accidenta de acea nălucă
apoi vor curge îmbrăţişările
cu simbolurile mistice ştiute numai
de noi sau de ochiul de cerb smuls
şi plantat în tavan să ne vegheze

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vară pe Golful Bothniei

Plutind în lumină, orizontul răcoros al Bothniei
alunecă în neantul alb al serii
unde fiecare stea păleşte pe ţesătura dezolantă a bolţii cereşti,
iar înserarea preia stăpânirea de la soarele ascuns vederii.

OSAKA MARU din îndepărtatul Nagasaki
se îndreaptă spre nord, spre fabricile de cherestea din Umeå,
remorcând, fără lumini la catarg, suflete bushido mirate
în luciul de fuioare-al verii.

Asemeni lor, au cutreierat şi alţi marinari;
şi-au întrebat într-o sută de graiuri: de ce
sunt nopţile de iunie atât de albe pe valurile Bothniei?

NB.
În limba japoneză MARU înseamnă cerc; dar are şi semnificaţia de reapariţie, de repetare a unui ciclu etern. Cuvântul este adăugat numelui navelor maritime comerciale ca măsură de protecţie asiguratorie că nava se va întoarce teafără acasă din voiaje. Acest nume nu se acordă navelor militare, ele purtând nume de munţi, fenomene naturale, animale, insule, etc.

poezie clasică de Harry Martinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri descălţate

Ce stai, omule, în ruinele acestea singuratice şi plîngi?
Plîng berzele zilelor ce trec cu-o aripă neagră, cu-o aripă albă,
Plîng zilele care trec moarte,
Plîng copiii fără părinţi,
Plîng fiinţele flămînde în pădurile nopţii, fiarele, şerpii, vietăţile
crude şi blînde.

Plîng femeile înşelate, plîng bărbaţii minţiţi,
Plîng oamenii supuşi,
Plîng oamenii fără speranţe,
Plîng păsările şi vitele ucise ca să fie mîncate,
Şi-mi plîng toate multele subtimpuri pierdute,
Îmi plîng păcatele. Plîng că timpurile nu se mai întorc.
Plîng că omul se duce şi se întoarce uitîndu-se numai în pămînt,
Ca şi cum îşi caută mormîntul.
Mă plîng pe mine cel cîntat de tine.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1960)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vine noaptea

Şi acoperite de muşchi, pietrele crapă
Frigul vrea să dea lovitura la noapte.
la violoncel vântul sună a recviem
rugăciuni grăbite se murmură-n şoaptă

Litanie lângă litanie, epitet lângă epitet.
Fotoni filtraţi peste seara polară.
Şi stihul, pe lângă mercur, îngheaţă
cu ţurţuri plâng vietăţile pe-afară

Frigul la ferestre desenează icoane.
Cu tuşele de tăcere la îndemână
Lumina, spasmodic, din bec filează
Iar noaptea nu mai vine, se amână...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Aura Christi
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada muncitorului

Eu sunt un monstru pentru voi
Urzind un dor de vremuri noi,
Şi-n lumea voastră-abia încap...
Dar am să dau curând la cap.

O, dormi adânc, mereu, aşa,
În vise dulci, hidos burghez,
Oftând, palate de-ţi lucrez,
Eu ştiu şi bine-a dărâma.

În noaptea asta, iată, sună
O serenadă din topor,
Amanţilor pierduţi sub lună,
Poeţi cu putredul amor.

O, dormi în noaptea infinită,
Burghez cu aer triumfal,
Dar preistoric animal
În raţiunea aurită.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului, 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric...

Întuneric din care m-am născut,
te iubesc mai mult decât iubesc toate focurile
care străjuiesc lumea –
pentru că focul creaza un cerc de lumină în jurul oricui
şi-apoi, dincolo de limitele acestuia,
nimeni nu mai ştie nimic despre tine.

Dar întunericul atrage spre el totul –
forme şi focuri, animale şi... pe mine;

cât de uşor le-adună pe toate! –
forţe şi oameni –

şi este posibil ca o mare prezenţă să se mişte-alături chiar acum.

Eu cred în nopţi.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!