Poezii despre apă și lungime, pagina 2
Pescari pe chei
zece oameni pescuind
pe cheiul din auckland
toți au vergi din fibră de sticlă
toate au aceeași lungime
(made in china)
toți urmăresc pe luciul argintiu
mișcarea plutelor celorlalți
niciunul nu privește
propria plută
unuia i se întinde firul
mulineta zvâcnește
se învârte
acum nouă oameni privesc intens
un pește de 20 de centimetri zbătându-se
prea mic îl aruncă-înapoi în apă.
o orcă cu luciri metalice
alunecând încet
sub douăzeci de picioare bălăngănindu-se
[...] Citește tot
poezie de Marshall Gass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timișoara
mica hienă
știu că azi mi-a trecut
printre picioarele bicicletei
pe pietonal...
un domn cu pensie măricică
un colonel sau un general
a leșinat în piața mărăști pe un metru
pătat cu umori de puternică încălzire
globală
era și privirea celor din jur
care nu se așeptau la
o așa cuminte sfâșiere (?!) echivalentă
spun unii hăitași
cu procesul comunismlui
care nici el
nu a fost condamnat foarte clar
în savană...
[...] Citește tot
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singur în fața mării
Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăși vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi șuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Și în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră,
Nu le aude nimeni și nici nu le înțelege,
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă,
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în fața mării, și în fața mea
Eu îmi strig mie.
Privesc țărmul pe sute de kilometri distanță:
Din loc în loc oameni singuri
Care nu mă aud. Marea
Lovește digurile, faleza, vapoarele. Și strig, și strig,
O muzică uriașă se rostogolește spre mine.
poezie de Mircea Florin Șandru din Fața ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
La pescuit pe malul fluviului Wei
În undele neclintite ca apele oglinzii,
În adâncul fluviului Wei, înoată crapi și lipani.
Eu vin agale cu nuiaua din bambus pe umăr
Și,-ajuns pe mal, prind cârligul.
O adiere ușoară de vânt împinge pluta spre larg,
Întinzând cei trei metri de fir.
În vreme ce trupul se odihnește-n așteptarea peștelui,
Inima mea cutreieră Pământul Deșertăciunilor.
Demult, un bătrân cu părul alb
A pescuit pe prispa-aceluiași fluviu;
Un pescar de oameni, nu de pește,
La vârsta de șaptezeci de ani
L-a prins pe Wen Wang.
Însă eu, când mi-am aruncat cârligul,
Nu m-am gândit să prind nici pești și nici oameni.
Lipsindu-mi măiestria de-a captura orice fel de pradă,
Mă-ncălzesc doar lângă ape,-n lumina de mierie-a toamnei.
Mai târziu, plictisit, strâng uneltele;
Merg acasă și beau o cupă de vin.
poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din mare
Stăteam lângă gura sobei singură,-ntr-o sură-negurare:
Auzeam cum țârâie ploaia și furtuna vântură suspine,
Cineva a deschis ușa și s-a apropiat de mine
Băiatul meu, băiatul meu demult dispărut pe mare.
A tras zăvorul, n-a scos nicio vorbă și nici n-a oftat:
A apăsat clanța, a intrat și lângă căminul cald s-a aciuat.
Bălării ude i-atârnau din călcâie până pe fruntea-naltă,
Iar pe dușumea picurau stropi de apă sărată.
A spus: "Deși nu-i voi mai revedea niciodată acestui foc vâlvătaia,
Nu plânge mamă, mă dor lacrimile tale curgând ca toamna ploaia.
Undeva deasupra oaselor mele vârtejul valurilor e înalt nespus,
Pentru că trupul meu îi aparține mării, iar sufletul lui Isus.
Isus care le-a cerut celor din breasla pescărească să-L urmeze,
Care-a ogoit furtuna când luna și stelele-ncetaseră să lumineze,
Isus care-a mers pe valurile-nalte ale Galileii senin și liniștit
Mi-a salvat sufletul pierdut din abisul mării înghețat cumplit.
[...] Citește tot
poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă (în metru antic)
Nu credeam să-nvăț a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visători la steaua
Singurătății.
Când deodată tu răsăriși în calea-mi,
Suferință tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morții
Neîndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
[...] Citește tot
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu și eu
Tu ești apă, eu sunt foc
Dă-mi răspuns la acest joc!
Eu sunt Soare, tu ești Lună
Zi și noapte împreună.
Tu șaten, iar eu sunt brună
Ce prin vise se cunună.
Eu sunt mare, tu esti țărm
Ce în cale-ți mă transform.
Tu ești munte, eu izvor
Însă unu-i călător.
Eu copac, tu rădăcină
Ce ne ținem de tulpină.
Tu ești ceață, iar eu ploaie
Ce se-ascunde prin noroaie.
Eu sunt sunet, tu viu grai
Eu din versul tău răsai.
Tu esti foaie, eu stilou
Așezate pe birou.
Eu apus, tu răsărit
Ce prin lume-au hoinărit.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Enescu
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!
Charles Webster
Pădurea de pini de pe deal
Și clădirea fermei de la kilometri depărtare
Se vedeau clar, ca prin binoclu,
Sub cerul albastru ca un păun!
După amiază o pătură de nori
A acoperit pământul. Iar tu pășeai pe drum
Și peste pășunea de trifoi, unde singurul sunet
Era tremolul lichid al unui greiere.
Apoi soarele a asfințit între titirezii uriași
Ai două furtuni din depărtare. Un vânt în creștere
A alungat norii și a aprins flăcările
Stelelor lipsite de apărare,
Clătinând arama lunii
Între culmea dealului
Și frunzișurile scânteietoare ale livezii de meri.
Mergeai gânditoare de-a lungul țărmului
Unde din gâtlejurile valurilor ieșeau ciripituri
Ca cele ale unor păsări singuratice
Care cântă sub apă și strigă
Înspre urmele lăsate de vânt prin cedri,
[...] Citește tot
poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândurile
Iubesc la nebunie nopțile
preludii albastre ce mă înfrunzesc până la refuz
cu gânduri ce mă condamnă să visez.
Mă preschimb în braconier și
împreună cu licuricii
fur stelele de pe luciul apei,
cântecul ploii, golesc luna de lumină...
Iubesc incurabil nopțile
când pot să mă rătăcesc în foșnetul gâmdurilor.
Adesea mă arunc în secunda speriată
a veacului încărcat de vacarm și neliniști,
secunda ce unește nu desparte cuvintele
clepsidre ce închid în mii de înțelesuri
gândurile pe care le trimit
hoinare, fără mine în cetate
să întâlnească alte gânduri gândurile voastre
prelungiri ale timpului prezent și viitor
care aleargă înaintea mea
cu cel puțin o lungime de viață.
poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albarstru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mătușa Julia
Mătușa Julia vorbea celta
foarte repede și foarte tare.
Nu îi puteam răspunde
Nu o puteam înțelege.
Când nu era desculță,
purta bocanci bărbătești.
Pot să-i văd piciorul puternic
pătat cu noroi de turbă
pedalând pe tălpigii mașinii de tors,
în vreme ce mâna ei dreaptă
trage firul parcă de nicăieri.
A ei era singura casă
unde mă întindeam noaptea
în întunericul absolut
al unui pat-cutie, ascultând
greierii cântând prietenos.
Ea era gălețile
[...] Citește tot
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre apă și lungime, adresa este: