botanică şi copaci

Urmă

întreagă lumea încape într-o grădină
inclusiv copacul din mijlocul ei
ce nu semnifică o pădure ci este

e de ajuns o privire de câteva milenii
printr-un ochi de fereastră devenit culoare
şi o altă poveste se naşte
pe aripă de vânt
din toate nervurile plantelor
se naşte o cale
în urma de pe pământ
e linişte
ziua de azi e lăsată să se rostogolească
prin înserare
piatră de ametist în labirint

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Nu cresc copaci şi flori pe muntele de sare?
Cum iese apa din pământ?
Cum iese soarele din mare?
Ce-nseamnă "să mă credeţi pe cuvânt"?

Cum iese planta din sămânţă?
Stejarul dintr-o ghindă-atât de mică?
Când eraţi mici, vă atingea bunica?
Ce poate să-i provoace unui tată frica?

Unde-i cişmeaua de la care curge lapte?
Cum se cuprind tablourile-n ramă?
Cum zboară un elicopter?
Cum iese un copil din mama?

De ce e dudul plin de dude negre?
De ce e corcoduşul plin de spini?
Cum se imprimă vocile pe bandă?
Rechinii pui sunt pui, sau tot rechini?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin faptele tale, aduni mărgăritare

Râul nu se întoarce din propriul drum.
Nu se adapă din propria-i apă.
Curge în zare ca un fum
şi singur albia îşi sapă.
El din munţi a izvorât
pentru omul amărât.
Setea câmpului adapă,
nu lasă focul să ardă.
Dă răcoare plantelor
şi vieţuitoarelor.

La fel pomul din livadă.
Nu consumă fructul lui.
Îl lasă din crengi să cadă
pentru hrana omului.

Soarele ce străluceşte
întreg pământul încălzeşte.
La toate le dă lumină,
din pustiu face grădină.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reţeta vieţii

Asta e reţeta vieţii,
care mi-a spus-o mama,
tinându-mă în braţe
în timp ce plângeam.
Gândeşte-te la florile alea
pe care le culegi toamna
ele oricum vor muri,
şi tu plângi.
În grădină în fiecare an
apar şi plantăm flori,
copaci şi alte plante,
ele te vor învăţa,
să ştii ce e frumosul.
Apoi vine toamna
şi ele se vor usca.
Chiar şi oamenii sunt trecători
la fel ca apa care curge.
Toamna încorporează
un timp de tranzit.
Maturizează-te,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hipnoza

Stăteai rezemat de copacul fiinţei
Prin care curgea destinul umanităţii
Visai la femeia de sticlă, înfăşurată
În vălul acela roşu—
Ea spunea tuturor în glumă că-l colorase
Cu sângele pământului, furat doar
In noptile cu luna plina
Pentru ca atunci putea culege
Nu ştiu ce plantă.
Spunea ceva de un dans printre crengi,
De oameni cu pipe în mâini care venisera
Nu de mult de pe mare,
De creaturi ciudate
Care se împreunau cu degetele lor
Descarnate…

Printre urletele lupilor culegeai
Cioburile femeii de sticlă.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Sorana Mihail
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezirea

Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung,
Îmi simt soarta-n tot ce nu mă înspăimântă.
Mergând, învăţ unde trebuie să-ajung.

Gândim prin simţuri – sunt tot ce-avem mai scump.
Fiinţa-mi dansează între urechea dreaptă şi cea stângă.
Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung.

Dintre cei de aici, tu care eşti, uşoară ca un fulg?
Binecuvântez ţărâna şi calc lin pe ea - e sfântă,
Şi, mergând, învăţ unde trebuie să-ajung.

Pomul stă-n lumină, dar ce-înţelesuri de-aici decurg?
Viermii din sol, săpând spirale spre cer se-avantă;
Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung.

Natura-înţeleaptă are-un plan profund
Cu noi; inspir al vieţii aer ca planta care nu cuvântă
Şi, fermecat, mergând, învăţ unde-o să ajung.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arde pădurea

amazoniană şi fumul se împleteşte
ca nişte liane dintr-un film
horror (!?) - focul este o plantă
carnivoră -
animalele înfricoşate de foşnetul fierbin
te furnică pe şira spinării
copacii se în
clină
frânţi de jarul care se a
prinde toată vegetaţia
ţi-ar trebui un ascensor
până la cer
linişte şi frig
să poţi ieşi din infern
o pădure o junglă amazoniană un fluviu
oamenii cară animalele în spate
oamenii ar căra şi jungla
s-o salveze s-o adăpostească
în oceanul de linişte
ţesutul inflamat trebuie îndepărtat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirale de lumină

Livezi, păduri înflorite la Naidăş, pe pământ fertil
Pomi cu ale lor surprize, păsări cântătoare
Se mişcă lumina şi visul meu se recompune
Culorile: galben-aurii, verde închis sau verde deschis mă absorb
Pentru a crea vibraţia luminii din ochiul cunoaşterii
Razele lui ne absorb curiozităţile până ce ating nervul.
Mă aplec spre tine, cu gândul creat în lumina culorilor naturale
Cu plante luminate ating vibraţia vindecării
Cuprind ochii tăi în palmele mele,
Desenez cercuri, mici, în cercuri mai mari, tangente,
Unindu-se uimitor, în spirale de lumină.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au murit poeţii

Vouă, celor morţi, arşi, împuşcaţi,
Vouă vă scriu, colegi din tinereţe.
Un torent de pământ se prăbuşi peste voi
şi freamătă - cu freamăt de plante.

E tăcere, nemişcare şi gol
Vârtejuri de pământ, pe jumătate stinse -
Unde este durerea - gurilor moarte
cuvintele să nu le lipsească -

Iată, deasupra, înalt, în trunchiuri
din voi crescute freamătă nopţi şi vânturi,
pentru gurile pline de pământ şi var
în zadar căutaţi cuvinte -

E târziu, prea târziu pentru încătuşate mâini
prin neodihnite furtuni, nopţile să le sfarme.
În zadar pe cei vii îi chemaţi
cu plânsetul şi vaietul vântului.

[...] Citeşte tot

poezie de Tadeusz Borowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Splendoarea rasei

Splendoarea rasei îi înalţă buza, dezvăluind neîntrerupt
În surâsu-i un şirag de perle, dinţii micuţi şi sclipitori;
Anii sunt nisipul cu care se joacă vântul, dedesupt,
Prizonieră, e muzica trandafirilor ei nemuritori.

Ea-i izolată-n stânca muşcată de ger ca într-o sticlă;
Acum bărbatul o poate privi fără niciun fel de teamă.
Dar privirea-i sfidătoare pătrunde-n el cu ascuţită lamă,
Îi tunde mielul gras şi vama pentru insolenţă îşi ridică.

Lilith e moartă şi ferecată-n siguranţă pentru lume,
Iar omu-şi poate planta pomii şi curăţa fără-un folos anume.
El a moştenit totul şi vechile păcate-or să-i îngroape urma,
Iar tăcerea, când lupul este mut, îi va prăpădi turma –

O, Lilith este moartă, însămânţată în întreg ţinutul
Şi el îi rupe viţa, şi-încet îi soarbe fructul.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!