Poezii despre căile ferate și viață, pagina 2
Din viață
mai cade cu toamnă-n fulgi de iarnă
o gheară de ger lustruiește, luciu de gheață
la orizont o stea străjuiește cerul
o cale ferată îmi poartă în ea destinul
bate vântul
un colț de stradă strigă cu ger
un pantof rătăcește, stingher
un ochi de fereastră priveste la lună
o față albă stă sigură-n umbră
la capătul lumii e iarăși noapte
la răsărit clopotele bat a dimineață
a mai trecut un an din viață
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iscusință
în drum spre univers mai schimb un macaz
și adun gânduri vii de pe șina de tren
adun nostalgii fără nici un necaz
simțind că viața mea e un catren.
împletesc cu raze sentimente turcoaz
dialoghez cu stele în sublim antren
în drum spre univers mai schimb un macaz
și adun gânduri vii de pe șina de tren.
artiști m-au învățat să trăiesc cu haz
toate amăgirile din spațiul peren
să îmi spăl păcatele în val de topaz
să netezesc cu visul accidental teren.
în drum spre univers mai schimb un macaz
și adun gânduri vii de pe șina de tren.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când noaptea-i nesfârșită și-i avară...
Se năruie o lume de visări
Acolo unde a-nghețat cuvântul,
Pe-ntinderi de pustiu, unde nici vântul
Nu mai aleargă vesel între zări...
Și zâmbetul s-a sfărâmat în valuri
În marea-nfuriată a tăcerii,
De stâncile tăioase-ale durerii,
Când soarta ne-a jucat hain la zaruri...
Să așteptăm lumina e-n zadar;
Când noaptea-i nesfârșită și-i avară
Și ochilor le-a stins speranța iar
Viața... a rămas o simplă gară
În care timpul trece și-un acar
Semnalizează trecerea-i amară...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Note din tren
Pun fruntea-ncet pe geamul strălimpezit de cer.
E de metal câmpia si grâul e răscopt.
Canton 107, canton 108,
si trenul uită totul pe zarea lui de fier.
Un șuierat. Un altul. Un pod: o jucărie...
Pe mal, copii de vată cu bivoli de carton.
Un domn citește-o carte franceză în vagon,
si osiile cantă ferata melodie.
Și osiile cantă... Și-n aur tot se șterge:
Peisaje, vise, păduri, cantoane mici si triste,
ori desparțiri prin stații, cu lacrimi si batiste...
Ne plictisim. Sau râdem. Si viața noastră merge.
De se topesc, brumate, priveliști fumurii,
prin stațiile vieții frânam, a câta oară?
Și cine știe cine ne-așteapta intr-o gară
în care noi, din goană, n-am mai putut opri...
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Gyr (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești pe firul ploii
pe firul ploii toamna rescrie povești
cu iubirile verii născute din boemi
ploaie albastră vreau să-mi limpezești
gândurile triste strecurate în vremi
în dansul ploii sufletu-mi liniștesc
are și ea fantezie și farmec divin
speranța e un curcubeu ce îl nutresc
din beția visării nu îmi mai revin
lacrimile cerului le trăiesc și eu
țâșnite din adâncuri picuri de necaz
doruri din inimă suspină din greu
trenul bătrâneții să-l schimb la macaz
pe firul ploii toamna rescrie povești
din zvâcnirile clipei curg lacrimi cerești
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima speranță
Foc, teroare, suferință... parcă-am fi într-un război...
Măști, hoție, conspirații... Curge lacrima sub gene,
Plâng pe umeri,, patrioții" sau se-ascund într-un butoi
Să nu vadă, să n-audă... ca pe vremuri Diogene.
Prometeu a furat focul, noi avem un foc în piept,
Parcă și-a deschis Pandora cutia plină cu rele,
Jupiter azi se răzbună,... dar războiul e nedrept,
Țara este în derivă ca o navă fără vele...
Vinovații fără vină, ca și acarul Păun,
Stăm cu capete plecate sub sabia lui Damocle,
Cu săgeți înfipte-n umăr ne îmbie-un căpcăun
Și dumbrava minunată scrie-o dramă de Sofocle...
Numai Domnul poate scoate o corabie la mal...
Îl invoc s-alunge răul, să redea dreptul la viață,
Să trimită aripi albe protectoare prin spital
Și s-arunce-n hăuri vrajba... El ni-i ultima speranță...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă
Doamne
ai grijă
repară Tu ce greșim noi
și dacă ne-am uitat urât la viață
schimbă Tu macazul
fii Acarul care preface linia
din palmă
și dacă am dat jos din vagoane
cuvinte de plumb
să cadă peste oameni ca grindina
mătură Tu Cerul și Pământul
curăță locul pe unde călcăm și veștejim
și dacă râdem de ceilalți mai tocit îmbrăcați
trimite-le Tu o haină nouă
să-i putem vedea altfel decât noi
și dacă de iubire nu suntem în stare
metamorfozează Tu ura lumii
în inimi roșii care să ne păteze gulerele aroganței
și dacă nici bunătatea nu știm să o alegem de neghină
spală Tu păcatele noastre în nouă lacrimi de lumină
[...] Citește tot
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copii indienilor
Pe-aceste locuri pe care călcăm noi azi
Se jucau cândva copiii indienilor, fericiți, sub brazi,
Ei erau stăpânii acestor preerii cu ierburi balerine,
Unde-acum sunt case din beton și magazine.
Copacii atunci erau înalți până la cer
Și nu erau străzi asfaltate, nici drum de fier,
Nu erau biserici și nu era nicio clopotniță,
Doar păduri, păduri și indieni și nici o temniță.
Numai colibe erau pe iarba de velur,
Iar noaptea urșii dădeau târcoale-n jur
Locul acum e altul, fără izvoare și frunze trifoi,
Locul unde trăim, muncim și ne jucăm azi noi.
poezie de Annette Wynne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De Ciulnița
Un șuierat prelung anunță gara,
Prin compartimente duhnește a rachiu
Și parcă trenu-i beat, purtând povara
Țăranilor, întorși acas' târziu.
Atrași irezistibil de unica schimbare
Stau curioșii pe rusticul peron,
Și cinci minute parcă-i sărbătoare
Zărind o altă lume, vagon după vagon.
Din loc în loc se înalță semeți,
-întregind decorul tot mai deprimant-
Ciulinii țepoși cu bulbi violeți,
Printre spații de cale ferată, către sat.
Oamenii-s aceiași, noroiul mai proaspăt,
Cererea frecventă este... o țigară;
N-au alternativă, dar s-au resemnat
În obscuritatea vieții de la țară.
poezie de Cristian Neagu (26 decembrie 2010)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aștept lângă o șină
Te-aștept să vii, iubito, la marea întâlnire,
Te-aștept lângă o șină de tren provincial,
O să ne recunoaștem, pesemne, din privire,
Printr-un instinct anume din regnul animal.
Și-n plus față de-aceasta, vom fi doar noi acolo.
Atâta eu cu tine. De când nu ne-am văzut?
Sau poate niciodată și-o să vorbim tremólo
Despre-o copilărie ce doar ni s-a părut.
Nu cred c-o să te superi dac-o vom lua pe șină
Ținându-ne de mână ca doi copii maturi;
Vei fi într-o rochiță ușoară și senină,
Voi fi într-o cămașă, vom fi aproape puri.
Va mirosi catranul a niște căi ferate,
Noi doi, desculți pe șine, râzând ne-om depărta,
Sălbaticele brize prin plete ni s-or zbate,
Prin noi vor trece trenuri și nu ne va păsa.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre căile ferate și viață, adresa este: