Poezii despre călărie și timp, pagina 2
Ei
Ei vor veni. Stând după colț.
Au poate gândul să-i întoarne?
Ești numai spaimă, ești de carne.
Au ghiare lungi, de fier au clonț.
Cu toate simțurile goarne,
Trăiești uciderea de bolți.
Ei au copite și au coarne,
Au pușcă și în pușcă gloț.
Călări pe cai de-apocalipsă,
Din a pământului elipsă
Făcând verigheta nunții lor:
Ea-nseamnă dansul rotitor
Al stelelor, în ochi ce mor,
Și două mii de ani eclipsă.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asasinare
Lapte de dihor supt în scorbură,
pietre albe, tocite de râu,
și tu călare pe inorog, vergură,
și panglica trupului meu - frâu
Nu se-nfioară nimic. Statică stea.
Fiecare literă are ființe
în ea,
și neființe
Să-l omorâm cât mai repede pe A,
să-i eliberăm pe închișii lui.
Dacă poți, dumneata
bate-i în strigare un cui.
Se trece ora. Începe ploaia.
Se ridică zorii și se aude
vum behăie oaia.
Mai repede... până n-ai mâinile ude.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Norul
Brusc îngerul gol
a jupuit calul de călăreț.
Cerul aluneca la vale corăbiile vaporoase
cu oase în locul catargelor.
Frumoase
mai erau secundele tolănite în fân
și prin cosițele evaporate
trecea semeț
un nor bătrân ducându-mâ în spate.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scutul
Acest scut mi-e cunoscut
de la un necunoscut
din mileniul trecut;
I-o fi fost de trebuință
celui întru neființă
și care s-a dus călare
dincolo de timp și zare?
Ori poate-au făcut popas împreună
sub ploaia de stele și lună?
Această aburindă țărână
pe care eu o țin în mână
poate nu e altceva decât
sufletul lui și atât.
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rachete manele rachete
ne tragem ne t
ragem din daci ne târâm din romani
sau venim călare din unguri
în timp ce cumanii
abia se creștinau pe picior
negru păros de egalitate cu slavii
cu ochii albaștri pe deveselu
în ritm de manele ne t
ragem, ah, ra
chete rachete pelasge?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Candela de toamna
patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.
am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.
apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.
poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flori de hiacint
O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.
Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-și țină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranțele pierdute sub cerul înstelat.
Mai bate încă vântul, iar firigul de afară
mă ține lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânși în vatră, în fiecare seară,
îmi spun povești uitate, să-mi țină de urât.
Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-așternutul cu flori de hiacint,
și parcă deodată te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furtuna seara
O roșiile ore de seară!
În tremur se-nclină la geam în profund
Frunze de viță într-o albastră clară,
Înăuntru stafii de frică se-ascund.
Praful dansează-n putoarea de stradă.
Vântu-n fereastră cu zgomot lovea
Un cortegiu de roze venea în grămadă
Fulger orbitor norii gonea,
Cu zgomot se sparge a iazului oglindă.
Pescărușii țipă-n a geamului ramă.
Călăreții de foc sar să prindă
Codrul în flăcări zdrobit de aramă.
Bolnavii țipă prin spitale.
Albastră a nopții aripi zboară.
Deodată strălucind letale
Ploile pe streșini coboară.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călărețul știrb
Sunt căzut pe gânduri
Ca de pe cal.
Dar cine stă pe calul
Care paște din mine
Și nechează la urechea mea.
După ce mă caută la dinți
Și vede că mi-a dat
Măseaua de suflet
Și că miros ca fânul
Gata de cosit,
Gata de iubit.
Un timp infinit,
Vreau să zic
O clipă și-un pic.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lanul cu macii aprinși
Alergăm pegașii spre marele destin,
Ne spălăm cu agheasma din vin,
Călărim prin vise nocturne, sub lună
Și rămânem să albim împreună.
Viața-i câmpul de luptă în care eroii
Primenesc sufletele cu lacrima ploii,
Noi mergem prudenți cu ochii deschiși
Să trezim inima din macii aprinși.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre călărie și timp, adresa este: