Poezii despre cătușe și inimă, pagina 2
* * *
Să crezi în dragoste, chiar dacă-i izvor nesecat de durere. Nu-ți încătușa nicicând viața inimii tale.
Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.
Iubita mea, sufletul nu este făcut decât să trăiască între lacrimă și cântec.
Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.
Bucuria are viața scurtă ca picătura de rouă. Atunci când surâde, moare. Durerea este puternică și de neînfrânt. Lasă fiorii dragostei să-și trezească din nou lacrimile durerii în ochii tăi.
Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.
Floarea de lotus voiește mai bine să se răsfețe o clipă doară în lucirea soarelui, ca apoi să moară, decât să trăiască veșnicia iernii într-un biet mugur.
Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.
poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
...în alb
mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respirații
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte
tu ai culori și-n lacrimi
punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătușează ochii
în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi
[...] Citește tot
poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune pentru lucruri
Liniștește inimile ceasornicelor,
prea obosite sunt -
stinge pleoapele becurilor, prea mult ne priviră,
lasă tramvaiele să se odihnească,
să nu tot meargă-ntruna,
să interzici caselor să se grămădească
în orașe ovale, precum oalele.
Roților obosite de tren
poruncește-le odihna florilor,
umple plămânii motoarelor cu aromata liniște stelară,
cu respirația de mort a fumului
să nu mai plângă
marșul înalt al coșurilor, în timp nebănuit.
Eliberează glasul mort al lucrurilor noastre tăcute,
dă răgaz penelor, golește de litere hârtia,
să cuvânteze din rafturi cărțile pătrunse de praf,
peisajele încătușate de pânze
să coboare în camerele noastre -
[...] Citește tot
poezie de Tadeusz Gajcy din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Republicanilor din America de Nord
Fraților! Sunt între noi
Valuri 'nalte, vânturi grele.
Totuși eu vă văd pe voi,
Vă văd mândrele drapele
Ale libertății sfinte;
Simt cum bat, peste morminte,
Inimile de eroi
Care luptă înainte
Vă aud spunând, departe:
"Libertate vrem, sau moarte!"
Spuneți tare, să se știe!
Orice sclav îngenunchiat
Să se-nalțe-n omenie,
De cătușe liberat.
Iar semețele conace
Și bordeiele sărace
Peste tot, să nu mai fie!
Neagra vieții carapace
Să se spulbere ca ceața
[...] Citește tot
poezie clasică de P.B. Shelley (1812)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Intrat în cântec
Culorile franjurate peste cochilia unui timp
absorbit de ape pe verticala nordului
ridică țărmurile în picioare.
Umbrele, care acoperă orologiile,
sunt plecate în pelerinaj
spre zodiile dintre solstiții.
La vremea amiezilor, încătușate în viori
sunetele se sparg în pereții de sticlă.
Pe aici îmi erau pașii fără urme, între zile
amenințate de drumurile-simbol,
ca nisipurile detașate de ape,
pe care se odihnește trupul iubirii.
Nimeni nu știe cum în adâncul visului,
dorința e o flacără albastruie
care arde inima trubadurului
intrat în cântec.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De voi mi-i jale
De voi, ce alergați întruna
Și zilnic rătăciți pe cale,
Purtând în suflet sărăcia
Și niciodată bucuria,
De voi mi-e milă și mi-i jale!
De voi, ce ridicați morminte,
Uitând de har și de iertare,
Băgați în ele oseminte
Ce plâng aici fără cuvinte,
De voi mi-e milă și mi-i jale!
În pulbere și în tăciune
Mai semănați fără-ncetare.
De voi, că pierdeți adevărul
Lăsând încătușat misterul,
De voi mi-e milă și mi-i jale,
Că sărutați tablouri sfinte
Și intonați o bună veste,
[...] Citește tot
poezie de Mihai Ghidora (28 octombrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anchetatorul
s-a îndrăgostit de criminal
sau criminalul o iubește
pe polițistă? ori e detectiv
când cauți mai mult dragostea
decât pe făptaș
lași instinctul să coordoneze
ancheta ratată de la început
pistolul e în teacă și de nervi
spargi un ceas lăsat de bunici
trântești timpul să-l oprești
în câteva luni te dumirești
cătușele le porți la brâu
ai făcut cursuri de încătușat
te întrebi de ce plâng femeile
dacă le arăți dragostea?
și nu găsești niciun răspuns
pentru că în viața asta ești femeie
pui evenimentele cap la cap
fotografiile te-nfioară și simți
frica-ți curge-n sânge cu viteză mare
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corbul spuse
aproape de inima brută a unei
speranțe a unei sperieturi îngrozitoare pentru
unii misterioși cu penele negre (?!) cu
vântând nevermore aceiași corbi ne
verosimil rătăciți în parcul central cu
penele negre cu
oamenii săltați cu gingașe cătușe de unică
fotografie din stradă
ca miezii de nucă mucegăiți (?!)
pregătiți să se vadă
luați numai în dinți și numai atunci și
numai atunci când
aproape se află un tip de poet
care nu iubește metafora: orbul cu negru
la scară
abia de se vede că urcă
o nară
exemplară în partea superioară
a ciocului va
respira mai tot timpul
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am unit cu tăcerea
cum se unesc toți nefericiții acestei lumi
își pun cătușe la mâini
și zac în balta neputinței
nu
nu-mi spune că e imposibil
să trăiești într-o poveste
și să guști un adevăr
chiar și pe jumătate
nu-mi spune nimic
renunță la gânduri
lasă-le suspendate
cum faci mereu
dar eu te-aș scrie cu atâta poftă
în toate secundele ce mi-au mai rămas
și lumea ar gusta din această minune
numită
tu
ne-am unit cu tăcerea
[...] Citește tot
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine ești?
Cine ești tu să mă cerți în fiecare noapte?
Ce vrei? Nimic! Atunci de ce vorbești?
De ce strigi la mine când dorm?
De ce nu mă lași să mor
Dacă tot sunt un mort-viu,
Dacă umblu pe străzi încătușat și plin de panglici la gât...
De ce nu mă lași să mor?...
Am vrut să zbor și am căzut.
Am vrut să calc și am fost strivită ca o mărgea fără culoare
Am vrut să poposesc în inima cuiva...
Dar am fost privată de trăiri.
Am fost moartă, apoi vie, iar acum sunt: moartă din vie.
Umblu între cele două lumi, aidoma îngerilor.
Nu am nici o treabă,
Decât să privesc gerul pe care nu-l mai simt.
Să admir ceasul fără a-l trezi.
Am adormit, cu florile unui luminos miracol de stele.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cătușe și inimă, adresa este: