Poezii despre castele și moarte, pagina 2
Să ne iubim în ploaie
Să ne iubim, iubita mea, în ploaie
Stropi să-ți scalde chipul tău
Eu să fiu un zeu sub soare,
Tu un curcubeu.
Să ne iubim, iubito, în ploaie
Și stropi să cadă pe părul tău frumos,
Eu să fiu un înger care moare,
Tu să fii un Hristos.
Să ne iubim, iubita mea, în ploaie,
Și ploaia să fie un castel,
Eu să fiu un rege și tu regină
Și să trăim cu dragoste în el!
Să nu ne speriem de ploaie,
Căci ea este apa sfântă, care vine din cer,
Noi suntem două taine,
Și iubirea noastră - un mister.
poezie de Vladimir Potlog (29 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Corbii
O! corbi siniștri, vă iubesc;
Voi, ce pe-al iernii alb lințoliu
Cădeți în stoluri ce-ngrozesc
Ca niște pete mari de doliu!
În fracurile voastre negre
De ciocli aveți ceva de gală,
Și-n croncănitul vostru râde
O ironie triumfală!
Dușmani cetăților banale,
Prin vechi ruini v-adăpostiți,
Și sub disprețul vostru rece
O lume-ntreagă-nvăluiți.
Dacă vă mușcă foamea, -ntocmai
Ca feudalii castelani,
Vă năpustiți pe avuția
Muncită-a bieților țărani.
[...] Citește tot
poezie celebră de Cincinat Pavelescu din Poezii (1911)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții nu mor niciodată cu totul
nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeții nici măcar nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tușă de infinit
supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei mai aproape
De ce-ți sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Și părul negru ca greșeala imaculatelor fecioare?
De ce-ți sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Și mâinile de ce-ți sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Și din Ninive?
De ce, când plângi,
În plânsu-ți moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Și crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristețea blondelor opale,
Iar torțele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânți,
Cu tine cântă un infinit de armonii
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Romanțe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Latențele ce mor
În fiecare zi,
același ritm impus,
preexistent,
aceleași gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neștiute latențe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi și pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente așteaptă răbdătoare,
ascunse după ceața sau după întunericul privirii.
Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găsește drumul spre scoică
și zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mișcătoare
sau castele de nisip,
așa și viața noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari neliniști
ce cresc în noi și cresc,
fără s-audă, să simtă, să știe
[...] Citește tot
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre ea...
pentru Clari
Te-am regăsit când nu aveam speranță,
Că ai să vii, s-apari din nou la mine...
Și cu iubire ai topit frica de gheață,
Și m-ai iubit... cum te iubești pe sine.
Pe coridoare de nepătruns, înspre oglindă
Se presăra un praf de stele translucid,
Și-o zână luneca să prindă
Acele suflete rătăcind avid.
Menirea-i fură somnul și iubirea,
S-a dăruit să dea iubire celor mulți...
Jertfindu-și chiar și fericirea
Salvând pe cei trăind ca morți.
S-a ferecat într-un castel fără ferestre
Deși, lumina îi e prezentă peste tot...
Cuvintele-i nu sunt decât măiestre
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Sonet cu sonat
De la cai morți, potcoave de-aș găsi
n-aș mai umbla prin lume, teleleu,
să zică, toți, că-s vai de capul meu
și că mai bine-ar fi de n-aș mai fi.
Le-aș pune pe o funie, șirag,
și le-aș purta la gât, să am noroc,
iar uneori le-aș scoate să mă joc,
și chiar le-aș bate, că-s de fier, de drag.
Iar când m-oi sătura, coroană-mi fac,
mai grea decât atârnă capul meu,
și n-am s-o port ca un nebun, mereu,
că lăcomia-i boală făr' de leac.
Cum caii morți, să fiu cinstit, nu-mi plac,
trec la castele. Am nisip... un sac.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te îndepărtezi
nopțile-au devenit pustii
orașul nu mai are fii
iubirea arde în făclii
copacii pier în bătălii
e prea târziu să înțelegi
cetățile cad fără regi
ce juri nu poți să mai dezlegi
iubirea nu mai are legi
mai stau un veac ca să-ți revii
luna dispare în fâșii
eu mor prin munți, tu să mă-nvii
când lupii mușcă din stafii
ne întristează niște ploi
clepsidrele curg înapoi
stau răsturnate peste noi
nisipul pleacă la război
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La hotarele realității
pun trăirile mele pe primul plan
îmi văd de treabă cu bune cu rele
zburd printre cuvinte cu mult elan
așteptând noaptea să-mi zâmbească stele.
drumul pe Golgota e și greu și ușor
prăpăstii în jur parcă stau la pândă
de-atâtea ori eu am visat că zbor
aripi de raze să mă cuprindă.
meșteresc la iluzii cât e ziua de lungă
viața o privesc ca pe-un stand cu dantele
murmur de izvoare mereu o să m-atingă
cu vorbele iubirii din tainice castele.
soarta mea se duce dar mai am un scop
să fac inima să cânte pe al morții stetoscop.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cina cu împăratul
El, împăratul slovei
cu litere de aur întinse dinainte
castelul lui miroase a ceară
topită de cu seară din cuvinte.
Eu cheia cetății atărnată la gât
Pășesc pe covorul de stânci
Port pe umeri lebăda visând
În ochi ape adânci
Și timpului caiele ruginite
Îi scoate potcovarul din copite.
Iau cina cu împăratul
În cupele de aur spumegă cuvinte
Șoptite servitoarei cu o seară înainte
În miezul pâinii înveliți cu aluatul
Frământat de mâini de sfinți
Își fac culcușul bunii lui părinți
Și păcătoșii fierți în sânge de balaur
Își fac culcuș în porumbei cu cioc de aur
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Ana Balan din Împăratul de ceară (2012)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre castele și moarte, adresa este: