ciori şi copaci

Spre abis coboară

privirea tăcută a învinsului scăpat
de ultima fărâmă de viaţă surdă
asemenea unei remuşcări stupide
se resemnează şi aşteaptă să vină
când va veni o va privi în ochi
va fi fără cuvântări întortocheate
lacrimile sunt inutile precum ştiţi

în abis se scaldă acum privirea
un deşert mai întins cu multe focuri
acolo vagabonzii vieţii râd de toate
copacul are cranii cu părul blond
până şi corbii croncănesc cu frică

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul păstrat

În plină iarnă a apărut un fruct
Am vrut să îl păstrez în pom
Dar gerul cel ciudos la rupt
Ciorile toate s-au bucurat

Croncănitele au de mâncat
Fructul l-am pus la fereastră
N-au ştiut că s-au înşelat
E protejată iubirea noastră

Îmi dă târcole bate -n geam
Eu fructul nu am să le dau
Când eu iubirea o sădeam
Haihui pe câmp ele erau

Căci pomul eu l-am îngrijit
Cu lacrimile mele l-am udat
Rodul iubirii mie mi la dăruit
Să caute în ger fructul uscat

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru zăpadă

Mireasă-a brazilor geometrici şi-a brazdelor însămânţate - solemnitate albă, rece, fatală, mută şi divină - tu vii cu graţii de Madonă sau de Fecioară bizantină şi pleci cu gesturi de bacantă, stigmatizată de păcate.

Nu te doreşte-aproape nimeni, deşi te-aşteaptă toţi să vii... Şi frumuseţea ta bizară n-o cântă nimeni decât, poate, îndrăgostiţii de imagini abstracte şi imaculate - cuminţii tăietori de lemne şi nebunaticii copii.

Şi totuşi, când cobori - suspectă, insinuantă şi egală - pe câmp, pe arbori şi pe ape, pe străzi, pe case şi pe noi, tu schimbi în plăsmuiri lunare întreaga pastă de noroi, iar pe Maria din Magdala o-mbraci în peplum de vestală.

Şi-n timp ce toţi, deopotrivă, pigmei şi umiliţi, simţim puterea-ţi magică ce-ngheaţă, distruge, arde şi creează, doar ciorile, sacerdotale te mai insultă şi-ţi pătează - cu ieroglifele lor negre şi stranii - albul unanim.

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XII, nr. 1 (martie 1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă neclintită

Sub cupola timpului
Peste mii de rămurele, din copacul vieţii mele,
Nuc, în zodiac vestit,
Păsări multe s-au oprit, ca-n grădina primăverii,
Sinfonie colorată în păsăresc ciripit...
Ciori ce croncăneau aiurea, să fie luate-n seamă,
Târg de negre vechituri...
Cuci mândri cu sur penaj şi ecouri lungi în glas,
Părăsind progenituri...
Mierle slugi cu a poftei bârfă
Ce clipe nepreţuite, zadarnic şi-au întinat...
Toate s-au înghesuit să-mi spulbere visul vieţii
Din copacul destinat.
Dar pe creanga cea de aur, a sufletului răvăşit,
Dumnezeu a slobozit,
Veselă să ciripească o pasăre fermecată,
Ca o liră din Olimp.
Muză altruistă, dulce, ca mierea din figure,
Cu o viaţă nepătată, dar şi fără de sfârşit.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă neclintită

Sub cupola timpului
Peste mii de rămurele, din copacul vieţii mele,
Nuc, în zodiac vestit,
Păsări multe s-au oprit, ca-n grădina primăverii,
Simfonie colorată de păsăresc ciripit...
Ciori ce croncăneau aiurea, să fie luate-n seamă,
Târg de negre vechituri...
Cuci mândri cu sur penaj şi ecouri lungi în glas,
Părăsind progenituri...
Mierle slugi cu a poftei bârfă
Ce clipe nepreţuite, zadarnic şi-au întinat...
Toate s-au înghesuit să-mi spulbere visul vieţii
Din copacul destinat.
Dar pe creanga cea de aur, a sufletului răvăşit,
Dumnezeu a slobozit,
Veselă să ciripească o pasăre fermecată,
Ca o liră din Olimp.
Muză altruistă, dulce, ca mierea din fagure,
Cu o viaţă nepătată, dar şi fără de sfârşit.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

profeţia fecioară vorbeşte
despre un timp când demonii nuntesc
peste o apă arsă,
peste capete de păianjeni reci,
peste patru joi şi patru negre.

vine pământul în val,
copacii fug din păduri,
fiarele cer milă iepurilor,
gheara de cioară se agaţă de somn,
e timpul.

ies din munţi
miri negri în sfârşitul sfârşitului,
icoanelor li se sparg inimile în peşteri,
catapetesmele cad în genunchi,
venite
sub seceră,
se desfac picioarele nopţii a dragoste.

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă

ninge şi privesc pe geam
de parcă mi-ar face-n ciudă
ziua asta de zăludă
cu atâtea ciori pe ram

plină de ţurţuri veranda
frig; nămetele cât casa
că la mine la Băneasa
parc-am fi în Groenlanda!

oameni îngropaţi şi vite
ninge diafan întruna
ger de sticlă, trece luna
condamnările prin site

promoroacă şi flori dalbe
prind copacii să se umple
că nu ştii ce-o să se-ntâmple
cu argintul morţii albe

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori pe rămurele

Primăvară măiastră
cu păsările paradisului
în copacii înfloriţi ai infernului,
ce te ţin cu capul în soare
şi o pasăre coboară
încet şi croncăne ca o cioară.
Privirea ta şovăitoare
se scurge în mine
ca un vulcan
ce se revarsă
peste inima mea,
dar două rândunele
plâng pe rămurele
şi scutură floarea
de pe ele,
dar eu mă strecor
cu freamăt mă-nfăşor
şi pieptul în braţele tale,
cu murmur de izvoare
ce cântă, încântă

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (30 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

ce tristă e grădina fără flori
şi arbori parcă dârdâie de frig
vântul răvăşeşte cuiburi de cocori
din depărtare primăvara o strig.

pe casă cioara croncăne melodia sumbră
parcă pofteşte la plăcinta cu dovleac
între două lumini eu mă simt o umbră
vreau la melancolie să-i găsesc un leac.

fumurile toamnei au pornit hai hui
la focul din sobe se fac şezători
se-mprăştie prin case arome de gutui
în sufletul meu se strecoară ardori.

scriu romanţa toamnei pe miezul dorului
căci vara m-a umplut cu sublime candori.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăluda

Se gudură iarna sub pomii golaşi
Gonită cu pietre din urmă,
Îşi soarbe urgia din ţurţuri rămaşi,
Se-ascunde prin frunze şi scurmă.

Împrăştie pulberi de brumă în zori,
Acoperă geana de soare,
Stârneşte pe câmpuri lungi cârduri de ciori
Flămânde şi gâlcevitoare.

Aleargă zăludă, muşcând din păduri,
Cu lupii urlându-i pe urme,
Îşi sfâşie haina în rugii de muri
Şi nu poate ura să-şi curme.

O biruie focul din vetre fierbinţi
Şi sucul din merele coapte,
Bătrânii spunând povestiri sub velinţi
Copiilor, noapte de noapte.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!