ciori şi copaci

Microscopică

Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bătaie, pentru ţară mori,
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte şi executat.

Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci dintr-o iarnă la Barbizon

se leagănă-n vânt cuibul uscat
printre ramuri strâmbe stă gata să cadă
cocorii demult au plecat
departe-n pustiul fără zăpadă

cârduri de ciori acoperă zorii
aerul vibrează de cântatul afon
cu promoroacă ornează gerul copacii
ce par dintr-o iarnă la Barbizon

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada

De cu noaptea, cate toate:
Clopotul toaca si bate,
Broastele, nu stii de unde,
Calca-n clapele afunde.
Se clatesc in beregata
Cu faianta sfaramata
Si-nghit la ceasu-ntai
Cioburile ei scirtii,
Ciorile din pomi se musca,
Steaua cade, foc de pusca,
Fierastraie si randele
Rod in ciurciuvele.
Pe la trei,
Vin paduchi mititei:
Pe la cinci
Plosnitele cu opinci.
Sobolanul te miroase
Pe la sase.
Gilcile daca ti-au copt,
Doctorul vine la opt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepe corăbii

I

Dacă lupul urlă la o stea,
Semn e cum că-i cerul ros de nori.
Rupte burţi de iepe-n albă nea,
Pânze-ndoliate de mari ciori.

N-o să-şi scoată gheara de azur
Cerul din duhoarea-i de gălbează,
Cetini-ţeste leapădă-mprejur,
Prin livadă, vântul şi nechează.

Auziţi? E grebla de-asfinţit
Ţesălând dumbrăvile ucise.
Voi, cu braţe smulse de vâslit,
V-aţi pornit spre ţările promise.
Da, plutiţi, sfârşiţi-vă suişul!
Glas de ciori vărsaţi din curcubeu.
În curând şi-o scutura frunzişul
Pomul alb ce-l am pe capul meu.

poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mov

Am citit într-un hrisov,
Toate ciorile că-s mov,
Căci au fost cândva hrănite,
Cu iluzii şi ispite,

De-o bunică ce-a vorbit,
La un smartfon ruginit,
Răspândind în lume ştirea,
Mov că-i cioara şi iubirea,

Căci culoarea când e dulce,
Îl îmbie să se culce,
Pe-orice tăntălău vânjos,
El pe sus şi ea pe jos...

Bine-i Doamne prin copaci,
Dacă trunchiul are craci,
Căci prin minte-adeseori,
Zboară stoluri mari de ciori,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cernite ciori...

Se crăpa de ziuă-n luna ianuarie,
solitar treceam prin parcul trist,
în jur pe alei, nici urmă de turist,
doar cernite ciori zburau în vrie...

Cârdul se aşeza pe ramurile ude,
în copac atunci când vântul s-a oprit,
cioroii croncăneau sinistru c-au ieşit
din cuiburile lor... rămase nude.

Larma păsărească nu mai contenea,
începuse lupta să-şi ocupe locul,
se-mbrânceau cu aripile şi ciocul...

Un "maidanez" trezit din somnolenţă,
prinde a lătra prin parcul desfrunzit,
cârdul de penate negre a muţit...

sonet de Ioan Friciu (12 ianuarie 2015, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul blestemului

Iau copacii munţii-n spate
Şi se duc, se duc departe

Cătând loc de-nchinăciune...
Nici ei nu ştiu-anume unde

Rădăcina să-şi îngroape,
Să le fie Domnu-aproape...

Tânguiri de frunze-n dungă,
Clopote cu limba lungă,

Plâns de ape-strunga morii,
Zboruri frânte-n umbra ciorii,

Blestem slobozât din frâu --
Omul cu săcurea-n brâu!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea ciorii

Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace şi să-l înfrângă.

Şi-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Şi-a încleştat ghearele şi şi-a eliberat întreaga furie.
A ţintit cu ciocul drept spre inima soarelui.

A râs în sinea-i până şi-a atins vortexul cel mai adânc

Şi a atacat.

La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lăţit peste tot.

Dar soarele a devenit încă mai strălucitor –
Iar cioara s-a prăbuşit, înnegrindu-se, în flăcări.

A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi ploioasă-n cimitir

Din groapă sare un harleţ
Urmat de o lopată,
Un cioclu trist stă rezemat
De pământul rece-n groapă.

Ploaia cade fără oprire,
Peste lespezile grele, negre,
În pomii goi se bat corbii de zor
Cântând cu ciorile în cor.

Şi tristul cioclu pleacă spre casă,
Copii pe drum îl tachinează...
El le doreste, fără a le purta pică
Acolo unde el lucră, acolo ei să se ducă.

poezie de Edmond Ioan Siladie (2 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jonathan Houghton

Se-aude croncănitul ciorii
Şi trilul ezitant al sturzului.
Se-aude bătaia unei tălăngi în depărtare
Şi vocea plugarului de pe dealul lui Shipley.
Pădurea de dincolo de livadă stă nemişcată
În aerul încremenit al verii;
Şi de-a lungul drumului chicoteşte o căruţă
Încărcată cu porumb, îndreptându-se spre Atterburry.
Şi un bătrân a adormit la umbra unui copac,
Şi o bătrână trece de partea cealaltă a drumului,
Venind dinspre livadă cu o căldare de mure.
Şi un băiat stă tolănit pe iarbă
Lângă picioarele bătrânului,
Şi urmăreşte plutirea norilor pe cer,
Şi-i este dor, şi-i este dor, şi-i este dor
De ceva, dar nu ştie de ce anume:
De bărbăţie, de viaţă, de lumea largă!
Au trecut apoi treizeci de ani,
Iar băiatul s-a întors, uzat de viaţă, înapoi
Şi livada nu mai era acolo,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!