ciori şi negru

Cioara mai neagră ca niciodată

Când Dumnezeu, dezgustat de om,
S-a întors în Paradis,
Iar omul, dezgustat de Dumnezeu,
S-a întors spre Eva,
Lucrurile păreau că o luaseră razna.

Dar Cioara... Cioara,
Cioara i-a adunat împreună,
Legând Paradisul şi pământul unul de celălalt –

Astfel că omul a plâns, dar cu vocea lui Dumnezeu,
Iar Dumnezeu a sângerat, dar cu sângele omului.

Apoi, cerul şi pământul au plesnit la încheieturi;
Fisurile s-au transformat în cangrene şi s-au împuţit –
O oroare departe de de mântuire.

Agonia nu s-a atenuat.

Omul nu mai putea fi om, nici Dumnezeu, Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea ciorii

Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace şi să-l înfrângă.

Şi-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Şi-a încleştat ghearele şi şi-a eliberat întreaga furie.
A ţintit cu ciocul drept spre inima soarelui.

A râs în sinea-i până şi-a atins vortexul cel mai adânc

Şi a atacat.

La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lăţit peste tot.

Dar soarele a devenit încă mai strălucitor –
Iar cioara s-a prăbuşit, înnegrindu-se, în flăcări.

A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea pasagerului

Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb şi de oţel,
Tavanul unei cameri de hotel
În care s-a-mpuşcat un pasager...

Miroase-a igrasie...
Din tavan,
Bucăţi de tencuială-ncep să cadă...
Octombre-şi varsă ploaia rece-n stradă
Şi pasageru-şi spală rana în lighean...

În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
- Cât mai e până la cer?...

Şi, după câteva minute de tăcere,
Porneşte-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, V, nr. 2 (1925)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far în noapte

Cerul e o sferă neagră,
marea un disc întunecat.

Farul îşi trimite de pe coastă
aripile de lumină.

Rotindu-se fără contenire,
pe cine caută oare,

când inima mea pieritoare
nu mai este în piept?

Iată, stânca neagră
unde-i înlănţuită.

O cioară scobeşte continuu,
dar demult nu mai curge sânge.

poezie de Alfonsina Storni, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cernite ciori...

Se crăpa de ziuă-n luna ianuarie,
solitar treceam prin parcul trist,
în jur pe alei, nici urmă de turist,
doar cernite ciori zburau în vrie...

Cârdul se aşeza pe ramurile ude,
în copac atunci când vântul s-a oprit,
cioroii croncăneau sinistru c-au ieşit
din cuiburile lor... rămase nude.

Larma păsărească nu mai contenea,
începuse lupta să-şi ocupe locul,
se-mbrânceau cu aripile şi ciocul...

Un "maidanez" trezit din somnolenţă,
prinde a lătra prin parcul desfrunzit,
cârdul de penate negre a muţit...

sonet de Ioan Friciu (12 ianuarie 2015, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara – două legende

I

Negru era cel fără ochi;
Negru era conţinutul limbii;
Neagră era inima;
Negru, ficatul, negri – plămânii
Incapabili să absoarbă lumina;
Negru, sângele în tunelele lui întunecoase,
Negre, maţele împachetate în cuptorul lor;
Negri erau de asemenea muşchii
Care zvâcneau să iasă la lumină;
Negri, nervii – negru, creierul
În temniţa viziunilor ;
Negru mai era sufletul, bulboană imensă
A plânsului care, sondând, nu-şi poate
Defini propriul soare.

II

Negru este capul vidrei, ridicat.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

profeţia fecioară vorbeşte
despre un timp când demonii nuntesc
peste o apă arsă,
peste capete de păianjeni reci,
peste patru joi şi patru negre.

vine pământul în val,
copacii fug din păduri,
fiarele cer milă iepurilor,
gheara de cioară se agaţă de somn,
e timpul.

ies din munţi
miri negri în sfârşitul sfârşitului,
icoanelor li se sparg inimile în peşteri,
catapetesmele cad în genunchi,
venite
sub seceră,
se desfac picioarele nopţii a dragoste.

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

O! corbi siniştri, vă iubesc;
Voi, ce pe-al iernii alb linţoliu
Cădeţi în stoluri ce-ngrozesc
Ca nişte pete mari de doliu!

În fracurile voastre negre
De ciocli aveţi ceva de gală,
Şi-n croncănitul vostru râde
O ironie triumfală!

Duşmani cetăţilor banale,
Prin vechi ruini v-adăpostiţi,
Şi sub dispreţul vostru rece
O lume-ntreagă-nvăluiţi.

Dacă vă muşcă foamea, -ntocmai
Ca feudalii castelani,
Vă năpustiţi pe avuţia
Muncită-a bieţilor ţărani.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Cincinat Pavelescu din Poezii (1911)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi ploioasă-n cimitir

Din groapă sare un harleţ
Urmat de o lopată,
Un cioclu trist stă rezemat
De pământul rece-n groapă.

Ploaia cade fără oprire,
Peste lespezile grele, negre,
În pomii goi se bat corbii de zor
Cântând cu ciorile în cor.

Şi tristul cioclu pleacă spre casă,
Copii pe drum îl tachinează...
El le doreste, fără a le purta pică
Acolo unde el lucră, acolo ei să se ducă.

poezie de Edmond Ioan Siladie (2 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiemvrie

În lâncedul soare de-amiază, grădina
Îşi zvânta din brazde noroiul, şi cum
Nu-i nimeni să-i cate răcoarea acum,
Dar zborul de cioare îi cată hodina.
În mâlul ce scade vâscos, fumegând,
Mai luptă cu moartea o iarbă, o floare,
Cu frunze cernite-n sinistră coloare
A negrului muced — ce-ţi intră în gând
Mai muced, mai negru decât e în fire.
Sus ciorile negre, jos mucedele flori!

O, unde eşti, creangă de-april, să-mi improri
Ferestrele vieţii cu verdea-ţi lucire
Şi unde eşti, iarbă cu fragedul fir,
În gânduri să-mi intri cu haina ta nouă,
Şi proaspăt scăldată în bobul de rouă,
Ce-n suflet răsfrânge lumini de safi

poezie de Noiemvrie - Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!