Poezii despre clonare și gânduri, pagina 2
Imagini-n montaj
îți pierdeam iluziile pe sub coloane
și imperii de frunze analfabete,
defrișate de omizi.
mila se urca în pomii ce nu mai vor
să treacă strada exfoliată
de lucrările rapid proaste.
într-un golf de păsări mărginit
iarba clonată dădea în ploi verzi
de jos în sus udând utopii
și verbul prin aer necomun împrăștiat.
în noaptea pumnului tău
se montau perspective
și o contaminare centrifugă a izolării.
tot ce era înstelat se dădea deoparte
cuvântul să poată trece nejenat,
cu umerii încărcați de acolade și curbe.
după atâta mișcare,
o frică curajoasă se apropie
[...] Citește tot
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca și ieri
o clonare nereușită:
noul gând e cu mult mai zburdalnic
prin ifosele tale agitate
în comparație cu cel dinainte;
și cu privirea mi s-a întâmplat ceva...
cred că dinadins se curbează pe buzele tale
țârâite de un sânge anapoda, chiar rotund,
de când în așteptare speriată te-am cunoscut
ori în taina-mi perfidă și inestetică.
tot am devenit adeptul nopților lungi
așezate pe pirostrii de meditații
alungând sentința freamătului târziu,
eu cerului returnând stele din fântâni,
din dreapta dorului
și din rochia ta colectoare de vânturi.
mișcare înfocată și definitorie
crezut-am că te voi învăța
pentru o izgonire în potențial de artă.
[...] Citește tot
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai încredere în Dumnezeu , dar și în tine
Omule,
Când simți că nu mai poți, nu dispera. Închide ochii și gând bun la Dumnezeu.
Dacă îl ai pe Dumnezeu în suflet, doar El îți dă puterea să mergi mai departe. Mulțumește-i pentru viața ce ți-a dat și tot El îți va arăta dragostea și grija pentru sufletul tău. Îți va oferi zile însorite atunci când în viața ta vei avea și momente înnourate.
Cu încredere în Dumnezeu, dar și în tine, lasă în urmă trecutul. Fii bucuros că ai îndrăzneala să mergi mai departe. Ai încredere și în forțele tale.
Nu lăsa pe nimeni să-ți omoare, sau să-ți fure comorile sufletului. Ai încredere în ziua de mâine. Sigur vor veni și zile care îți vor deschide calea spre îndeplinirea celor ce-ți dorești. Atunci oamenii te vor prețui mai mult. Numai astfel vei simți că ești capabil să construiești și tu ceva. Nu uita că ai o importantă datorie față de lumea în care trăiești, dar și față de tine.
Fiind mai bun meriți să fii fericit. Și nu uita că în viață nu trebuie să fii copia nimănui. Este suficient să adaptezi totul la propria-ți persoană.
Fii tu etalonul, nu clona altuia.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt clona umbrei mele
cât de departe-i palatul vieților anonime
Omul, metamorfoza fără de-nțeles
între două lumi sinonime
am învățat să mor mai frumos
dragostea persistă în tăcere
transmite reverberații
de durere
coșmarul tinereții
îmbătrânirea lentă
ceea ce nu mă ucide
mă face sclav al durerii
sunt clona umbrei mele
ne-mbrățișăm în jocuri de cuvinte simple
ne-ascundem în jocuri de lumini
și de imagini succesive
și cui i-ar păsa de umbra întemnițată de un soare hain
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Perimabili organici
De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu "știe" decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un "nesfârșit" ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurți" la scara "este"
și ne credem c-o avem credință- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urât popor
Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
și-mi ține țara în gropi și glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept și la ce-aveam și drept la vot.
Urăsc popor needucat, fără rușine
un cerșetor ce-și vrea doar mațul cât mai plin,
furându-și țara să se-ndoape cu peșin...
copii și-i vrea masteri și doctori din jivine.
Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplinește când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghișeu și de-i ceri fuge...
Că "nu e el și de nu-ți place... dă arvună!"?
Urăsc popor cu mințile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-și suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaște... Pus pe-ocară
de-i spui de hoți..."Că nu-s penali, au făcut... umbră"!?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pseudo geneza
Enormul
plutea deasupra unui ocean
de plictiseală
decorase un soi de univers și
tot aia
plictiseala se instaura universal expansiv
Enormul
trase un nor pe nas
fumă vulcanic niscai piscuri și
născoci vietăți puzderie care
de plictiseală se ucideau între ele
Enormul, răzui un loz, ultimul
făcu opera nemuririi sale
femeia
(s-a dus dracului plictiseala)
Trăi cu ea o vreme până ce
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creatură
Inițial, înainte de zero... Nu exist, pentru că nu mă știu, nu eram.
N-aveam parte de-a fi în vreun fel... nici obiect, prevăzut în program.
Existam, doar... probabil un simț pentru nou, de o săgetătoare dorință,
fără nicio legătură pragmatică cu vreun biologic experiment; cu pretenții de știință.
Poate am fost chiar o simplă, neprevăzută- aleatorie- întâmplare
a unei ciocniri chimiotactice, sau o gafă... o inocentă eroare.
O aventură fără pretenții de viitor, doar o săgeată de sclipire fugară...
și mai grav; o violență penală, o însușire de proprietate de trup, de o manieră vulgară.
Mai curând, aș fi vrut să fi fost parte dintr-un imens extaz de plăcere
de minți înlănțuite, în străpungeri de corpuri profund neuronale; lipicioase de miere.
Nu doar un incident "sex appeal" de cutumă, sau un accident cotidian...
Ci un produs dintr-un lanț nesfârșit, dintr-un cerc vicios, imperfect; al Universului meridian.
Tot în neștiință totală, pe-un patern de substrat, dintr-al modelului divin,
doi genomi se replică, din îngemănarea de trupuri. Se înmulțesc mașinal, în rotirea indusă de "spin"
și ca în mixer, într-o efervescență de spumă vitală, de mură; denumită prozaic- gastrulă-,
infinitezimal se divide apoi, programatic, printr-un tipar de mister; într-o incipientă făptură.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn umbrei (colaj)
sunt o scânteie prinsă între două umbre
umbra celui ce sunt și umbra
celui care-am fost cândva
aventura mea a-nceput
într-o noapte tăcută în care fierbinți
mi-erau dorințele și lacrimile reci
pe atunci visam ca Soarele
să-mi dezlege umbra de picioare
să rătăcesc printre stele...
dar știam că umbra mea
acest câine cu limba tăiată
acest profanator al mormântului meu viu
acest detectiv al morții angajat
în urmărirea sufletului meu ziler
această fantomă a morții eterne
care mă urmărea la tot pasul
avea nevoie de pași să respire
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nobodiness menhir
Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului
Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor
Inspirație fugitivă (...)
Culori necontinuate de nimeni pe cenușii pânze acoperite de praf
Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor
Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă
(...)
Happening inițatic desenându-mi o ideogramă pe față
Pe birou rămurele de busuioc și pete de culoare
Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluției franceze
Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile
Unghie înnegrită de ușa tramvaiului radioul devenit lichid
Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului
Reflectoare holbate peste iarnă în orașul devenit ceață și întuneric
Statui înțepenite hierofantic printre oglinzi
Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip
Muze gracile însuflețind templele în paragină
Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului
Din faruri rotunde efemer țâșnesc fascicole verzi
În intersecția năclăită de noapte
[...] Citește tot
poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre clonare și gânduri, adresa este: