Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

evoluționism

Poezii despre evoluționism

8 poezii despre evoluționism.

Edgar Lee Masters

Ateistul orașului

Tineri care dezabateți doctrina
Imortalității sufletului,
Eu, cel care zace aici, am fost ateistul orașului,
Volubil, contondent, versat în argumentele
Evoluționismului. Dar trecând printr-o boală lungă,
Tușind să-mi dau sufletul, am citit
Upanishadele și poezia sublimă a lui Isus.
Și ele au aprins flacăra speranței și a intuiției,
Și a aspirației pe care Umbra
Care mă conducea iute prin cavernele întunericului
Nu a putut să o stingă.
Luați aminte, voi care locuiți exclusiv în rațiune
Și gândiți numai folosind uneltele logicii:
Imortalitatea nu este un dar,
Imortalitatea se obține;
Și numai acei care luptă din greu
Pot să o dobândească.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Studiu psihosomatic. Sinestezie

Se lasă toamna pe alei, stimată doamnă
și noi în timp alegem amintiri rămase,
culese din tristețe, dar cine ne condamnă
că-n vise moi și dulci, natura înghețase?
O prea frumoasă doamnă, acum este târziu
și este început de iarnă,
iar frunzele îngălbenite
au plâns stingher de dorul ploii.
Eu aș dori să-ți scriu poeme,
nimicitoare, cu povești
să te-ncălzească în simțire
iar tulburarea să-ți parvină
cu prețul miraculoaselor enzime
ce sapă-n minți,
și te ferești de-acest pericol aiurit
căzut din paradiziace pagini
mistuite-n evoluționismul
chemărilor prea-ancestrale
și-atavicul fermecătoarelor năzbâtii
iar la final aș vrea să-ți pipăi gândul îndelung.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Existențial sunt în continuare nedumerit

convins că m-a adus barza
priveam cu dragoste din balcon cuibul
așezat strategic într-un stâlp de lemn
iar zborul lor îmi era cunoscut
aproape că m-aș fi aruncat în gol de la etajul 7
dacă tatăl meu nu mi-ar fi spus răstit
ceaușescu e tatăl tău
și nu trebuie să dai precum el din mâini
până la urmă chiar o să zbori

după ce mama mi-a zis că sunt copilul cerului
că dumnezeu e singurul meu tată
am auzit de darwin și teoria evoluționistă
apoi ea a plecat prea devreme la El
și m-am înscris la cercul de ateism
să dezleg misterul materialismului dialectic

iată că statul nu mai clocește oul lui columb
dar sunt în continuare lipsit de orizont
iar după ce dumnezeu a făcut cerul și pământul

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Darwinistă

De când prin ziare-am tot citit
Despre extratereștrii care
Apar, dispar, din infinit,
În obiecte zburătoare,

Am început să cred și eu,
(Chiar dacă prin bisericuțe
Se-nalță Dumnezei mereu)
Că noi ne tragem din maimuțe,

Numai că soiul respectiv,
Din care-am fi atât popor,
Cu al meu simț intuitiv,
E cert c-a fost inferior,

Fiindcă logic dac-o iei,
Imaginați-vă și voi,
Din ce maimuțe se trag ei,
De au ajuns până la noi!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

De la puțin la mai mult

De ieri suntem orășeni, s-ar părea, oameni de vază,
Dar am fost aduși aici pentru o banală pază
Cu obiective fixe și trasee principale,
Pentru primiri, ca în țară, dresăm procese-verbale.
Ca să facem și noi ceva și să nu stăm chiar degeaba,
Pentru că-n realitate, altfel se prezintă treaba.
Nu e nimic de păzit, nu-i nimic de folosit...
Și de ar fi fost ceva, războiul a irosit.
Ce n-a putut fi cărat, a fost distrus chiar aici
Considerând inamicul că noi suntem inamici,
Că suntem invadatori, ocupanți, cotropitori
Și ceea ce e mai rău, și josnici jefuitori.
Așa ceva nu e just, ba este chiar dușmănos,
Ne așteptam și aveam dreptul să ne primească frumos,
Pentru că suntem aduși să fim eliberatori,
Pionii unei noi ordini, civilizați, reformatori.
De aceea ne și miră de ce atât de multă ură...
Nemții poate, nu pot zice, deși spun că ia, nu fură.
Ciordim și noi câte ceva, mai mult ce e de mâncare,
Așa este în război... ce apucă fiecare.

[...] Citește tot

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De pe marginea fântânii

Probabil că din praf se mai nasc încă stele
Evoluția speciilor este încă posibilă...
Zeii totuși au pierdut ceva teren
Au câștigat teren doar zeii-cimpanzeii!
Se trage încă clopotele la biserică
Nu totdeauna, dar se mai trage;
Colindătorii vor dispărea în curând
Pentru a lăsa mai mult loc pe metrul pătrat;
Copacii vor deveni mai subțiri și mai rari
Pentru a lăsa mai mult cer senin;
Porumbeii vor exista la infinit
Se vor albi chiar, cu timpul;
(iată o întrebare pentru toată suflarea:
de ce porumbeii sunt nemuritori?!)
În general, schimbările vor fi minime
Din oameni tot oameni se vor naște
Pe nisip vor rămâne urmele viitorilor pași
Chiar dacă mai rare, mai adânci și mai triste...

Mi-e dor de foșnetul pierdut al pădurii

[...] Citește tot

poezie de (17 martie 1985)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Profiterol

Toamna a sosit anul acesta fulgerător:
mâncam împreună un profiterol la cofetăria de vizavi de Cocor.
Când l-am început, era vară;
pe la mijloc lingurițele reflectară
foile carpenilor îngălbenite
spițele cărucioarelor ruginite.

La centrul de-alături, unde se umplu sifoane,
roata mare, albastră și cele două pistoane
umflau sifoane cât niște zepeline:
călare pe ele, copiii ieșeau plutind direct prin vitrine.

La baraca unde se-nregistrează muzică pe casete
difuzorul de la intrare emitea doar sonete
și pe casetele AGFA aliniate
erau înregistrate
râsete, râsete de femei.

La fierărie, în truse, șurubelniți și chei
se corodau în vântul roșu al toamnei

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de ClaraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.

Psalmii devenirii întru ființă - În cinstea filozofului Constantin Noica

Psalmul I: Psalmul libertății prin Lumină


Acum sunt liber să iubesc misterul
Luminii ce-a atins și coasta mea,
Născând o nouă Evă: caracterul
Ce-adânc, de ani, în mine clocotea.

De-abia acum mi-a izbucnit în lavă
Dorința de-a-L trăi pe Dumnezeu;
Când Te-ai atins de-o inimă bolnavă
Atunci a explodat Big-Bang-ul meu.

Și tot ce-a fost știință ateistă
În Hades zace, fără de temei
Iar înșelarea evoluționistă
S-a prăbușit în grobianul ei.

E plin de sens și viață Universul
Căci Dumnezeu la toți veghează mersul!

[...] Citește tot

sonet de din psalmii biblici, Din cartea Cătălin Varga, Psalmii celor 7 trepte
Adăugat de catalin_vargaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Renasteri baptismale" de Cătălin Varga este disponibilă pentru comandă online la 27.00 lei.

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre evoluționism, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook