Poezii despre compasiune, pagina 2
Toamnă
Folosiți-ne scheletele, răspândite absurd pe toată suprafața pământului
Scrieți pe nisipul plajelor: tinerețe.
Apoi cărați pe tatăl vostru cel senil în spate
Zile fără sfârșit
Direcție pierdută
Spaime animalice constituie materia primă-a poeziilor noastre
Oare a cui voce poate-atinge miezul de noapte al acestei toamne
Un neîntrerupt dezacord
Ascundeți-ne scheletele întinse absurd pe toată suprafața pămăntului
Vine toamna.
Nici o umbră de compasiune sau de duioșie: toamna-i deja aici.
poezie de Hai Zi (1987), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Intim
Ca un burete,
sunt ca un burete care absoarbe tristețea,
și e suficientă în lume, și departe și aproape
de aste nu zâmbesc.
Fugim de tristețe și de oameni triști.
Fugim fiindcă sunt la fel ca noi, iar noi...
noi căutam noutatea, ceva diferit
față de chipul nostru obosit în oglindă.
Ascunde-ți tristețea dacă vrei sa fii iubit,
ascunde-ți compasiunea, sentimentele,
nu se mai poartă...
se poarta fierul, fierul turnat direct pe celule vii
ca sa distrugă orice urmă,
până devii tipar.
poezie de Cezara Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 9
Sfântul Ioan a botezat cu apă
Și i-a învățat pe toți ce-i pocăința
Însă din vorba lui puțini se-adapă,
Căci omului nu-i place nevoința.
Cu firea lui cea aspră și țâfnoasă
Și-a îndeplinit prea sfânta-i misiune,
Căci i-a mustrat pe toți cu vocea-i groasă,
Din care-a revărsat compasiune.
Cei păcătoși, n-au vrut să-l mai audă
Și capul i-au tăiat în închisoare,
Însă chiar dacă soarta i-a fost crudă
La Dumnezeu găsit-a alinare.
Apa Iordanului și azi oftează
După Ioan, preasfântul ce botează.
poezie de Octavian Cocoș (6 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre gânduri hoinare
mă pierd în gânduri frenetice, hoinare
curioasă bat la poarta universului magic
mă scald în lumina din raze de soare
ridic în slavă timpul când nu este tragic.
zburd cu fluturii printre suave flori
natura îmi este aproape de suflet
îmbrățișez cu drag prietenii arbori
un curcubeu de vrajă vibrează în sunet.
recunosc pretutindeni iubirea sublimă
în picuri de rouă se scaldă visul meu
îngerii bucuriei clipele îmi animă
primesc compasiune de la Dumnezeu.
o muzică divină pulsează în inimă
mă-nclin în fața vieții iubind-o mereu.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru că ea poate
Pentru toată violența consumată pe ea,
pentru toate umilințele pe care le-a suferit,
pentru corpul ei pe care l-ai exploatat,
pentru inteligența ei pe care ai călcat-o,
pentru ignoranța în care ai părăsit-o,
pentru libertatea pe care i-ai refuzat-o,
pentru aripile pe care le-ai tăiat,
pentru toate astea:
înclină-te de fiecare dată
când te uiți la sufletul tău,
pentru că ea poate vedea,
pentru că ea poate simți.
N-are nevoie de compasiunea ta,
pentru că ea se va ridica mereu,
pentru a se apropia de cer,
unde sufletul ei trăiește.
poezie de Eugenia Calancea (8 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
În tainele filocaliei
pătrund adânc în tainele filocaliei
dar ce multă lumină se află în oameni
dă versatil contur și grație melancoliei
în trup e un atom care bea flucșii lumeni.
dar ce multă dragoste se află în sfinți
izvoare de compasiune care sapă-n stâci
se scurg spre veșnicie ca veghea de părinți
veacul se învârtoșează prin gânduri adânci.
centrul naturii se expansionează-n individ
unde poposește uneori și bunul Dumnezeu
nu-mi las iubirea să se scurgă în vid
o transpun lumină ca un arhiereu.
eternitatea vieții în versuri o divid
cu învățături divine trece timpul meu.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi sărate
Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil
Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...
Și nu mai știu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?
[...] Citește tot
poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privește cerul
privește cerul! scriem îndemnul
cu litere mari pe ziduri, panouri.
mult prea grăbiți ne spunem,
este o zi și mâine.
privind spectacolul nopții,
înțeleg, sunt infimă particulă
într-un spațiu nemărginit.
același infinit se regăsește
în mine, ocupat adesea de marele Eu.
dacă nu mă despart de mine, cea lipsită
de compasiune, cea indiferentă, atunci
mă voi despărți de Iubire. alegerea
mă deconecteză sau nu
de la sursa divină.
a fost Eclipsă totală de Lună.
aproape toți am privit spre cer.
marea a răspuns prin valuri fascinante,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Dascălu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sora lui Richard Parker
Sora lui Richard Parker, Doamne Isuse Hristoase,
E o Fiară printre oameni.
Sub aura compasiunii,
Ascunsă-n uniforma unei surori,
Ea ucide în patul lor soldații răniți
O hienă în infirmierie.
Vulpe la vânătoare, ea va urmări
Și va transforma pe germanii fără apărare-n cadavre.
Iart-o, Doamne, Arată-Ți Mila. E o Fiară,
Deși nicio Fiară diavolească n-a fost vreodată atât de infamă.
În Iad e cunoscută cu numele de Jane:
Doamne, fă-o asemeni Îngerilor.
* *În octombrie, 1914, trupele germane ocupând Anvers-ul au capturat un soldat britanic și au publicat o scrisoare primită de acesta de la sora lui. Încheierea acestei scrisori a fost folosită de propaganda de război germană pentru a insinua manipulator că infirmierele britanice ucideau prizonierii de război răniți:"Aș fi vrut să fiu alături de tine. Mi-ar fi plăcut să fiu o infirmieră, așa aș fi putut sigur ucide unul sau doi nemți." Efectul emoțional a fost enorm.
Poezia lui Hauptmann, "Sora lui Richard Parker", fiind dovada literară a acestui fapt.
poezie de Gerhart Hauptmann - laureat al Premiului Nobel pen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața pe repede înainte
Copilărie?
Infinită inocență!
Adolescență?
Răzvrătire tulbure.
Tinerețe?
Uragan de experiențe.
Maturitate.
Echilibru instabil.
Senectute.
Regrete... Ceva înțelepciune?
Ne construim prin experiențe:
cu cât mai dure, cu atât mai sensibili,
paradoxal mai puternici, dornici de viață.
Cu multe lacrimi ne câștigăm zâmbetul.
Doar așa putem pretinde,
că suferința n-a fost în zadar.
Prin durere învățăm compasiunea.
[...] Citește tot
poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre compasiune, adresa este: