copaci şi păduri

Om cu om

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcându-te, din omul prigoanei, omenire.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci azilanţi

Am rămas doi copaci lângă drum,
Ne mai cad nişte crengi compromise,
Se pornesc toporari de pe-acum
Să doboare păduri fără vise.

Am rămas fără muguri pe ram
Dinainte să moară copacii,
Şi-am ajuns mai uscaţi cum eram,
Şi acum ne fac vreascuri săracii.

Suntem nişte copaci azilanţi
Din pădurile lumii rămase,
Şi am ars printre munţi emigranţi
Şi-n tăcutele focuri din case.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blândeţea pădurii

Între coarnele cerbului
căprioara
sângera lupi flămânzi.
Copacii scârţâiau
între ei
atingăndu-se blânzi
tot mai blânzi..

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

N-ajungem niciodată vreunul dintre noi
la vreun altul dintre noi n-ajungem
cum nu ajunge al pădurii roi
la arborele singuratic, sânger.

Vom pune sănii, noi, ca şi Serghei
dar nu pe vreo zăpadă
ci doar pe ghiaţa lacrimilor în toi
ce stau să cadă.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mângâi o piatră care mârâie.
Eu pun piedică la arbori.
Pădurea arde de nerăbdare
şi frunzele noastre cu umbre ne zgârâie...

catren de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegând pădurea

Alerg prin pădure
la întrecere cu vântul,
ascult chemarea
câmpii nesfârşite,
copacii stau muţi
şi le-nţeleg tăcerea,
zarea mă pierde
cerul se răstoarnă
şi fericit visez.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Era iarnă-n păduri,
urşi albi - nămeţii
moţăiau în scorburi adînci.
Din negre şi crîncene crengi,
pădurea îşi suia pereţii.

Umblam, obosiţi de paşi
prin zăpada cea grea.
Lîngă noi străjuia
un copac, ca un cerb uriaş.

Gura ta pe-a mea s-a închis
şi o flacără mi-a lucit sub pleoape,
ca şi cînd, cu foşnet aprins,
o vulpe-ar fi trecut pe aproape.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci adormiţi

La ceaiul cu ierburi senile,
Un foc se aprinde din veacuri –
Compost de răbdări printre zile –
Descântece-n şoapte şi leacuri.

Pădurea se-ncruntă a jale,
O frunză scânceşte prin rouă,
Strivită de vreme şi zale,
În suflet e ceaţă şi plouă.

Privit de departe, copacul –
O aşchie-n calea furtunii –
Îl ţine pământul, săracul,
Şi-o rugă ce-o-nalţă străbunii.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenii

am vrut să strâng
în braţe un arbore
din imensitatea pădurii
dar mi-au amorţit
palmele, gândurile
mamă
si sufletul mi-a îngheţat

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mina de aur

În fiecare copac doborât
moare o pădure

În mănuşa de un alb imaculat
mâna lui era plină de sânge

Omul e un roi
de galaxii neexplorate

ca o mină de aur
pe lângă care trecem
în fiecare zi neglijând-o

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!