Poezii despre creier și moarte, pagina 2
Am simțit o Înmormântare în Creier
Am simțit o Înmormântare în Creier,
Bocitoare se jeleau neîncetat
Umblând - de colo colo - până când
Și Judecata mi-au întunecat
Iar când s-au potolit cu toate,
O Slujbă ca o Tobă s-a pornit -
Bătând într-una până ce
Și Cugetul mi-a amorțit -
Am auzit apoi săltând o Lacră
Pe suflet parcă-mi scârțâiau anume
Cu-aceleași Încălțări de Plumb
Spațiul întreg - a început să sune,
Și parcă Cerul tot era un Clopot,
O singură Ureche, tot ce era Suflare
Eu și Tăcerea, ciudată Pereche
Naufragiate aici, solitare
[...] Citește tot
poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ștefănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amarele neliniști
Cresc neliniștile-n noi ca veninul în gușe de șerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzișuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniștea,
liniștea în care să nu mai simțim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colțuri apar și cresc tristețile,
tristețile cenușii, tristețile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniștile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conștiinței
și gândurile noastre nu mai au speranțe,
și sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârșitele, vastele deșerturi
ce nu au nici nisip, nici ghețuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi și de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al neființei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar și fără sens?...
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cioara și marea
A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viața.
A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în fața unei flăcări.
A încercat să-și apropie marea, să și-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o așa cum te ignoră un lucru neînsuflețit.
A încercat să urască marea,
Dar s-a simțit ca un răhățel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.
A încercat apoi să fie măcar în aceeași lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,
Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanță
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.
În cele din urmă,
A întors spatele mării și a părăsit-o.
[...] Citește tot
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un timp fără suflare, un creier rămas gol
Un soare decedat și-o lipsă de lumină,
Un râu care se-ntoarce în fostul lui izvor,
În inimă și-n gând, tăcerea va să vină,
Iubindu-mi amintirea, mă pregătesc să mor.
Un vis neterminat și-o dragoste pierdută,
Un cer care-și aruncă odrasla în pământ,
Un dor incinerat, o umbră tristă, mută,
Cenușă risipită de nemilosul vânt.
Un doliu sideral și-o cumpănă stricată,
Un vers slăvind iubirea, zadarnic protocol,
Mister elucidat, speranță expirată,
Un timp fără suflare, un creier rămas gol.
poezie de Ionuț Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (22 iunie 2022)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Către Eminescu
Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești
ca și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaști
și nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față.
Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
și miezoasă
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu e nimic
(sonet de necitit)
Nu e nimic, e-o liniște de gheață,
se-aude doar tăcerea, ca o apă
ce-n tulburele creierului sapă
și dă în el ca într-o fortăreață.
În piept ceva se sperie și crapă,
e tot în jur un bulgăre de ceață
ce-apasă greu de dis-de-dimineață
și-n el mă-ngrop și-n mine se îngroapă.
Va trece tot, cândva ne vom cunoaște
din pozele, mai galbene, un pic,
decât mai umblă mâinile pe moaște
ori roțile de frunze de la dric,
ori și mai proști și alții se vor naște.
Nu sunt bolnav. Nu mor. Nu e nimic.
sonet de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșitul
Eu sunt cel care sunt, bătrânul Părinte Ochi-de-pește care a
zămislit oceanul, viermele din propria-mi ureche, șar-
pele încolăcindu-se în jurul copacului,
stau în mintea stejarului și mă ascund înăuntrul tranda-
firului, nu cunosc nicio veghe în afară de cea la
propria-mi moarte,
veniți la mine, trupuri, veniți la mine, profeții, veniți, pre-
ziceri cu toate, veniți, spirite și viziuni,
le voi primi pe toate, voi muri de cancer, închis în sicriu pe
vecie, închid ochii, dispar,
prăbușit în zăpada iernii, mă rostogolesc într-o roată uriașă
prin ploaie, scuturat de friguri mă uit la cei care și-o trag,
scrâșnet de roți, gemetele de bas ale furiilor, amintirile
șterse din creier, oamenii imitând câinii,
mă desfăt într-un pântece de femeie, tânăr cu pieptul și
coapsele pregătite pentru sex, scula arcuită înăuntru
răspândindu-și sămânța pe buzele lui Yin, bestiile dansează
în Siam, cântă arii de operă în Moscova,
băieții mei zăbovesc în amurg pe verande, îmi fac intrarea
în New York, îmi cânt muzica de jazz la un Clavecin
[...] Citește tot
poezie de Allen Ginsberg din Howl și alte poeme, Antologie (1947)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțeleptul
Morții sunt cei mai înțelepți, ei știu
Cât de-adânc rădăcinile florilor în pământ se-înscriu,
Cât rabdă-un sâmbure spre-a fi iarăși viu.
Morții îndură-n singurătate frig și ploi,
În inimi care nu palpită și-n creiere reci sloi,
Nu simt bucurie, nici durere sub trifoi.
Morților li-s toate pe măsură și-îndeajuns,
Ei dorm, visează și nu au greutăți de dus,
Nici ura, nici iubirea,-n pacea lor nu s-au interpus.
Ciudat, dar oamenii fug de-a lor comunitate
Sau poate eu sunt cel ciudat, dorind foarte
Să fiu înfășurat în recea lor imunitate.
poezie de Countee Cullen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața vine
cu parfumul ei înainte de prima
țigară din care tragi cu sete
la aburul cafelei
cercetezi primele știri
în format electronic și te apucă
nostalgia după ziarele tipărite
și creierul te duce la mirosul
hârtiei imprimate seara târziu
când unii oameni fac dragoste
sau mor după bunul plac
primele raze de soare le vezi
preocupat mai mult de știrile
politice și ultimele decizii tâmpite
luate de cei aleși
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Papirusurile vieții - I
Citesc printre lacrimi
Și mă devoră tăcerile strigătul mut,
Creierul neoxigenat plin de bacteria
Atâta trecut prezent viitor pierdut!
Citesc printre lacrimi
La marginea tuturor imperiilor nevăzute,
Corpul în delir viruși și bacilli fragmentându-l
Atâția luptători mor pe baricade fără ca să lupte!
Citesc printre lacrimi
Din profeții de altădată care-au scris
Dumnezeu când să se întoarcă
Și morții să se topească-n proriul abis!
Citesc printre lacrimi
Pagini rupte dintr-un posibil destin,
Priviri orbesc în false patimi
Trufașului faraon i se închin!
[...] Citește tot
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre creier și moarte, adresa este: