cuvinte şi prăpăstii

Cuvântul

Ceea ce se află în cuvânt
se află şi în carne,
în ferocitatea lupului,
în respiraţia după amiezii.

Ceea ce se află în vin
în seara asta se află şi în vine,
o încrengătură care ţine
molia, cuibul şi lâna împreună.

Este râsetul pe care
îl scoate apa râului,
este în abisul care-l uimeşte
pe Narcis, privirea lui.

Cuvintele dau formă reticenţei
zorilor şi tuturor ruinelor acestora,
dansează pe rune străvechi şi prin noroi,
prin foc şi pulbere,
destin şi sânge.

poezie de Salgado Maranhăo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete curgătoare

Cuvintele sunt plate ca suprafaţa apei
Cu oglinda-i care uneori reflectă tabloul;
Schimbând întotdeauna optica adâncului
Ascunzând cel mai adesea fundul.

Cum să mă rog, Ţie, în cuvinte?

Ele sunt doar sunete ce curg pe valuri,
Sub care se află abisul tuturor oceanelor
Recife curate de corali şi vase putrede
Tu vezi, Doamne.

Că Tu vezi totul, Dumnezeule Nesfârşit,
Fără cuvinte îmi înţelegi gândurile.
Primeşte inabila-mi încercare de rugăciune.
Aminul celor mai tăcute cuvinte.

poezie de Zofia Walas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simulatorul tăcerii

Poetul face economie de nefiinţă
ca un nufăr răsare sufletul său
noaptea i-ascunde şoapta adâncului
părerea de bine părerile de rău

Anihilarea eului iată poemul
ultima fericire vai cum doare
lacrima cade-n prăpastia cuvântului
dar lumina ei greutate nu are

poezie de Costel Zăgan din Caiete botoşănene (aprilie 1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou

Arta cea mai înaltă se întoarce totdeauna la fragilitatea condiţiei umane.
Francis Bacon

Nu pot vorbi de durere, Doamne,
Nu se aude geamătul din gura deschisă
Strigătul mut – împietrit în cuvânt
În pânza lui Bacon – a disperării mele.

Ţie îţi vorbesc prin tăcere, Doamne,
Cu surda culoare din abisul vopselei.
Jale sau tristeţe, durere sau dârzenie?
Oare are însemnătate fondul disperării?

Te strig prin tăcere, Doamne.
Cuvintele au luat forma penelului.
Oare Tu îmi înţelegi durerea, Doamne?
Oare ea înseamnă ceva? Înseamnă ceva?

poezie de Zofia Walas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunea

Pascal şi-avea abisul cu dânsul mişcător,
– Vâltoare, vai! E totul, – dorinţă, gest, visare,
Cuvânt! Şi peste păru-mi stând drept, în clătinare,
Am resimţit adesea cum trece groaza-n zbor.

Sus, jos, şi pretutindeni, adâncul, larga zare,
Tăcerea, nesfâşitul mă ţin în gheara lor...
Şi Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget ştiutor
Schiţează lungi coşmaruri, mereu renăscătoare.

De somn m-alungă spaima ca de un puţ profund,
Plin de nelămurite orori şi fără fund;
Văd numai veşnicie prin geamurile toate.

Şi duhul meu, de-a pururi cu ameţeli luptând,
Râvneşte-a nefiinţei insensibilitate.
– Din Numere şi Forme, nu pot ieşi nicicând!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Freamăt de şoapte
Se zbate-n uitare;
Ziuă şi noapte,
Lună şi soare...

Ocean de cuvinte,
Izvor nesecat,
Zburdă prin minte,
Pe drum neumblat.

Petale de gânduri
Visând nemurire;
Suflet în rânduri,
Rămas amintire.

Călător printre stele
Pe aripi de vis;
Gânduri rebele
Plutind spre abis.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă

Şi totuşi se întâmplă,
să fii prins în inelele lunii,
dezvelit în albastru sub cuvinte aprinse,
înalte şi încete.

Sau dimineaţa într-o mahmureală metafizică
cu inima mâhnită, dezamăgit de noi înşine,
neputând înjgheba zborul în azur,
evitând să asculţi liniştea din cuvânt,
care uneori nu-i acasă.

Din cuvântul ieşit la suprafaţă
orice licărire nouă e rece, cifra doi e negată
şi abisul din noi ne destramă gândind.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul

Pascal purta un hău, oriunde s-a-ndreptat.
Căci vai! totul e-abis, dorinţă, faptă, vis,
Vă spun! Prin părul meu de multe ori am prins
Al spaimei vânt subţire, tăios şi răsfirat.

În sus, în jos, oriunde adâncul e cuprins,
Tăcerea-ngrozitoare şi spaţiul captivant...
Pe nopţile-mi, chiar Domnul, cu degetul savant,
Pictează un coşmar ce-n ziuă s-a prelins.

Mi-e teamă să adorm, aşa cum fugi de-o groapă
Plină cu spaime vagi ce trupul îl aşteaptă;
Şi nu văd decât neant oriunde m-aş uita,

Iar sufletu-mi mereu vânat de rătăcire
Invidiază abisul aflat în nesimţire.
Ah, nu lăsaţi să iasă Cuvântul şi Fiinţa!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De neuitat

De voi uita, adu-mi aminte,
Dar ce tot spun, nu pot să uit,
Degeaba caut prin cuvinte,
S-ascund că inima mi-o mint.

Mă tot prefac, dar vezi tu, dorul
Mi-aduce-n gânduri chipul tău
Şi-ascund în zâmbet adevărul,
Când simt că mă mai pierd în hău.

Tu îmi lipseşti şi din păcate
Aşa va fi aici, de-acum,
Deşi cu mine, eşti departe,
Nu mai păşim pe-acelaşi drum.

Ne leagă însă poezia,
În ritmul ei ne regăsim
Şi ne şoptim că veşnicia,
Ne va lăsa să ne-ntâlnim.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!