Poezii despre dreptate și moarte, pagina 2
Sonet XLIII
Cum te iubesc? Să-ncerc o-nșiruire.
Adânc și larg și-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre grație, spre tot, spre nesfârșire.
Și te iubesc cu zilnica iubire,
În pașnic fel, în zori, pe scăpătate -
Și slobod, cum te lupți pentru dreptate,
Curat, așa cum fugi de lingușire.
Și te iubesc cu patima avută
În vechi dureri și cu credința care
Părea, cu sfinți copilărești, pierdută.
Și te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viața mea! - și Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte și mai tare.
sonet de Elizabeth Barrett Browning (1845), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin urmare nu mă mai iubești
Prin urmare nu mă mai iubești,
nu mai vrei comori înflăcărate,
vrei de-acum comori adevărate,
fapte, nu himere și povești.
Zici acum că toate-au un sfârșit,
zici acum că toate-au fost doar daruri,
vrei pesemne dincolo de geamuri
să mă faci să cred că ai murit.
Ai dreptate, alte limbi vorbeam
și-alte zări ținteam cu-aceleași vorbe
sub tristeți și lacrimi monocorde
două frunți străine-ncrucișam.
Și cu toate-acestea am să-ți port
o frumoasă aducere aminte,
printre zeci și sute de cuvinte
număr azi cu tine încă-un mort.
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Musca
Închisă de pânza paianjenului în colț
vede numai cenușiul zilelor.
Mai frustrantă decât durerea izolării
e lipsa sentimentului dreptății,
năzuința de a fi liberă.
Serile sunt liniștite
cad peste lucruri de-a valma,
asfințiturile rămân frumoase
și poetice.
Toate par o întâmplare
dar evadările sunt imposibile
ca într-un rotisor al timpului
din care nu poate scăpa,
moartea e ultima speranță.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glasul pietrelor
Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte,
Glasul omului sărac
Fața căruia nu minte,
Glasul vântului în șoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuțite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naștere-n mormânt,
Glasul de oștean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glasul pietrelor
Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte
Glasul omului sărac
Fața căruia nu minte,
Glasul vântului în șoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuțite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naștere-n mormânt,
Glasul de oștean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Beniuc din Glasul pietrelor
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare
Nu ți-aș scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoși au cântat de trei ori în noapte -
și-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?
Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot așa cum mă știi:
adus puțin de umeri
și aplecat peste întrebările lumii.
Nu știu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
și să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat și care-i mai frumos?
Mâna mi se oprește: e prea puțin.
Glasul se stinge: e prea puțin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?
Trupul meu cade la picioarele tale
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum te iubesc?
Cum te iubesc? Dă-mi voie să îți spun
În sus, în jos, în stânga și în dreapta
Și-n taină eu în suflet îmi propun
Spre Har și spre Ființă să urc treapta.
Și te iubesc în fiecare zi
Din zori și până arde lumânarea
Cum unii caută Dreptatea, știi
Și-așa cum alții prețuiesc Valoarea.
Și te iubesc cu o inimă nebună
Cu vechi dureri, dar plină de credință,
Cu o iubire ce părea s-apună
Cu sfinți pierduți, cu-ntreaga mea ființă,
Cu zâmbete, cu lacrimi, și de-o vrea Dumnezeu
Te voi iubi mai bine când voi muri și eu.
poezie clasică de Elizabeth Barrett Browning, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu plânge, Maică Românie!
"Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit....
Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!
Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!"
poezie de autor necunoscut/anonim (15 octombrie 1918)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Roscoe Purkapile
Mă iubea.
Oh, cum mă iubea
N-am avut o șansă să scap
Din prima zi când m-a văzut.
După ce ne-am căsătorit, am sperat
Că-și va dezvălui partea muritoare și mă va elibera
Sau va divorța de mine. Dar... puțini mor și nimeni nu renunță.
Apoi, într-o nebunie, am fugit de-acasă și dus am fost pentru un an.
Dar ea niciodată nu s-a plâns. A spus ca totul o să fie bine acum,
Că m-am întors. Și mă întorsesem.
I-am spus că în timp ce făceam o cursă cu barca
Am fost capturat lângă Van Buren Street
De pirații de pe lacul Michigan,
Ținut în lanțuri, așa ca nu am putut să-i scriu.
A plâns și m-a sărutat spunând că a fost îngrozitor,
Șocant, inuman.
Atunci am înțeles că, de fapt, căsătoria noastră
Era un privilegiu divin
Și că nimic nu o putea desface
În afară de moarte.
[...] Citește tot
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făgadă pentru viitor...
Nu plângeți copii,
Viitoru-i în stele,
Visători sunt cei vii,
Nemurirea-i în ele.
Astăzi, plâng morții cruzi
Și familii se rup,
Doar un scâncet auzi
Peste fiece trup.
Nu mai este tăgadă acum,
Faceți tot ce puteți,
Timpul urlă-n postum
Peste trupuri și vieți.
"Adevăr și dreptate" spun toți,
Doar minciună-i în șoapte
Și ne-arată pe hoți,
Ce se pierd iar în noapte.
Bunătatea-i pierdută,
Regăsește-o de vrei
Să trăiești ani o sută
Printre semenii mei.
[...] Citește tot
poezie de Liviu Reti (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre dreptate și moarte, adresa este: