fidelitate şi inimă

Magul

Noaptea este martorul iubirii noastre,
Ea nu poate fi prinsă între coperţi,
Nici între cuvinte cu iz de cerneală,
Ea este torţă aprinsă din inimile noastre,
Un ADN universal, unic, risipit pe cerul cuvintelor.
Am să tot privesc viitorul ca pe felinar veşnic aprins.
Doar magul prins între vitralii ne zâmbeşte cu lacrima lui roz,
Cu verbe rostogolindu-se pe chipul iluminat,
Iar iarba din altare ne cuvântă,
Copii o să ne-ncânte cu dulceaţa gurii lor,
Iubirii îi vor aprinde felinare,
Istoria nu poate fi decât o martoră fidelă a vieţii.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Veghează bolta singurea...
Sunt aici! Ea nu mă vrea!
Întind mâinile spre ea...
Ea-nconjoară partea mea!

Repetam: Fii mai miloasă!
Inima mi se rupea,
Însă ei, nici să îi pasă,
Nori mai negri-mi trimitea...

Cerc s-o prind, ea-mi trece calea,
Să mă vadă ocolea,
O chemai: Hei, surioară!..
Doar ecou-mi răspundea...

Ploaia-mi mângâia obrajii:
Prea terestră-i viaţa ta!
Prin călătorie fagii,
Să mă însoţească-ar vrea...

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promit să fiu cuminte (răspuns poeziei scrisă de Liliana Trif şi Ion Grigoraş)

În mine ard zăpezi de sentimente...
Sunt o Sahară cu un dor ardent,
Vânturi îmi sting văpaia din visare
Şi tâmpla, cu un aer inocent,

Mă-nvăluie în zdrenţe de lumină
Şi ţurţuri vii îmi sfârtecă privirea,
Aş vrea, iubite, să mă ţii de mână,
Să penetrăm tăcut nemărginirea.

Eşti îngerul de foc ce se dizlocă
Din infinitul pur de peruzea,
Te-aştept să treci, căci îmbrăcată-n robă,
Sunt avocata celei ce te vrea.

Zvâcneşte ca un foc în şemineul
De-atâta vreme neînduplecat
O inimă învinsă, părăsită,
Ce te-a iubit necondiţionat.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie cu înger

Poezia lui Claudiu Dumitrache are înger.
Ea are cursivitate, e firească, parcă s-ar alcătui singură.
Sau – ca şi cum s-ar scrie pe dinăuntru.
De partea cealaltă, nevăzută de la cititor.
Ca să poată comunica cu eventualul ei lector – precum cu reflecţia lui, de pe idei, metafore, cuvinte.
Monologul devine astfel un dialog, cu lumea, cu semenii, cu sine.
Claudiu Dumitrache e un fidel slujitor al lui Apollo, zeul luminii, profeţiei şi muzicii, care ţinea într-o mână lira, iar în cealaltă – arcul.

Tânărul poet, atunci când se întreabă:

Cât vom mai putea, sărmani, să-i cităm pe tirani

Să păstrăm din melodie, dragoste şi poezie?,

sugerează că poezia e chemată să schimbe lumea, misiunea ei fiind să facă omul mai bun, mai sensibil la dragoste şi frumos, ajutându-l să nu i se "lase seara în suflet".

El depoetizează, scriind o poezie originală, izvorâtă din bucuria de a cânta, de a crea, de a fi.
Ritmurile lumii în care trăieşte coincid cu bătăile inimii sale. Dragostea cu care se apropie de cuvânt, îl însufleţeşte pe acesta şi-l singularizează.
Acestea sunt câteva dintre semnele harului.
Claudiu Dumitrache e un poet cu viitor.

poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Poduri de Dor (12 februarie 2021)
Adăugat de Diana Ciugureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mori tu?

Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină,
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci şi tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină
Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc.

Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată
Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi ş-ai ascunde negreşit
În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă de fel.
Pe când tu... eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubeşte ar veghea-n eternitate.

Şterge-ţi ochii, blondă Marta... ochii-ţi negri... două stele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

200 de ani...

200 de ani ne târâm pe sub cer
cu bocancii de plumb şi cătuşa de-oţel,
200 de ani între zbor şi mormânt
cu ochii-n pământ, dar cu dorul fidel...

200 de ani cu-al răbdării cuţit
în gâtleje înfipt, să nu cerem dreptate,
200 de ani... un infern răstignit
pe izvorul luminii, să nu vrem libertate...

200 de ani prea orfani de o mamă...
Ce aşteaptă cuminte să-i revină copii,
200 de ani îndopaţi cu sânge, ca vamă,
din iubirea de frate, ce ne scrie la vii...

200 de ani cu-n vis orb, de-ntregire,
Doamne, nu ne minţi, că mai suntem inapţi!
200 de ani prea nedemni de iubire...,
atunci daţi-ne otravă, de ne ţineţi de fraţi!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampioane

aceeaşi fată cu pantofii în mână mereu cu inima zdruncinată precum o eclipsă de soare sau de lună îţi caută
cravată cu dungi verticale şi rupe
cu mâinile reci umbre culcate pe asfalt ireale
erai cu sufletul împărţit între două emisfere harta scrisului tău mi se pliase în palme şi aş fi înghiţit-o să-mi rămână fidelă
să nu umble cu parapanta prin lume să nu poată sări în nicio stratosferă

acele teiubescuri longiline surâdeau ca pe Marte iar eu mă temeam de război şi de mările roşii negre sau moarte sau de ani de război de cactuşi de amalgamul iubirii galactic
pictam în ulei ramura de măslin şi încercam să mă obişnuiesc cu firescul de a contempla lumea furnicilor tinere

anii trecuţi ziceam că ne sunt poveri anii ca nişte lampioane ce se înalţă triumfător dar peste orice iubire timpul trece cu şenile nu mor decât ceasurile
amintirile înfloresc c lujeri ai nopţii înfipţi în pământ care cresc şi descresc

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicatricele vieţii [Life's scars]

Toţi spun că lumea e rotundă,
Însă eu cred că-i un pătrat,
Rănile mici mereu abundă,
Căci pe la colţuri au intrat.
Dar am aflat plecând de-acasă
Călătorind spre Occident –
Că rana cea mai dureroasă
Ne-o fac cei dragi, e evident.

Persoana rea, dispreţuită,
Te umple întruna de venin;
Şi inima-ţi va fi rănită
De tot ce face-acel străin;
Acestea-s lucruri trecătoare;
Dar e-un precept pe care-l ştim:
Ne fac răni mari, usturătoare,
Numai aceia ce-i iubim.

O haină şic, farmec aparte,
Pentru străini le etalăm,

[...] Citeşte tot

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, ca profesor

Nu-nvăţ vulturul să zboare,
Elefantul cum se moare,
Miere cum să facă-albina,
Cum să facă ou găina.

Nu-nvăţ peştii cum se-noată,
Inima în piept să bată,
Soarele să strălucească,
Pruncul mama să-şi iubească.

Nu-nvăţ regii maiestatea,
Pe femei feminitatea,
Pe furnici ce-i hărnicia,
Cum să cânte ciocârlia.

Nu-nvăţ leul să vâneze,
Calul cum să galopeze,
Preoţii să spovedească,
Tinerii cum să iubească.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi (20 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas gemând

Solitar, ca-ntr-un pustiu de râuri
Îşi soarbe necontenit durerea
Culegând din al meu dor, frânturi.

Îl vedeţi, tăcut şi rece fiind
Şi-atunci, nepăsător, îl credeţi
Că trece peste voi, murind.

Dar, apropiaţi a voastre inimi
Şi simţiţi cum geme-n sine,
Străbătut întruna de lumini.

De ani întregi fidel tot bate,
La locul sau cel prăfuit
Omul viaţa şi-o socoate.

Ştiţi voi oare că fiece ticăit
De voi l-aţi şi pierdut,
Pentru el e-un prunc iubit?

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!