Poezii despre foc și vulcani, pagina 2
Durere
Mă arde lava-ncinsă
a vulcanului crunt
care-n piept mi-a erupt.
Mi se scurge prin vene
din creștet în tălpi,
și-napoi...
Mă tot varsă
într-un lac de noroi...
Mă zbat într-o junglă
cu liane de foc
și luptând , mă sufoc...
Pe un rug prea încins
îmi e sufletul ars
și sfărâmat .
Urlă-n mine durerea
ca un câine turbat...
Am păstrat doar un pumn
de cenușă și chin
[...] Citește tot
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trandafirul uitării
Când umbra se revarsă în ape
cuprinde apusuri
și urmele pașilor adânci
nisipuri albe rămân
după valuri
ștergând visul iubirii de ieri
marea absoarbe șiraguri
de lacrimi din clipele despărțirii
se simte răceala
gustului de sare din ochii tăi
suntem turnuri vii
înălțate spre cer
din ape limpezi
ducem pe frunte
coroana vieții
cu zâmbet inocent de copil
am învățat să fiu focul din apă
să respir odiseea răsăritului
din simfonia brizei
a rămas pe plajă...
[...] Citește tot
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Lumina lui Manger
Omul ajunse de la cenușiu la albastru,
O, ce minune, ce alabastru,
Simplu, din inimă, ca un vulcan,
Flăcări, cenușă, chiar și catran,
Oarbe-s oglinzile, ce ghicitori,
Doamne, ne spui de săbători?
Focul e tatăl, mama - ocean,
Omul ajunse post-diluvian.
Numai iubirea păzește-ne-o, Doamne,
Ea este floarea, ea este Kama,
Trec cerșetorii flămânzi, nedormiți,
Cer un bănuț, nu treizeci de-arginți,
Cred și în Lună, în stele, străină
Ne este vina de-a fi lumină.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trup kilimanjar de chivot
Pe vulcanul tău kilimanjar
Lunec ușor în ghețar
Topindu-mă în așternut de rouă
Misterului de savană...
Cu fulgere de gazele ojate
Aprinzându-mi focul unui piton regal
Prelins până în piramide de migdal
In Nilul deltei lotusului
Inmiresmat mediterean cu brize
de Cleopatră
Invăluită ecuatorial...
Infiorându-ți riftul
In cascade cu scarabei de foc
Lianelor dolomite-n teluric de ireal
In jerbe gheparde de lavă.
Ucigându-mi ispitele de leu
In chivotul șoaptelor
Regină Saba a inimii mele
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Myrto
În gând îmi stărui, Myrto, divină vrăjitoare
Și tu, oraș al mării, cu focuri mii arzând,
Revăd raza-aurorei pe fruntea ta jucând
Și aurul din păru-ți cum prin ciorchini apare.
Din cupa ta sorbit-am beții amețitoare,
Din licărul de-o clipă al ochilor râzând,
Atunci spre Iacchus zeul cătam, rugi înălțând,
Căci Muza mă scăldase într-al Eladei soare.
Acum știu de ce iarăși vulcanul s-a aprins:
Cu pasul tău, o, Myrto, pe-acolo ai trecut,
Și dintr-o dată cerul fu cu cenușă nins.
De când nomadul duce ți-a frânt zeii de lut,
Sub laurul - cunună pe-a lui Virgiliu liră -
Hortensia cea pală și mirtul se uniră.
poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecouri strivite
... Port în sufletul meu
Limbile de foc ale dragonului azuriu
Încolăcindu-se în ritmul păsării Phoenix.
Incandescente, fluvii fumegânde,
Mă cuprind sadic, storcându-mi vlaga din mine.
Simt ucigaș trăirea fizică prin exterior,
Ca pe o povară, incomensurabilă
Cu sentimentul libertății absolute,
Și numai în aceste momente,
Spațiile imaginației mele
Se strâng vijelios într-o sferă fără granițe,
Dar insignifiantă față de măreția veșnică a gheții...
......................................................
Cobor acum, printr-o supremă sforțare
În adâncurile vulcanului,
Și mă ustură lacrimile de foc
Ale destinului.
Nu, nu voi putea lupta cu el,
[...] Citește tot
poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirosul nemuririi
Cât de frumos miroși a nemurire
Și ce duios în șoapte te prelingi,
Cât de fierbinte-n brațe mi te stingi
Si te reverși, torent de fericire.
Cât de fragile-ți înfloresc sub pleoape
Priviri ce ca un fulger mă străpung
Și-al inimii ecou cât 'ți-e de lung...
Doar dragostea-mi eternă îl încape.
Cât simt în mine dor de focul sacru
Ce-n tine-l porti ca un imens vulcan,
Cât te iubesc de mult, nepământean,
Părandu-mi tot în jur un simulacru...
As vrea măcar un sfert să simți cenușa
Al cărei gust pe buza mea îl port,
Când navighezi, fregată, spre alt port
Iar amintirea ta îmi e cătușa...
[...] Citește tot
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ars doloris
Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.
Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.
De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.
Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ars doloris
Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.
Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.
De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.
Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusțanca
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragul tău...
De dragul tău...
S-au oprit vulcanii din scâncetele lor surde,
când, simțindu-ți tălpile arse de lacrimile mele,
ți-au adormit focurile din adâncuri.
De dragul tău...
Și-a oprit dogoarea peste ceruri, soarele,
când, atingându-ți buzele crăpate de suspinele mele,
ți-a plâns norii peste ele
De dragul tău...
Și-au închis ochii strălucind noptea, stelele,
când, luminandu-ți chipul brăzdat de săruturile mele,
ți-au mângâiat obrajii îmbujorați.
poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre foc și vulcani, adresa este: