Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

gânduri și înălțime

Poezii despre gânduri și înălțime, pagina 2

Din când în când

Din când în când blestemând
sunt dansatorul falic fără pași
înfășurat în mantia de aer
cu picioarele la înălțimea umerilor
și gândurile la înălțimea corturilor
în locul inimii ar fi binevenit vântul de nord
care căptușește cu mușchi gardul la nord
în vântul de nord tu te pierzi cu părul în vânt
te pierzi încrezătoare în verdele crud
încet nemaivăzut de încet
îți acoperi ochii
îți acoperi pulpele și aștepți

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prezent

Prea îmi era gând inima,
Prea timp picioarele
Și prea durere trupul
Și visam
Cu prea mare viteză
Idei îndoite egal
Mirosind prea verde
A glas de nor.

Aș fi vrut
Să-mi ridic statuie
Dar prea înaltă
Mi-ar fi fost atunci
Treapta
Și prea împietrită
Amintirea;

Sunt prea eu,
Prea acum,
Prea concretă.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

Cu tine

Cu tine aș vrea să mă avânt
Spre înălțimi amețitoare,
Spre abisuri!
Din inimă să-mi zboare un cânt,
Inegalabil de frumos
Și plin de visuri . . .

Cu tine aș vrea să mă avânt
În rotirea lentă a unui vals,
Să-mi înflorească-n inimă un gând,
Iubirii mele să-i dau glas.

Cu tine aproape lângă mine
Mă simt atât de fericit,
Văd toate lucrurile sublime.
Când nu ești tu,
Mă simt tot necăjit.

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Odihna

Mă odihnesc în Tine
ca într-o baie caldă,
iar sufletul mi-e plin
ca un pahar.
Mă scald în rugaciune
ca în mare
și mă înec, nevrednică
în har.
Mă înalți ușor,
pe fir de gând purtată.
Aș vrea să urc
mai sus, mereu mai sus
și... să mă lași,
acolo sus, uitată
la capăt de drum
ce are, numai dus!

poezie de din De la poezie la rugăciune (august 2008)
Adăugat de Dorina StoicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Painea lui Bragi" de Dorina Stoica este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 19.00 lei.
Vasile Gavrilescu

O fântână departe

un drum
o răscruce
obositor e doar gândul
primului însetat
a prins să umble vântul
stârnind amintiri
regretele ca mărăcinii
purtați spre înălțimi
un șobolan într-o parte
ațintind cerul
gândind;
pe vremea când eram om
și-a fugit speriat
furișându-se în văgăuni
acolo unde
un zeu al pământului
doarme
neștiutor
absent
insensibil

poezie de (1985)
Adăugat de Vasile GavrilescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Oameni frumoși, vă mulțumesc!

Oameni frumoși cu gânduri bune,
De Ziua Mea, voi mi-ați urat:
Mulți Ani și bucurii cunune,
Să-mi fie versul lin, curat...

Să port în trupu-mi sănătate
Și țara-n inimă și-n gând,
Să am puterea de-a străbate
Cu pași statornici pe pământ.

Să mai aprind o lumânare
Pe crucea unui dulce tort,
Să-mi zboare inima în zare,
Pe unde-am fost, pe unde pot...

Oameni frumoși cu gând înalt
De Ziua Mea voi mi-ați urat
Să aleg muzele din salt.
Vă mulțumesc! Nu m-ați uitat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Lucian Blaga

Sufletul satului

Copilo, pune-ți mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
și inima-ți zvâcnește mai rar,
ca și cum nu ți-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
și dacă ți-ai sângerat picioarele
te așezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streșini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Lucian Blaga

Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au șters.
Mai suntem noi și-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Și mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din țării,
fără să vrei, spre ea te ții
și poala-ți potrivești, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Și cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nimic n-am spus

Nimic n-am spus. Și-atâta gingășie
Și-atâta frumusețe să se piardă?
Cât nu-i târziu, cât viața-o să mai ardă,
Despre iubire poate tot voi scrie.

Nu cățelușe hămăind în zgardă,
Iubirea noastra fu, nici n-o să fie,
Ci pajura măiastră ce invie
Mereu, ca lăstărișul de subt bardă.

Știi tot. Tot ce-i al meu, e-al tău, iubite,
Știi viața mea, știu gândurile tale,
Cu zbor înalt, prin vreme dobândite.

O, meargă anii, meargă ei devale...
Când toate păreau spuse și trăite,
O melodie nouă-și taie cale.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tara fetelor" de Maria Banuș este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.04- 8.99 lei.

Aripile cuvintelor

Îmi descalț sufletul de durere,
ca el să pășească cu tălpile goale
pe fericire...
Se afundă până la glezne
în iarba cosită de
cerul dragostei.
Ne amestecăm surâsurile
printre firele verzi cu miros
de ploaie,
chicotind în brațele clipelor.
Scutur inima de regrete,
atingând cu gândul visurile
închise undeva,
în biblioteca amintirilor.
Rămâne doar un zbor spre înalt,
doar un pas între sufletul meu
și al tău.
Îl străbatem împrumutând
aripile cuvintelor.

poezie de
Adăugat de Elena Lavinia NiculiceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre gânduri și înălțime, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook