gânduri şi instinct

Aflux sentimental

fermecată de amurguri ce devin aurore
cred că bucuriile izvorăsc din tristeţe
creaţii absolute cu fericiri sonore
lumini din seva vieţii adunând fineţe.

gânduri sofisticate ţâşnesc în aflux
în drumul spre extaz presar iubire
trăiesc cu slova opulenţă şi lux
porniri demiurgice răsar din trăire.

rodiri de lumi noi înfloresc în instinct
senzaţii frenetice se rup de dezgust
clarităţi sentimentale în spaţiu distinct
au farmec pur aromă şi gust.

idealul cuceririi universului albastru
l-am cules din strălucirea fiecărui astru.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inuman de firesc

Aşa cum, în orice chemare instinctuală,
Se regăseşte primordiul oricărei căutări,
În memoria adn-ului din lumina virtuală,
Stau clipe nerostite de graţie sau resemnări.

Fremătând prin gânduri de sinceră mărturisire,
Amintirile vibrează cu sensuri depline
Pe măsura clipei de-mplinire-n regăsire,
Atunci când exersează gustul neuitării de sine.

Fiecare lucru sau întâmplare ne-aminteşte de-un gând,
Aşa cum gându-i o secvenţă de dorinţe izvorâte din trăiri;
În această interacţiune, ne ducem viaţa constatând
Că cea mai mare parte a ei o trăim din amintiri.

În încleştarea acerbă cu destinul rival,
Multe dintre amintiri se prăfuiesc;
Cu timpul chiuind în freamăt de val,
Totul se scurge inuman de firesc.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul rebel

lua iarbă şi era fericit
iubea mai mult decât era iubit
nu ştia ce să mai facă
se plimba cu maşina de tuns iarba
îşi lua rămas bun de la vecini
cum văzuse-n filme şi pornea
maşina ce scurta firele
de iarbă verde crescută uniform
era sedus de timpul
care bătea în adâncul fiinţei lui
gândul era aproape sferic
pătruns de plane ca nişte oglinzi
de ape verzi de la prea multă iarbă
pleca chemat de instinct
mâhnit pornea aparatul de ras
făcea o tură până-n vârful capului
revenea de-acolo uitând de ce a plecat
regretând timpul pierdut prin capul lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instinct primar

Pluteşti şi-n jurul tău e puritate
Pe sânii tăi răsare asfinţitul
Iar eu adulmec senzualitate
Ce-n corpul tău atinge infinitul

Aş vrea să nu te pot privi o clipă
Să nu orbesc de-atâta frumuseţe
Dar cum s-o fac când gândul se-nfiripă
Şi-ndeamnă să te mângâi cu blândeţe

Şi orb de-aş fi, cum să nu văd iubirea,
E-n trupul tău, mă-ndeamnă să tresar,
Iar de-aş fi mut, tu mi-ai reda vorbirea,
Să pot să îţi recit poeme-n dar

Să nu dispari, să-mi fii eternitate,
N-aş suporta să ştiu c-am să te pierd
Tu doamnă, învelită-n claritate,
Nu pot să nu îţi cer să te dezmierd

poezie de Adi Conţu (3 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e un scenariu de vise

De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.

Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.

Ceva minunat mă ispiteşte prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec şi dans
în care formele-i desenează mişcarea.

Nu ştiu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu eşti lumina prin care păşesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război civil

Zadarnic raţiunea-mi se revoltă,

Şi mă sfărâmă-n sute de bucăţi;

Când stivui a instinctului recoltă,

Mă zbat sub munte de prejudecăţi...

Eu ştiu că viaţa-i crudă şi haină,

Când oropseşte câte-un biet destin,

Că oropsitul n-are nici o vină,

Dar mi-e, în suflet, cupă cu venin...

Un prunc cu cod imun deficitar,

Eu ştiu că nu-i prilej de-ameninţare;

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş

Dac-aş întâlni vreodată,
Stârvu-mi, l-aş scuipa cu greaţă,
Căci eu ştiu ce blestemată,
Viaţă a avut, în viaţă,

Câte mişelii făcut-a,
Şi ce traistă cu păcate,
Spre a cuceri "reduta",
A purtat, mereu, în spate...

Căci, călcat-a, fără milă,
Prin pornirile-i flămânde,
Înecând în of şi silă,
Biete suflete plăpânde,

Lăcomia că-i fu lege,
Şi instincte necinstite,
Încercat-au să dezlege,
Animalice ispite...

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu, iubito, scriu

e o vreme cam ciudată!...
stranie, consistentă, deplasată
şi pe zgomotul efemerului lunecând înapoi,
mereu pe variaţii de apus...
chiar am devenit un spectator ideal
sumbrului concert prin instincte trecut.

gânduri de rasă la fereşti tot urc
şi când nu mai am ce face,
mă îmbrâncesc în mine
şi izgonesc veghea emoţiei
spre o verde excitare.

scriu iubito, scriu!
de prezenţă prins pierdut.
suflarea mi-e dată în dans încet
parcă aşa mi l-ai simţit şi tu,
dans ce-n hora păcatelor la rându-i cuprins.

de aici până-n vitrina ochiului tău

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instinctul mamei

Mai de la o vreme-ncoace,
Visuri grele mă abat
Şi, de cum zoreşte-n ziuă,
Mă întreb: ce s-a-ntâmplat?

Fixez ceasul de perete,
Brăzdez roua de pe frunte...
Oare cine pe-ndelete
Gândul cearcă a-şi ascunde?!

Nu găsesc răspunsuri clare,
Noaptea nu vrea să-mi răspundă.
Mă feresc pe-un drum de-o cale...
Este cineva s-asculte?!

Privesc cerul şi pământul,
Răscolesc tâmpla-mi de nea:
Răsărituri, asfinţituri,
Ce greu să mă prade vrea?!

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul românului dezromânit

Înfrângerile neamului fac din durere un rai,
O primăvară a instinctelor ne pierde solemn,
Trăim într-o ţară condusă, cu cranii de lemn,
O, Doamne, nu ne pierde-n abis, în tropot de cai...

Ne îmbătăm cu nimic, în prea-adormiri de alai,
Eminescu şi Dumnezeu ne fac câte-un semn,
Rostul metafizic al patriei ne-ar putea fi îndemn,
Căci, Cerul ne surâde voluptos şi, aproape, corai!

Ne-am pierdut darul demnităţii, vai!, pe traseu,
Deşi, întâia lacrimă verde a lui Adam ne-a unit,
În fiecare român înstrăinat e mereu un non-eu,

O lepădare patetică şi, Doamne, un gând ostenit,
O despatriere lăuntrică, un vifor, un vânt-alizeu,
O, Doamne, e vremea românului dezromânit!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!