Poezii despre gânduri și responsabilitate, pagina 2
Nu-i mare bai cu lumea asta
foamea este motorul care o mișcă spre înainte
așa că după un sfâșietor strigăt de neputință terestră
prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecționez continuu
cunoștiințele mele au devenit atât de complexe
încât am uitat cine sunt
dar nu-i bai
oricum lumea aceasta mă doare de la naștere
dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învățat mersul
fuga de răspundere
și toate celălalte forme de mișcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele
de mic ascult cântecul stelelor
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul prim ajutor
Printr-o plagă temporală tăinuită...
năvăleau gânduri mai puțin cunoscute,
ce descompuneau definitiv lumina,
ca într-o apocalipsă a înțelegerii noastre.
Strigătul meu era, doar o lipsă de zgomot.
Pe tine te durea în cot!
Eu strigam alergând, îndreptându-mă,
spre o adresă tot mai confuză.
Am acumulat prea multe slăbiciuni,
ca să-mi pot striga dreptul la melancolie,
într-o așteptare transformată-n destin.
Pe tine te durea în cot!
Era zona unde ne ignoram reciproc,
în diverse jocuri de descurajare, gesturi false,
sau responsabilități fără zâmbetul zilei,
într-o tactică de conviețuire
cu formare,
de riduri veșnice.
Pe tine te durea în cot!
Nu mai știam ce să fac.
[...] Citește tot
poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asta e viața
Să nu te plângi niciodată,
Că ești în singurătate!
În jurul tău sunt
Atâtea felurite culori!..
De ce nu le vezi,
Nu le îngrijești,
Nu le aperi,
Nu le întrebi:
Cum ele pot exista
Fără pic de atenție
Din partea ta?
Pornește,
Croiește o cale,
Un popas!
Nu te încercui
În găoacea ta de impas!
Auzi cum te cheamă?
Simți cum te strigă?!
Parcursul ăsta ți-e dat,
[...] Citește tot
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământul ne apasă
Poemul acesta n-o să vă placă,
Începe cam așa, pământul ne apasă,
Aerul s-a pietrificat, liliacul de noapte,
La pândă, își ascute ghearele, focul ne luminează
Din interior, incendiu devastând fragile muchii,
Femeia nisipurilor ne aduce tainul de sărutări tăinuite,
Pereții transpiră și gâfâie, spovedania lui Dmitri se întrerupe,
Diavolii dau năvală, dansul începe, dansul gnomilor, un delir,
Ca în dragoste.
Stele galbene, violete, cianhidrice,,
Luna galbenă, îmi petrec neființa, strecurând-o
Prin ore, prin zile, vinul fierbe ca sângele-n vita cornută,
În locul gândirii calme, clasice, geometrice,
Prefer corrida cuvintelor, învins, învingător.
Durerea strălucește prin lacrima tot mai rotundă,
La fiece colț, santinele morții ne dau onorul,
Devenim păsări, desigur, în lumea cealaltă,
Orbii nu recunosc întunericul,
Clopotele nu bat pentru surzi,
La final corbii sunt responsabili,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constituție
De la străbuni ar trebui s-o am solidă
Căci fizic mi-au dat bună moștenire
Ce-o simt c-o am în corp și în simțire
Și-am crez s-o întrețin, mereu avidă.
Mi-o vreau dorință-n gând și-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase și-n conștiință
Cu grijă, responsabil de-a ma ființă,
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.
Și nici nu vreau și n-am cum să mă mint
C-ar fi cum aș trăi-n sinucigaș
Sau aș avea-n rărunchi păcatul de ocnaș;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.
Și sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleași gânduri pure-n spre mai bine
Acumulate strâns, ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu, OM (după o idee a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul)
Tu, OM, de vremuri muritor
Și fără de-ascultare,
Răspunzi în fața tuturor, de sute de greșale,
Sau cu cât ești mai iertător, mai bun,
Cu luare-aminte,
Te-apropii fără ca s-o știi de Cerurile Sfinte.
Că pilda ta o îndrumă spre Iad sau Rai, nu știi,
Dar pentru ce înfăptuiești în Ceruri vei plăti.
Să iei aminte cât trăiești
Ce gânduri ai, ce fapte!
În Ceruri toate le plătești... Și dincolo de moarte,
Dac-ai să treci nespovedit și plin de răni, creștine,
Degeaba-n lume ai trăit, căci nu ți se cuvine
Nimic din lutul cel lumesc, doar scrum și nepăsare,
Căci n-ai cătat să te închini la Sfintele Icoane.
Pierind în neiertarea ta, ucis de valul sorții,
Îți plângi păcatele lumești
În veșnicia morții.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea, după Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
* * *
M-am așezat pe un scaun pe puntea de sus a navei și am
închis ochii,
Iar destinul mi-a apărut ca o prăpastie.
Viața mea din trecut s-a amestecat cu cea viitoare,
Între cele două se auzea o gălăgie ca din salonul de fumători
În care, spre auzul urechilor mele, se încheia o partidă de
șah.
Ah, balansat
De senzația valurilor,
Ah, legănat
De gândul atât de plăcuit că astăzi încă nu este ziua de mâine,
Și că cel puțin deocamdată nu mi s-a încredințat nici un fel
de responsabilitate.
Nici o personalitate propriu-zisă, și că mă simt așezat pe
scaun.
Ca o carte uitată acolo de o suedeză.
Ah, scufundat
Într-o leneveală a imaginației, evident că ușor somnoroasă,
[...] Citește tot
poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Predicat; Biserica
Măcar era barba, nelipsită pentru râs în...,
ceva mângâiere,
chiar și albastră pentru o inimă de aceeași culoare.
Nici asta nu mai face parte din recuzită,
cum nici vocalizele pe o cutumă cu aceeași cheie sol,
lustruitul pietrelor de la intrarea în lăcaș,
vitraliile cu culori irisale,
mâna caldă pusă pe creștet,
acceptarea cerșetorului... alb la piele și cu început în păr,
mulțumitul cu un mărunțiș zgomotos aruncat din când în când într-un clondir de aramă,
primirea noului și însoțitul vechiului în ultimul voiaj... pentru cât poate da mâna.
Poate mai uit din ele, dar nu mă lasă gândul răzleț de atâta ură
care n-ar trebui să-și facă loc.
Sunt claustrofobic între sticlele thermo-panicale,
mă îneacă nu fuiorul lumânării ci monoxidul albicios
al tablei discrepante de la centrală răstignită să încălzească sfinții de pe pereți,
mă urmărește ochiul viclean să vadă cât arde ceara,
-că trebuie repede oprită și culeasă să fie revândută-
cum apa chioară boboteazică gâlgâită
sau stropită cu măturoiul pe tigvele prostimii extaziate
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spațiul limitrof
Se spală putina des, se lucește trotuarul
în pașaua asta plină de anahoreți de mâna-doua,
care iau smalțul mătăniilor
frecându-le indiferent ca pe niște iubiri comune.
E clar că perioadele tulburi nasc nebuni responsabili,
manieriști ai propriilor capricii, cu ochi dezlânați
și chelii nedemne, lipite. Ceilalți, teferi, nu-și vorbesc:
umblă cu câte un șurub de tramvai în gură,
să se justifice în orice clipă.
Dimineața, în zori, miroase a cârpă arsă
și-a grătare stinse de brumă și flegmă.
Se feresc unii de alții, ei așa se trezesc, ferindu-se,
învățându-se uitatul în pământ și spaima de moarte.
Nu-și mai fură miresele, ci sufletele, așa, mascat,
feciorelnic, ca unul, ca plecați dintr-o obârșie.
Coboară, în casele părăsite, mâna lui Dumnezeu,
să-și ia singură oul din candelă. Ou fiert
în untdelemn rece, tremurător la scârțâitul porții.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea lebedei negre
Moartea lebedei negre
E ger și totu-i înghețat.
Zăpada, năvălind în valuri
Peste colibele din micul sat,
Acoperindu-le în sus de geamuri.
În margine de sat, într-o văioagă,
Sub pătura albită de omăt,
Îngenuchiați, stau trei copii. Se roagă.
Părinții, să-i aducă îndărăt.
Sunt două fete mici. Și-un frate,
Mai răsărit ca ele cu un cot,
Răspunzător de viața lor în toate,
Căci singuri, ei trăiesc așa cum pot.
E foamete și multă suferință,
În vatra stinsă de bordei.
De mult e iarnă, și-i cu neputință,
Și hrană nu-i, de unde să mai iei.
Sunt nemâncați de multă vreme,
Nici lumânare la icoană, nu-i!
[...] Citește tot
poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (17 decembrie 2018)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre gânduri și responsabilitate, adresa este: