gutui şi suflet

Mărturisire

E toamnă iar şi iar mă dor cocorii
Ce pleacă zgribuliţi de vânt şi ploi,
Săgeata lor îmi sângerează zorii
Ce i-am visat de-atâtea ori în doi.

Bucăţi de jar, de lună şi smaralde
Cad de pe crengi văzduhu-agonizând;
Lumina toamnei a-nceput să-mi scalde
Şi sufletul şi gândul, rând pe rând.

Au adunat gutuile lumină,
Ciorchinii sufletului s-au brumat,
Doar plugul raţiunii îmi dezbină
Dorinţele de ce-am realizat.

Şi iar te-adun, te chem de peste vreme,
Cu miezul bun cad nucile din gând;
Simt toamna în văzduh, dar nu te teme,
Am să te-aştept mereu, ca azi, oricând.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atâta toamnă

de-atâta toamnă
frunzele tresar pe ramuri
înfiorate de reci adieri
tristeţi ascunse
răscolesc apusuri grăbite
peste care stropi de lumină
se scurg purpurii
înroşind umbrele
în suflete amintirile dau năvală
sugrumând nescursele clipe
înlănţuind timpul
tâlhărindu-l de viitor...

e-atâta toamnă...
şi-n grădini miroase a gutuie
dar tu inimă rămâi
tot străină şi pustie

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbeşti cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene şi pasu-ţi tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri şi de atingeri sub un gând răpus,
Ţi-e toamna har şi veşnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-aşezăm în pribegia nopţii, cu şoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiţi de un păcat măcar, tăcuţi şi fericiţi sub talpa sorţii.
Şi să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii şi suspin, o mângâiere şi-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ţi-e destul, s-o-mpărţim ca pe-o gutuie coaptă?

Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei şi muze şi ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit şi lacom şi deplin
Eu vin şi uit că ţi-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?

poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de toamnă

Mărgele de rouă... pământul ridat
Sărută lumina... Cad iar pe asfalt
Dantele de frunze brumate şi reci
E toamnă... Mirajul rămâne în veci.

Tristeţe... Şi plouă... Şi plouă mereu,
Miroase-a gutuie în sufletul meu
Şi curge prin vene vin chihlimbăriu
Argintul şi jadul... şi must rubiniu.

Şi toamna aceasta pătrunsă-i în noi.
Ne-acoperă nori cenuşii... Suntem goi...
Păpuşi ceruite, ceasornice vii,
Trăind între timpuri, etern, veşnicii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de toamnă

E toamna ca un ucigaş proscris,
Măcel făcând prin frunze an de an,
Nu iartă nici gutui şi nici cais,
Nici tei, nici fag, nici plop şi nici platan.

Cu florile nu face compromis,
Gonind din bălţi şi ultimul bâtlan,
E toamna ca un ucigaş proscris
Măcel făcând prin frunze an de an.

Pe toate le cufundă în abis;
Mi-e sufletul o frunză de castan
Ce-ncearcă să se-agaţe de un vis,
Plutind prin aer ca un pui orfan!

E toamna ca un ucigaş proscris.

rondel de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub mantia iernii

Îşi varsă cerul fulgii cu obidă,
Cu-nverşunarea celui rătăcit
Tăind în trupul iernii o firidă
Lumina-şi plânge albul spălăcit.

Mai scrie gerul peste timp o carte;
Ferestrele de litere-au orbit!
O lume pare c-a plecat departe
Şi numai iarna singur-a venit...

Au amuţit gutuile în geamuri,
În sobă focul mormăie-o sudalmă;
Mai fornăie doar vânturile-n hamuri
La drum când le îndemână iarna calmă.

Prin timp şchioapătă sănii ruginite
Tot aşteptând de la copii o veste,
Şi brazii tac, cu braţe-ncărunţite,
Iar satul trist a devenit poveste...

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Te simt pierdut acolo-n depărtări,
În lumea mea de dincolo de zare...
La uşă vin şi-mi bat colindători,
E zvon şi zori de zi de sărbătoare.

La gura sobei galbene gutui
Se-nalţă în vapăi... E sărbătore...
Eu am rămas de-acum a nimănui
Şi-n sufletu-mi e ger... Şi gerul doare.

Privesc prin geamuri flăcări de lumini
Şi leru-n suflet încă mai colindă
În lumea-mi, mă întorc printre străini
Şi mă privesc cu lacrimi, în oglindă.

Mă-ntreb şi eu "de ce sunt sărbători?"
A cui e lumea asta minunată?
Şi noi am fost cândva colindători...
Această lume-a fost a noastră-odată.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet blând

Cine esti suflet frumos blând
Din ce astru esti întruchipat
De mi umbli prin vis si gând
Esti vântul domol cel inaripat

Si prin iubirea ta te ai înălţat
Floarea de musetel in vară
Aburul din ceaiul infierbantat
Mireasma din iubirea de seară

Lasă ti părul gălbui despletit
Elixir din aroma unei gutui
Cu parfum de musetel inflorit
Să ti acopere umărul verzui

Suflet dăruit frumos si blând
Carmă adusă pe acest pămînt
Iubeşti lumea reală plângând
Suflet predestinat si iubit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei vecine pesimiste

Flori au invadat castanii,
Aroganţele-s profunde
Umbrele... ignoră anii
Şi se dau a fi rotunde.

Licurici... cu felinare
Şi sclipiri diamantine,
Caută... prin buzunare
Plata stelelor virgine.

Trei vecine, pesimiste,
Neiubite... de trei luni,
Pun adresele-n reviste
Pentru tinerii nebuni.

Sufletele... încă speră
A zbura, către frumos,
Spre-a ispitelor himeră
Cu plăcere... şi folos.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa timpului

arome de gutui din aer respir
toamna blândă s-a cuibărit în cord
găsesc fericirea ca pe un chilipir
în chip de vers, tot timpul îi acord.

suflet uşor ca frunza bătută de vânt
în cântecul ploii găseşte alinare
în drumul spre stele îşi face avânt
cu întrebări înghesuite-n buzunare.

iubirea de munte de izvor de mare
freamătă în inima ca un drapel
cu stoicism mă-ndrept spre afirmare
unde Dumnezeu mă cheamă la apel.

mă învălui cu lumina iubirii de cuvânt
cu romanţa timpului cântată de vânt.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!