handicap şi religie

Povestea catârilor sterpi

Demult, demult, când Domnul Sfânt,
Umbla şi El pe-acest pământ,
Avu surpriza într-o zi,
Că-n cale i se repezi
O oaie blândă şi-un măgar,
Purtând, cu greu, pe-al lui samar,
Petiţia unde-au semnat
Toţi cei ce-n grabă au votat
Un biet catâr, ca domnitor
Al neamului nevorbitor.
Şi solii-aceştia l-au rugat
Să-i scape de handicapat,
Care visându-se un zeu,
Poate egal cu Dumnezeu,
A început să îi dezbine,
Să-i fie lui şi soaţei bine,
O catâroaică, evident,
Care-şi doreau în chip ardent
Domnia chiar şi-n bestiar
Şi asta-n mod ereditar.

[...] Citeşte tot

fabulă de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Te naşti în lume cu noroc, dar nu există doi pe-un loc,
nu judeca, nu pizmui, de ai puţin nu jindui!
Fii vrednic de atât cât ai că poţi şi altuia să dai!
Vrei să fii bine înţeles, dar ce tovarăşi ţi-ai ales?
Or fi toţi pe potriva ta? Pe-acelaşi loc nu pot doi sta.
De eşti ţâfnos, mereu calic, greşeşti şi nu rezolvi nimic,
mai pune unul, altul lasă, se poate-ntemeia o casă,
priveşte mândru înapoi: curg aparenţele şuvoi
de zâmbete prieteneşti, să le accepţi, să te fereşti?
Să-ţi aminteşti că viaţa ta ar fi putut să fie-a mea!
Adesea greu m-am exprimat, gândind ce spun, am judecat
că ştiu ce zic, să pot privi, fără tăgada de-a strivi.
În fine, ştiu c-acelaşi sunt cu vise, spaime, păr cărunt
şi mă privesc interior, cu ochi valoric mă-nfior,
că gesturi sunt cuvintele rămase-n cord ca sfintele,
n-am cunoscut audienţă, doar răutate sau clemenţă,
copil fiind, am remarcat cum râdeau de-un handicapat,
dar nu vedeau că mintea lor era handicapatul chior,
că râde ciob de oale sparte cum umbră-om nu se desparte,
durerea o simţim la fel, necazul – trecem peste el,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolarea marinarului

Într-o noapte se-apropia un urgan,
Valurile nu erau valuri, erau munţi,
Iar Barney Buntline, dându-şi cu părerea,
I-a spus lui Billy Bowline, "Hei, Bill, m-asculţi!?
Se-abate-un vânt tare din nord-vest,
Ciuleşte urechea! Auzi cum îşi croieşte drum?
Domnul să-i apere! Cât ghinion pe capul
Nefericiţilor de pe uscat acum.

Pentru fraierii care locuiesc în oraş
Viaţa e un continuu handicap,
Tremură-n paturile lor de teamă
C-o să le cadă acoperişu-n cap.
Cât ne invidiază! Ajunşi la aman,
Ar vrea să fie-n locul nostru, marinari,
Pentru c-atunci când e furtună
Noi stăm deasupra apei, pe ocean.

Nu mai vorbesc de cei care pleacă
La muncă-n zori, slujbaşii,

[...] Citeşte tot

poezie de Charles Dibdin, 1768 – 1833, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună de gânduri într-un pahar de suflet

să stăm aşadar
până la apusul
Cerului şi Pământului
acolo unde pietrele
trec prin ape
care uită să curgă
în timp ce
buturugile mici
rămân mici roţi
ale Carului mare
de care agăţăm
lampioane
la intersecţia
stelelor căzătoare

nu, nu pune(m)
întrebări multe

multe sunt căile
prin care tot în urma

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere de timp

De ce vindem doar spaţiu, nu şi timp
-Negând suprema necunoaştere-a enigmei
De-un Univers ce-l dibuim cotrobăind-
Înlănţuit-mărgele de-ani lumină-n infinitul migmei.

Lipsiţi de simţuri, ce le credem top,
Neputincioşi sau doar cuprinşi de lene,
Insinuăm, la legi, doar limitări de scop
Şi ne purtăm para-deştepţi, în anateme.

Planetă, cosmos, le-mpărţim felii
Şi partajăm avari doar materialul,
Uitând dimensiunea, timpului de-a fi...
Pierdută-n lupta cu irevocabilul.

Credinţei fii, sau produşi de selecţie,
Perfectu-l renegăm pentru handicap;
Proştilor neadaptaţi, le oferim protecţie,
Discriminând normalul cap la cap!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea şi semiluna

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu am strigat în gura mare, eu am scris...

Eu, nu mi-am strigat în gura mare fericirea nebună,
atunci când îmi clocotea în pieptul tânăr gata să-l rupă,
de frică să nu mi-o deoache oamenii răutăcioşi,
dar am imortalizat-o în cuvinte simple,
pentru voi, ce-i care mă înţelegeţi cu adevărat.
Pentru că, rucsacul iubirii oricât ar fi de greu,
merită cărat în spate toată viaţa.
Nici durerile sufletului nu mi le-am strigat în gura mare,
deşi tare aş fi vrut să o fac, ca să-l scap de poverile lui,
dar m-am bazat pe credinţă,
toiagul de sprijin al oricărui handicap.
Apoi mi-am zis:
oare, cui îi pasă de zbuciumul meu sufletesc, cu adevărat?
Cui, să mă plâng? Mai bine scriu...
Durerea altuia este cea mai uşoară durere,
pentru că nu o simte decât cel care o are.
Nici singurătatea firii sau ura împotriva viselor neîmplinite,
nu le-am strigat în gura mare,
de frică să nu par excentrică în faţa oamenilor,
care abia aşteaptă să mă etichiteze,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoală-te şi închide uşa

Se întâmpla-n ajunul Sfântului Martin,
Vremea era frumoasă, ca după ploaie,
Gospodina se-apucase de făcut budincă,
Tocmai o fierbea într-o tigaie.

Vântul bătea de la nord sau poate de la sud
Şi, brusc, a pătruns în hol, sălbatic şi sâlhui;
"Scoală-te şi închide uşa aia,"
A strigat gospodarul către nevasta lui.

"Am, cum vezi, treabă până peste cap,
Închide-o tu, soţ drag, că nu eşti invalid;
Eu, de-ar fi să stea deschisă-un veac,
Şi tot n-o să mă duc acolo s-o închid."

Aşa c-au făcut, în doi, o înţelegere,
Fermă, limpede ca la amiezi lumina,
Cine dintre ei va scoate primul un cuvânt,
Se va ridica şi va închide uşa cu pricina.

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, secolul al XVII lea - Scoţia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabetism literar

activiştii anulează
arta aristocraţiei
arogând alambicarea
aprobând atelierul

aduc alte argumente
aprioric alandala
adnotând aleatoriu
avangarda agonistă

bănuitele biserici
başca boşii boierimii
boicotează baliverne
blocând bunele bravade

bosumflatele boeme
binemeritând brevete
beau batjocorind beleaua
belesc bine bidineaua

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ionuţ Caragea din Analfabestism literar (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapaţi se holbează,
Din mască de arginţi spiritul răului priveşte;
Lumină cu magnetica ostatică izgoneşte pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheaţă un copil mort naşte.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobeşte verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar linişte sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispăşit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul oraşului, pentru a menţiona doar puţinul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găseşte şi la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi oraşul" din 1890.
Principalele motive ale oraşului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituţia, sărăcia, bolile. Acestea le putem uşor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparţină unei alte zone. Dar se poate găsi şi în "Dumnezeul oraşului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca şi cum ar fi aparţinut unei alte zone, unde noaptea a rămas şi astfel şi perioadele de tranziţie, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele şase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!