imunitate şi suflet

Poticnire...

Mi-am scos gândurile la aerisit,
Când muza poetică s-a poticnit,
Precum calul priponit
Şi a sărăcit în cugetări de noapte,
Când braţele iubirii mi-au fost amputate.

O iubire, rucsac greu!
Cărat în spate zi şi noapte,
Cu capricii nedorite sau prea adorate,
Mă înalţi la cer în zile senine,
Ca trilul ciocârliei peste dealuri înalte,
Dar mă d-ai şi de pământ,
Ca trâznetul în plină noapte,
Atunci când mă simt bine
Precum peştele în cristaline ape.

Iubire, cine să-ţi înţeleagă caracterul sucit?
Ce gânduri ai cu mine? Încă n-am pierit....
Am nevoie de tine, ca de aer, de cer şi pământ.
Toamna vieţii îmi zâmbeşte la orizont

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (26 noiembrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruciade

Plecate-s cruciadele mele-n pelerinaj
unde tronează veşnic a lumii frumuseţe,
din blândă lumină să se-mpărtăşească
şi-au împietrit pe veşnicie-n contemplare.

Cruciada în care-am învins,
victoria-mi scrie în Cartea mare a vieţii
cu tocul înmuiat în al meu sânge fierbinte.
M-aş dispensa de ea
în abandon străin de orice silogism,
dar nu am de ales,
căci nu mi-s boii acasă
şi sfetnicii plecat-au şi ei.

În cruciada de fiecare zi
bestii prădătoare mă hăituiesc
prin păduri de netrecut,
Krakeni mă târăsc în bârlog întunecat de adâncuri,
doar o dâră de lumină sfântă,
în dangăt de clopot coclit,

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru poetul poeziei

Am aşteptat să treacă timp destul
Pentru-a putea în linişte închide,
Ca pe-un zăvor de taină, glasul meu,
Plângând pe cel din urmă Philippide.

Cei ce i-au luat din drept îmbracă azi
Ca pe-un efect ce i-ar purta departe,
Tristeţea lui de om însingurat,
Mantaua lui, de veghe şi de moarte.

Poporul meu, tu nu ştii ce-ai pierdut,
Te-ai învăţat cu morţile trucate
Si n-ai mai dat crezare tristei veşti
Ca el, murind, se sting, o clipa, toate.

Uzinele electrice clipesc,
Pisicile din ochi işi pierd din rază,
O-nvălmaşeală-n creier toţi simţim
Parcă nici luna nu mai luminează.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefericire în loc de flori

Zi de zi, nefericirea,
Mi-o oferi în loc de flori,
Un fruct amar ţi-e iubirea,
L-am gustat de mii de ori.

Nici măcar o vorbă caldă,
Nu mai ştii a-mi adresa,
Inima-n dureri se scaldă,
Tu? Imun la "buba" sa.

Ridici tonul vocii, mâna,
Uneori mai şi loveşti,
De stau toată săptămâna,
Ascunzând semne groteşti.

Îmi vezi lacrima din geană,
Râzând, sadic o priveşti,
Tu eşti Manole, eu Ană,
Cu palme reci mă zideşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capricii ieftine...

Îmi agăţ visele şatene,
În pletele timpului, grăbit de soartă,
Cu disperarea vârstei,
Ce şchiopătează în păpucii de casă,
Dându-mi tot mai des avertismente ciudate.
Timpul saturat de fragilităţile mele cronice,
Îmi alintă calvarul, cu torturi de versuri naive,
Antidepresive recunoscute.

Şi în ciuda lăcomiei lui Osiris,
Îmi agăţ patetic florile bucuriilor prezente,
La tâmplele nopţilor cu lună plină,
În acordul nocturnelor clasice,
Valsând în cugetări virgine,
Dospite, în cuptorul frământărilor mele sufleteşti,
Fiindcă le ador infinitul nemuritor
Şi saltul măreţ prin noianul speranţelor,
Suport divin, necesar imunităţii creative.

Euterpe are destulă grijă,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (23 decembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neînţelesul... limbaj

Nici cel puţin nu sunt inflexiuni,
doar simplă-nşiruire de cuvinte
ce cauţi să pronunţi, cum crezurile sfinte,
să le transmiţi valoric, în accepţiuni.

Eşti evident, doar pur, sinceritate...
Trăiri avute-mpărtăşeşti pe şleau
din experienţe neîmpărţite, ce mureau
fără-oxigen;... de-a spune cu seninătate.

Le scrii cu diacritice şi cratimă, "arhaic"
crezând că "vechiul", bunul simţ, subzistă...
Doreşti opinii s-ai, de-o libertate tristă...
Dar bunle intenţii sunt... prozaic.

La fiecare pas te întâlneşti c-o sectă
şi cu părtaşi în hoarde, găşti şi clanuri,
partide, organizaţii... veşnic în "elanuri"
de aprigi luptători, cum roiuri de insecte.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capricii ieftine...

Îmi agăţ visele şatene,
În pletele timpului grăbit de soartă,
Cu disperarea vârstei,
Ce şchiopătează în păpucii de casă,
Dându-mi tot mai des avertismente ciudate.
Timpul saturat de fragilităţile mele cronice,
Îmi alintă calvarul cu torturi de versuri naive,
Antidepresive recunoscute.

Şi în ciuda lăcomiei lui Osiris,
Îmi agăţ patetic florile bucuriilor prezente,
La tâmplele nopţilor cu lună plină,
În acordurile nocturnelor clasice,
Valsând în cugetări virgine,
Dospite, în cuptorul frământărilor mele sufleteşti,
Fiindcă le ador infinitul nemuririlor...
Şi saltul măreţ prin noianul speranţelor,
Suport divin, necesar imunităţii creative.

Euterpe are destulă grijă

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (23 decembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiere amară şi miere la borcan

Ti-aş ierta sufletul,
Amărăciune
Ce ai suferit într-un chin
Strângând dinţii
Şi pumnii
Tăind cu elan în carne vie.

Mut aş fi
În faţa trăirii fără de păcat.
Dar împungi aerul cu degetul,
Amărăciune
Şi îl faci greu de respirat
Cu metehnele lumii.

Mi-am chinuit prezentul
Şi de steatoză
Încă nu am crăpat
Şi nici de tensiune
Nervii nu au cedat
Când bani mi-a cerut

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi fi poet...

Nu poţi fi poet, până nu pândeşti primele suliţe ale razelor de soare, răsărind din culcuşul orizontului, inundând gratuit cărările spiritului omenesc şi pe cele ale pământului roditor, ca o sfântă binecuvântare matinală.

Nu poţi fi poet, până nu vezi cum creşte firul ierbii sub roua dimineţii sau deşteptarea ciripitorilor din frunzişurile verzi şi crude, purtând cu ele trilurile libertăţii spre marea cerului primitoare de frumos.

Nu poţi fi poet, până nu întâmpini valsul capricios al vântului pe mare, printre miresmele florilor de câmp, pe alei cu trandafiri înfloriţi sau lângă perdelele ferestrelor deschise, pentru a invita imunitatea naturii să-ţi intre în casă sau să-ţi însoţească bucuria întâlnirii, fredonând o melodie.

Nu poţi fi poet, până nu asculţi cascadele picăturilor de ploaie, căzând peste tăcerea amintirilor sau pe faţa omului îndrăgostit, care le-ar gusta la nesfârşit jocul ud, adunat în podul palmelor calde de melancolie sau fericire.

Nu poţi fi poet, până nu înţelegi plânsul iedului flămând urcând crestele munţilor după ţâţa caprei, până nu rămâi uimit cum îngenunchează stânca sub copitele sprintene ale ţapilor furioşi sau până nu surprinzi bucuria din privirile drăgăstoase ale copiilor, faţă de tot ce le este lor drag.

Nu poţi fi poet, până nu săruţi cu privirea iscoditoare clarul lunii pline, enigmatică în nopţile liniştite de iubire, până nu culegi buchete de stele din simfonia zodiacului ceresc sau până nu guşti amprentele sării de pe buzele iubitului, iubitei, ieşit din valurile mării.

Nu poţi fi poet, până nu-ţi laşi amprenta îngerească a trupului tău pe o plapumă de mărgăritare înzăpezite, în joc ca de copii, până nu dai mâna cu cerul de pe crestele munţilor inhalând aerul rece şi curat, plăcut spiritului înălţător şi până nu sfidezi ecourile munţilor lor cu cele ale fericirii tale.

Nu poţi fi poet, până nu înfrunţi gerul despărţirii de cineva drag şi până nu înveţi, că toate frământările vieţii, bune sau rele sunt daruri necesare şlefuirii tale spirituale, spre liniştirea sufletului împovărat de păcate, cu voie sau fără voie.

Nu poţi fi poet, până nu eşti cinstit faţă de semenii tăi, aşa cum ai vrea să fie ei faţă de tine şi până nu îi ajuţi să îşi corecteze defectele sau până nu le binecuvântezi altruismul voluntar, în funcţie de necesitate şi împrejurări.

Nu poţi fi poet, până nu iubeşti, dăruieşti sau eşti om, în adevăratul sens al cuvântului!

poezie de Valeria Mahok (30 mai 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

Mi-am luat penelul din culorile-mi de iris
Şi-n lipsă de talent îmi mâzgălesc contururi...
Nu ştiu partaj să fac, între real şi vis;
Am tremur de călău, între sublim-cusururi.

Am Univers fundal, în el mă pierd, mă nasc,
Îmi caut psihopat, origini, înţelesuri...
De stele-s naturalizat, mă vor, mă pasc
Şi unicul bilet de intrare-mi este scrisu-n versuri.

Mă lupt, din infantil, cu cifrele-simboluri
Căci logica ursit-am scrisă-n portativ;
Nu cred în absolut, valori în mii zerouri
Căci multe nulităţi... nu dau "infinit... iv"!

De când mă ştiu, mă cred la cer o parte,
Albastru-îl am sub pleoape, cu orizont mă leg,
Cărările din frunte mi-s digurile sparte...
N-am stavile visării, inund pământ întreg.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!