inimă şi încordare

Chirurg

bisturiu, tăind adânc
mână, pe inima plăpândă
zvâcnet, de trecere în moarte
ticăit de sunet, speriat
mască albă, picături, sudoare
încordare, disperare
clipele se întind, la nesfârşit
speranţă... poate revine
tăcere imensă, sunete metalice
de foarfeci ce taie
zvâcnet de vorbe, albe, goale
există oare salvare?
o tresărire... sunetul se îndreaptă
aerul vibrează uşor
sufletul se întoarce
dând speranţe tuturor

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avânturi melodice

toamna s-a strecurat în livada cu pomi
este posomorâtă cu rochia de brumă
s-au îngălbenit celule şi atomi
iarna se apropie nu este de glumă.

voluptatea toamnei constă în nostalgie
nouri de ceaţă acoperă vibraţii
descrisă în romanţe rezonantă magie
trezeşte viori printre constelaţii.

tremur inexplicabil încordat paroxist
simte inima cu sfârşitul aproape
beatitudini nutresc cât exist
vârtejuri de seninătăţi sub pleoape.

avânturi melodice nădejdi voluptoase
consolează sufletul cu atingeri duioase.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi zarea

Ţi-e dor de a ta mamă,
dar "zâna" e plecată -
la margine de
lume,
norocul ea îşi cată.

Încerci s-ajungi din nou
la vremea din poveste,

o aripă e frântă,
iar cerul nu mai este.

Privirea-ţi încordată
ajunge până-n
zare,

ce jilav toarce ochiul
când mama nu apare!

Cu amintiri trezeşti

[...] Citeşte tot

poezie de N. Petrescu-Redi (februarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scuturat deasupră-ţi ...

Am scuturat deasupră-ţi tot cerul plin de îngeri,
Cu aripi de lumină dorind să te-nveşmânt.
Când toată frumuseţea pe tine şi-a răsfrânt,
Sărac îmi pare cerul tivit cu crengi de sângeri.

Rostind cu-nfrigurare formule de descânt,
Am rătăcit bezmetic prin văi de dor şi plângeri,
Cu inima zdrobită, cu gustul de înfrângeri,
Strigând spre zări albastre supremul legământ.

Cuvinte încă mute am dăltuit în humă,
Cu-atâta-nfrigurare, cu nesecat tumult,
Uitând de vremea aspră, acoperit de brumă

Tresalt de bucurie, de dragul tău exult,
Ştiind că răsări-vei şi din a mării spumă,
Îmi încordez auzul, vorbe de dor s-ascult.

sonet de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refacerea

La dezgroparea coastei au venit doar bărbaţii
din lipsa încăntătoarelor femei.
Toţi săpau cu rânjetul în tăcere
Toţi se înţelegeau din junghiul ochiului.
Adam avea o beregată pe piept!
Când au găsit coasta
au aruncat-o din mână în mână
fiindcă frigea a pământ nu a humă
a lână de iarbă
a oaie pierdută-ntre dinţi.
Adam a lins coasta cu o limbă de şarpe
şi s-a aşezat lângă ea să-i vorbească
în limba osoasă.
Toţi au fugit din lipsă de carne...
Toţi! Norii schiopătau după sânge de ploaie
Fulgii mieunau după forme
Apa cârâia după copca
inimii.
Şi ea se întindea pe o baltă încordată
cu un mugur din coastă

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire scăpata de sub cheie

Multe sunt pe umeri de femeie,
Casă şi copii, şi răutate,
Dorul de-a avea şi-n vis o cheie
Să descuie uşa cu dreptate.

O dor braţele şi trupul încordat
De nepăsarea vremii-nşelătoare,
E ca un ram cu fructe încărcat
Care se rupe pentru-a ei odoare.

Nu are timp vreodată ca să doarmă,
Nu mai are anotimp de vis frumos,
Inima îi este ruginită armă
Ce se-ntoarce împotriva-i dureros.

A-nvăţat ca să trăiască veşnic
Cu greutăţi pe umerii gingaşi,
Să-nvingă tăinuire de pomelnic
Scrisă pe ascuns de îngeri laşi.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madrigal trist

I

De eşti sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă şi frumoasă, draga mea!
Învie-n zvon de râu şi văgăuna,
În ochii plânşi e farmec, şi furtuna
Din orice floare face câte-o stea.

Când în restrişte fruntea ţi se pleacă,
Iubirea mea îşi încordează dorul
Simţind că-n groază inima-ţi se-neacă
Şi peste viaţa ta de azi, săracă,
Trecutul hâd îşi desfăşoară norul.

Mi-eşti dragă mult, când ochiul tău prelung
O undă caldă ca de sânge-l doare,
Când alintându-te nu pot s-alung
Prea grele chinuri care te străpung
Ca un suspin adânc de om ce moare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de M.D. Ioanid
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cer numit copilărie

Am aprins o stea pe cerul nopţii;
seamănă întrucâtva cu mama.
Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini.
Doar o inimă cu mult trup;

Mă urmează desăvârşit prin guri de lumină
care înghit întunericul.
Aici e pământul cerului, aceştia sunt sâmburi - mi-a spus.
Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec,
înconjurându-se cu mine...

Am văzut hărnicia omului cum rodeşte în spicele de grâu ;
pâinea devine mai rumenă în sudoarea
celor care o urmează cu credinţă.
Are gust de pace şi de înţelepciune ;
pâinea ţine trează fruntea omului.

M-am ridicat între văz şi auz să pot atinge
glasul ciocârliei;
mi-am înălţat fruntea peste ceva ce nu avea sfârşit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Actualitatea Literară (Revista USR, Lugoj - ian 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic mai mult

Am întrebat încordată gândul
Inima mea de ce e zăvorâtă
Si gândul sufletul regăsindul
În pieptul meu o rană apăsată

Atunci când dorul mă frământă
Intreb cerul astrul si pământul
Iar lacrima îmi este neîncetată
De stie mie când îmi vine rândul

Tu spune mi acum cer albastru
Ce vrei tu copilă nu se poate
De ce eu iubesc tainic mereu
Ce vrea gândul tău este departe

Ce vreti amândoi doar destinul
Stie si are răspuns pentru voi
Un semn de stiut iti dăruiesc
Timpul ceasul minutul si declinul

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pentru zilele care au rămas
pentru prieteni şi pentru prietenii care
mi-au întors spatele
am acceptat şi asta decât nimic
şi am scris
pentru cei citiţi ca la slujbă
pe numele lor am scris
i-am adus în faţă
faţa curată a lumii
şi nu m-au mai cunoscut
am scris despre
cum e să fii deschis dar
să nu ştii cine dă buzna să-ţi spargă inima
această uşă din carne de om
mai puţin rezistentă la nepăsare
la interese la boala orgoliului
întreţinută cu oxigen
am scris în somn în vis în coasta bărbatului
iubit cu măsură întreagă
cu toate cuvintele posibile

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!