Poezii despre inimă și pești, pagina 2
Aripi glisante
Sunt prinsă de gheara șoimului
Ce mă ține pe rogojina lui
Își împreunează aripile glisante deasupra mea
când trebuie să mă apere de dragoni
E chioșc cuibul lui în care diminețile își pierd penele
și se învârt în jurul ciocului său cu aripile strânse
planează șoimul cutezător în resemnarea lui
și mă caută în acvariul cu pești
întinde gheara de care sunt prinsă fără să mă vadă
și descrie cercuri concentrice
mici vârtejuri în inimă
Mi-e mâna obosită
și gheara lui tremură
emoție, tristețe, nesigurață
să îmi dea drumul? lăsată să alerg printre culorile dragonilor de cretă colorată
îmi las părul să îmi fluture în curentul născut din bătaia aripilor șoimului
îmi dau seama că ochii șoimului privesc în ochii dragonilor de pe ceainic
[...] Citește tot
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absolutul meu de viață
Absolutu-i mugur de viață?
Tu nemuritor peste cetate
Mai strecori imagini și cuvinte
Înțelepte scoase dintr-o carte.
Din biblie o să mai sară peștii
Și pâinea ei hrăni-va noi copii,
Din inima femeii ce iubește
S-or naște munți, oceane și câmpii.
Acesta-i absolutul meu de viață?
Nu! Căutarea suferinței mele
Strecurată-i Doamne prin cuvinte
Căutându-te acolo, printre stele!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dangăte-mpoțonate
Foaie verde, parfum de luncă
Ce dor mă apucă..
În zăpușeala de speluncă
A năvodului de beton
Cu căldură hâdă..
Să iau un băț și o plută
Și vreo două firmituri de pâine
Și să fug ca un vagabond câine
Printre trestii și stuf de inimă
Să ucid această patimă...
Clădită in chiilii și amvoane
Cu clopote de betoane
În care suntem legați
Și în dangăte-ncarcerați
De sfinți prea împăiați
Cu utilități-mpotonați
Si de trufie-ncălțati
Și de noi pe noi pescuiți..
În ceea ce viață numim!
Pești de acvariu să trăim
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasiune
Pasiunea copilului pentru un cer plin de stele
Deschide și închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Pești galbeni, albaștri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viața arde un dram de înțelepciune,
Mireasma vieții lui.
Întinde brațele,
Și profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leșinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpănește trupul,
Sângele, seva;
Creanga susține pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Și copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâșiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-și întoarce pânzele,
Vis stins în spațiu.
[...] Citește tot
poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Echilibru
e poezia-n tot ce mă-nconjoară
și înlăúntrul meu, deopotrivă.
o amforă cu brațele de ceară
în care plânge luna costelivă.
e poezia-n mâlul fără vlagă,
o prizonieră castă între toate,
un nufăr origami, pește, algă,
trestie aplecată-n miazănoapte.
e poezia zmeu din spuma mării
tras peste cer cu-a inimii zvâcnire.
e partea luminat'-a-ntunecării
și supradoză este... de iubire.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arcașul
cocoșul ascuns în cântecul nopții
este ca o săgeată vibrând în timpanele tale.
arcașul cu pene harnic nu pregetă
să cheme zorile,
joacă ping-pong cu neuronii tăi,
aceștia se zbat
să caute liniștea
precum peștii pe uscat se zbat după o gură de aer,
inima ta sedusă de armonia cerului
nu are pace,
cu pupilele dilatate sfâșii noaptea,
ca și cum te-ai agăța de pânze de păianjen ce se rup.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când dragostea nu e de ajuns
Când dragostea nu e de ajuns
ne îmbolnăvim de ziduri însingurate
când dragostea e împărtășită
doar de la distanță
ne îmbolnăvim de păpădii
de vânturi spulberate
nechemate de mori
când dragostea nu e de ajuns
corăbiile pleacă cel mai departe
aidoma gîndurilor sinucigașe
parcă toți peștii
s-ar întoarce să-și afle odihna
în marea Sargaselor
chemările noastre presărate
cu lacrimile macilor
vor fi imense câmpuri ruse
cuprinse de dor
melci împotmoliți în nisipul
răsturnat de valuri
auzindu-și chemarea
[...] Citește tot
poezie de Radu Liviu Dan
Adăugat de Radu Liviu Dan
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce vrei, Doamne...
De ce vrei, Doamne, să mă pierzi
De ce să-mi plângă-n suflet iară
Pădurile cu lacrimi verzi
Și munții cu tăceri de ceară.
De vrei, Doamne, să mai plâng
Și pui durerea să mă-nhațe
Ca marea de-aș putea s-o plâng
Mi-ar plânge peștii toți în brațe...
De ce vrei, Doamne, să colind
În alte ceruri și-alte stele -
Ca norii de-aș putea să-i strâng
Mi-ar plânge lacrimile mele...
De vrei, Doamne, spune-mi deci,
De ce vrei să-mi închizi cuvântul
Să-mi plângă-n suflet stele reci,
Să-mi plângă-n inimă pământul.
Și unde-ai vrea să fiu apoi?
[...] Citește tot
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Eu sunt
pietrele se spală pe cap de ploi
țăranii beau cafeaua cu țuică
povestindu-și naravul dobitoacelor
eu sunt un drum de întristare
pe care trec poaspăt potcoviți caii
îmi aprind pe spinare scântei
roțile sapă-n margini un hat
în care se scaldă vrabiile câmpului
celelalte se scutură de praf
eu sunt o vulpe cu rană
cocoșii își dreg glasul în noapte
înfricoșați de tăcere
pe râu urcă peștii în salturi spre munte
pădurile au picioarele ude fără ochi și urechi
soarele coboară de pe stânci printre arbori
țaranii caută în inima lemnului cruci
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucruri neesențiale
Ce rememorează pisicile din zile?
Ele își amintesc unde pot să se adăpostească de frig,
cotloanul cel mai călduros, locurile unde se află mâncarea.
Își amintesc inamicii, locurile unde au cunoscut durerea,
cârâitul iritat ale păsărilor, aburii calzi ai pământului,
utilitatea prafului.
Își amintesc scârțâitul unui pat, sunetul
făcut de pașii stăpânului,
gustul peștelui, dulceața smântânii.
Pisicile își amintesc ceea ce este esențial,
lăsând toate celelalte amintiri să se evapore ca lipsite de valoare;
ele dorm mai adânc, mai odihnitor decât noi,
ale căror inimi se frâng rememorând atât de multe
lucruri neesențiale.
poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre inimă și pești, adresa este: