Poezii despre inteligență și religie, pagina 2
Epitaful lui Isaac Newton
Aici este înmormântat Sir Isaac Newton, nobil,
care, prin puterea unei minți aproape divine,
prin principiile matematice elaborate de el,
a explorat evoluția și formele planetelor,
traiectoriile cometelor, fluxul și refluxul mărilor,
a deosebit razele de lumină, și, ceea ce
nicio altă minte savantă nu și-a imaginat până atunci,
proprietățile culorilor produse de lumină.
Sârguincios, inteligent și credincios în expunerile sale
despre natură, antichitate și Sfintele Scripturi,
el a dovedit, cu ajutorul filosofiei sale,
măreția Dumnezeului atotputernic și bun, exprimând,
în maniera sa, simplitatea Evangheliei.
Să se bucure muritorii că a existat această podoabă
a speciei umane. S-a născut la 25 decembrie 1642,
și a murit la 20 martie 1727.
epitaf de G.L. Smyth din Monumentele și geniile Catedralei Sfântul Pavel și Mănăstirii Westminster (1826)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Martorii
s-au pierdut... martorii mi-au murit
mama și tata, profesorul de pictură mereu
tânăr fratele și prima învățătoare olimpia mă
riuță de ce
aș mai trage linii și pensule-n pânze
cine va ști că elevul cu familie destrămată
s-a ajuns printre doamne și domni (?!)
de ce un art
ist trebuie să suporte toate aceste
exerciții fără finalitate deșteaptă
ale unui dumnezeu miștocar miștocar?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu-s
Eu nu-s vreun erudit așa ca tine,
Nu caut sensuri în tot ce se întâmplă,
Nu-s om de litere, o știi prea bine,
Eu am doar dorul ce mi se zbate-n tâmplă.
Am doar o inimă setată pe prea-plin
Și-un suflet dăruit cu bunătate;
La mine s-a gătat paharul cu venin
Dar s-a umplut cu dorurile toate!
Și chiar dacă memoria-mi joacă feste,
"Inteligența" mai lasă de dorit
Salut uitarea și îi dau de veste
În ciuda ei mai bun-am devenit!
Poate că nu-s ca tine, nici nu-mi doresc
Îmi place simplitatea, așa mi-s eu
Nu vreau mărire, nu vreau să mă fălesc,
Vreau doar să-l mulțumesc pe Dumnezeu!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singura amantă
Poezia - singura mea
Amantă fidelă...
Cochetăm în tăcere,
Dincolo de poemele despletite ale universului,
Pe coala apretată a gândului,
În care sculptăm
Catedrale de vise.
Râuri de cuvinte se rostogolesc
Prin mine, ca-ntr-o oglindă,
Ea să se vadă mireasă cu voal de stele,
Ea, poezia, amanta mea din tăcere.
Sunt un nimic fără ea,
Vântul mă spulberă
Ca pe o virgulă
În calea uitării...
Ea îmi deșteaptă singurătatea
Și plimbă zorii
Pe malul cu val de argint,
Acolo unde au răsărit
Crinii recunoștiinței
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Armonii vesperale
În vesperala simfonie tronează liniștea regală
Și parcul rozelor senzații cu-ndoliate crizanteme
Sonor deșteaptă cascadarea de note vagi în catedrală
Orizontând în ritmul mistic albumul stinselor poeme...
Și-n aiurarea muribundă convoi de ore funerare
Pătau lințoliul de mistere cloroformate în sudrină,
Pe când banalele foburguri filtrau tăcuta orchestrare
A cimitirului spasmodic iluminat de luna plină.
O, socluri diafanisate de nostalgii și de torente,
Cântări funebre de silabe crispate în amurgul trist!
Ce rugi bizare palpitară în la bemol, când transparente
Se desenau în atmosferă pe cerul dur de ametist?
Alcovuri magice, safire punctează pacea violetă.
Cu gesturi pale și acute spre negre sfere siderale,
În calmul pur al simfoniei apare-o neagră siluetă.
Și liniștea regală cade cu emanații vesperale...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dispută religioasă
Deși port o mare stimă
Și am respectat mereu
Și pe popă și pe pastor
Și pe rabinul evreu.
Totuși eu am o remarcă
Deși nu e paradox
Însă cel mai vesel popă
Este popa ortodox.
Fie praznic, nunți, botezuri
Sau la orice slujbă sfântă
Chiar și la înmormântare
Popa cântă, popa cântă.
Dar cel mai deștept dintr-înșii
Mai dibaci, mai diabolic
Este fără îndoială
Bruder, pastorul catolic.
[...] Citește tot
poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Resemnare
Se spune că pe vremi, demult de tot, uitate,
Când școli nu existau, nici google, mai ales,
Iar plebea de agrari era-n majoritate,
Ceva se întampla cu greu de înțeles:
De câte ori era gâlceavă între inși,
Ăl mai inteligent, țăran, cioban la oi,
Pân' ce se ajungea la gulere de-aprinși,
Ceda,-n mod evident, făcând pasul napoi,
Și-apoi, el își vedea, savanții spun, nu eu,
De drumul hărăzit, cu jenă și respect
Și pentru el, ca om, și pentru Dumnezeu...
De-a dreptul anormal oricărui intelect,
Văzând iluștrii azi, toți intelectuali,
De câte ori apar discuții pentr-un fleac,
Cum sar la beregăți, chiar de nu sunt rivali,
Făr a găsi, de fel, conflictului un leac,
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice...
Orice lucru e frumos,
Când îl faci cu mult folos,
Ca pe cei dragi să-i alinți,
Iar pe ceilalți, să-i încânți.
#
Nici Raiul nu era Rai,
Dacă Iadul nu-l vedeai...
Ca să știi să prețuiești
Tot ce ai, nu ce dorești.
#
Orice iubire îi frumoasă,
Dacă este sănătoasă.
Adulată reciproc,
E noroc, în plin noroc.
#
Nicio femeie nu-i urâtă,
Când zâmbește și-i discretă,
Harnică și înțeleaptă,
Iubitoare și deșteaptă.
#
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jocul cu focul - poezie epigramatică
Pe grill îl perpelea vecina,
Pe-un pompier deloc deștept:
I-a ars în timp record chenzina...
Din portofelul de la piept!
Având la inimă un foc,
Ce pe vecini a prins să-i ardă,
Sunt bârfe despre ea în bloc...
Nu-i bombă sexy ci petardă!
Cu focul întrecând măsura,
Că mândra prea era di vină:
I-a spus un medic că arsura
Va trece cu penicilină!
Ca generosul Prometeu,
Furând din foc întâia oară,
L-a pedepsit și Dumnezeu...
C-o pensie alimentară!
poezie satirică de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pomul Crăciunului
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c'așa vrea Dumnezeu.
Și numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Și tace-apoi și-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Și zboară'ncet de-alungul pădurilor de brad,
Și cântă'ncet; și mere și flori din sân le cad.
Iar florile s'anină de ramuri până jos
Și-i cântec și lumina și-așa e de frumos!
Iar brazii se deșteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură și cântă ca îngerii și ei.
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ți trimite dintr'însă Dumnezeu.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre inteligență și religie, adresa este: