inventatori şi poezie

Pătrund în suflet

zâmbete violete cu parfum
în leagăn născute
venită în taior roz
cu ochelari fumurii
şopteşte pentru mine
te iubesc te iubesc te iubesc
un farmec de iubire
rămâne în zare
extaz şi candoare
pentru poetul dansator
pe sârmă inventator de cuvinte
jongler de rime rostite
la fereastra lângă cer
totul pentru zâmbetul
cu parfum de tei
care mă doare mă doare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

poem de îmbrăţişare a aurei fierbinte
a lumii de noi doar intuite
-izvor veşnic în ape arteziene şi cristaline-
în care se scaldă zimbrii de foc,
zimbrii albi, himerici ai lui Dumnezeu
hrăniţi cu mieji de stele şi cu foc
şi codrii de lună, alergaţi de zeu,
ce scapără din copite aurore marine
înghiţite de zmeoaice pe coline,
poem pentru zboruri de păsări uriaşe
cu pliscul sonor pe nume inventate,
ale căror triluri chemau veşnicia
şi viaţa fără de moarte
poemul delirului şi plânsului apoteotic
al slăvii şi al deznădejdii fără hotare
al nefericiţilor în iubire pentru care lumea
absolută e o carte cu peisaje suave, amăgitoare
cu întrebări şi răspunsuri ale fiinţei,
ca o chemare veşnică de negăsire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormi, dragostea mea

Plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea –
şi încă o noapte Izabela va fi a dreptăţii, a nisipurilor
(respiraţia cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).

Şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
şi pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porţi. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).

Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia şi nu mai am inimă.

poezie clasică de Virgil Mazilescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare de durere
printre cele şapte lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău-e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare
de durere-printre cele şapte
lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău -e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grook de consolare

Desigur, te doare
când pierzi o mănuşă,
dar închipuie-ţi durerea
pe care-o simţi – n-o pot exprima –
când, după ce-ai pierdut una,
o arunci şi pe cealaltă,
pentru ca apoi
s-o găseşti pe prima.

NB. Piet Hein,1905 – 1996, a fost un savant danez, filozof, matematician, inventator, arhitect şi poet.
El susţinea că marea falie culturală care ne desparte nu este cea dintre "a avea" şi "a nu avea", ci dintre "
a cunoaşte" şi "a nu cunoaşte".

* GROOK, " gruk" în daneză, termen creat de Piet Hein, este o formă sofisticată de aforism rimat,
caracterizat prin ironie, paradox, concizie şi uneori prin accente satirice.

poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor

Îmi e dor de întristarea ce te leagă de decepţii,
Şi de mersul tău domol când te-ntorci de la iubit.
Animalic ţi-e instinctul dar pe-alocuri ai pretenţii
Şi ma-nchizi în versuri seara, lângă un tâlhar grăbit.

Tu, mă pregăteşti de moarte, şi mă-nbraci ca pe-o regină,
Peste sâni îmi pui eşarfe să-ţi rămână numai ţie.
Mă obligi să-mi scriu pedepse, să rămân fără lumină,
Şi m-arunci în temniţi noaptea lângă demoni de hârtie.

Dimineaţa pe răcoare mă priveşti cu ochi de sticlă,
Şi din ei îţi curge verde peste inima-mi de ceară,
Vreau să evadez din clipa când îţi sunt atât de mică,
Şi să inventez un vers, unde ma iubeşti o vară.

Îmi eşti monstru cu pretenţii şi-aştepţi sa-ţi vorbesc în şoaptă,
Vrei să îţi cerşesc iubire ca o ploaie sub un nor.
Mă dezbraci de amintiri şi miros de pâine coaptă,
Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

la ce bun să mai scriu
încă un poem de dragoste
pe lângă milioanele de poeme de dragoste
care se scriu neîncetat
de când egiptenii au inventat papirusurile

de fapt de dinainte de egipteni
de pe vremea când oamenii locuiau în peşteri
aveau părul lung şi nici prin gând nu le trecea
că tocmai au scris
primul poem de dragoste din lume

atunci când au scrijelit pe peretele grotei
un fel de cerc alungit care semăna vag
cu o inimă

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicatie postmortem

De care cer mai eşti cuprins, Ioane?
migrând cu tine in inima-ţi de lut,
că nu s-au inventat canoane
şi nu inţeleg cum ai putut...
să chemi albastrul ca un chin să vină
să rupi fâşâia zorilor ca vamă
aveai o atât de mare teamă?
c-ai stins in noi orice lumină...

chitara-ţi plânge, cu tine-I nicio muză?
nu prevesteşte nimeni zboru-ţi mut?
e-o amăgire jertfa-n ecou de lehuză
ştiu bine că nimeni nu te-a priceput...

şi-ai ales o zi ca orişicare
să urci pe-o scară foarte, foarte sus!
tu te vei naşte-ncet din fiecare
când toţi murim de-acelaşi nor răpus!

de ochii lumii te-ai ascuns in tărână,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin (20 decembrie 2007)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, tu

În ochii tăi se oglindeşte Soarele,
Pământu-ntreg îţi sărută picioarele,
Tu eşti a poeziilor regină,
Bună şi rea, păgână şi divină!!

În palma ta, lutul devine artă,
În mintea ta, alb şi negru se ceartă;
Doar tu, în pântec, poţi zămisli viaţă,
Doar glasul tău de mamă-i cu dulceaţă!

Inima ta cuprinde Universul,
Frumuseţea ta a inventat versul;
Ştii să dezmierzi, dar şi să dai fiori,
Sub paşii tăi răsar magice flori!

Fără aripi, ai învăţat să zbori,
C-un zâmbet, ştii să alungi negrii nori,
Pâinea se naşte în palmele tale,
Ca o floare, te scuturi de petale!

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!