Poezii despre iubire și știință, pagina 2
Iosif pune la probă pe frații săi
Din nou trimite tata pe feciori,
După un timp, să cumpere merinde
Din nou îi cercetează bunul domn,
În timp ce dorul, inima-i aprinde.
Din multele necazuri îndurate
Strânsese Iosif mare-nțeleptciune,
Ca să-și testeze fiecare frate,
Cu dragoste și fapte de minune.
El le-a săpat în suflet pocăință,
Ca să le poată oferi iertare.
O, Doamne dă-mi și mie-acea știință,
Acea înțelepciune uimitoare,
Să dau nu numai grâul și arginții
Pentru vrășmașul care m-au urât,
Și să-mi iubesc și frații și părinții
Cum prințul Iosif i-a iubit atât.
poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubiți-vă oameni
Iubirea este mai veche decât omul?
Iubirea a apărut odată cu omul?
De unde vine iubirea?
Ce este de fapt iubirea?
Există fericire fără iubire?
Poate perpetua viața fără iubire?
Religia spune că iubirea
Este mai veche decât omul.
Știința spune că iubirea,
S-a născut odată cu omul.
Poeții spun că iubirea este simțire,
Că este extaz, că este trăire,
Și tot ei spun că viața fără iubire,
Este săracă, anostă, fără sclipire.
Iubirea este credința.
Iubirea naște și renaște ființa.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Capăt de-ncercare
Când tămâia suflă-n lumânare
Egoul gol te poartă în spinare.
Materia atinge fâșia de sfințenii,
Judecată în apus de denii.
Umerii timpului putrezesc în ușa
Unde-i zdrențuită de uitări cenușa.
În valurile visatelor iubiri
Se sufocă gâtul luminilor subțiri.
Nu-i nici o știință să sufli-n lumânare
Când tămâia arde în capăt de-ncercare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Am fost traduși
Din perioada juvenilă
Ba încă mai dinainte
Am fost traduși aici
Pe o planetă înadins
Cu un scop încă neclar
Într-o natură cu nevoi
În univers neprietenos
De aia căutăm tălmaci
Ca să dezlegăm mistere
Ca să rezolvăm enigme
Chiar de venim de nici unde
Și mergem spre nicăieri
Totuși să avem chemări
Spre cunoaștere și iubire
Spre desăvârșire și adevăr
Spre voință și dreptate
Și iarăși veșnic căutăm
Răspunsuri la întrebări
Din conștient și sub el
Și iar ne căutăm dascăli
[...] Citește tot
poezie de David Boia (2 octombrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prețul corect
Mai bogată-n liniști, depărtări și toamne
Nu disting nimicul. Cît înseamnă, Doamne?
Lumea tot vorbește de tăceri înalte.
Ne-ar fi bun-o scară. Scară, pentru fapte!
Se scriu definiții. Lungi, sofisticate.
Metaforic, buchea, dă din coate-n coate.
Lumea clevetește. De-nălțări-lumină.
Ne-ar fi bun un spate. Care nu se-nclină!
Mergem pe jăratic. Simulînd știința
Tălmăcind iubirea, marghiolind credința.
Da-n facturi părute, vulgul se aprinde
Și-n cenușa clipei văd scîntei. Murinde!
Nu disting esențe. False-s, și drapate.
Măsluind cădințe-n, minți- debusolate.
Trag și tragi zăvoare, Doamne, lasă-ți semnul
Lunecă-mi cuvîntul. Precum untdelemnul!
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban (5 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simplitatea iubirii
N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,
Nici cel mai sfânt sau cel mai înțelept,
Nu am avut o măreție anume,
Dar ți-am dat toată inima din piept.
N-am posedat averi nenumărate,
Nici sânge nobil nu am moștenit,
Însă am stat cu tine zi și noapte
Și-am fost al tău odor neprețuit.
N-am fost sortit să țes frumos cuvinte
N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ți le-am spus mereu cu mare drag.
N-am fost un om de știință remarcabil
Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost și am rămas capabil
Să te-nconjor tot timpul cu iubire.
poezie de Octavian Cocoș (22 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia
e un fel de a privi lumea
între două bătăi de inimă și o lacrimă
sigur e o știință
cam ciudată
care nu vrea să limpezească nimic
nici iubirea
nici durerea
vindecă uneori sufletul
dar asta într-un mod relativ
chiar așa
relativul
sună ca un timp al conjugării verbelor
de către poeți
de când einstein a aruncat inefabilul
între două încercări de concret
mă deplasez cu viteza gândului
când spre roșu
când spre albastru
apoi așez iubirea în cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cotidiană
Pe paturi de nori sărutul mi-adoarme
Și se trezește în triluri zglobii,
Doarme și mintea pe paturi de arme
Foindu-se-n loc, furtuni de-a zdrobii...
Gura-mi flămândă așteaptă dejunul
Din tainice lumi pe ramuri de dor,
Ceaiul din pleoapă îmi arde tutunul,
Mai dau peste ceas, cerând ajutor...
Apoi peste zi îmi aflu dorință
Cu pași deslușiți, pe căi de vacarm,
Chiar dacă-mi plouă, cu bună știință,
Mă umple-n elan... iar seara mă sfarm...
Sunt episoade ce prinse-n rutine,
Vor să mă suflec, în toc să mai sap,
Toate acestea, iubito cu tine,
La nesfârșire, o iau de la cap!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (13 iunie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răzvrătire
La naștere sămânța morții încolțește-n noi.
Și-abia născuți, toți suntem botezați,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.
De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viață?
Ce moștenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morți au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morții își nasc fii,
să îi condamne și pe ei la moarte!
De ce ne naștem, Doamne,
înfometați de viață
și-o iubim,
când singura menire a vieții,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?
Schimbă, Domane, sensul vieții
[...] Citește tot
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În chip de curcubeu
am înghițit culorile de curcubeu
sunt pe rând albastru și portocaliu
roșu și verde așa mă vreau mereu
ca un arlechin vesel și hazliu.
mă scufund progresiv în ființă
unde se zămislește universul meu
unde cunoașterea e artă și știință
unde e prezentă lumea lui Dumnezeu.
vibrez și ard intens ca focul sacru
scurtând distanța dintre mine și soare
prin contemplări lucide mă consacru
fiecare slovă e-o petală de floare.
Logosul din mine derivă din iubire
angelice lumini îmi râd în privire.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iubire și știință, adresa este: