Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

iubire și ozon

Poezii despre iubire și ozon, pagina 2

Violetta Petre

Numai iarna m-a atins...

Ar fi trebuit să fie duminică, dar e marți, cu trei ceasuri delirante, nu cu clipe pentru harți...
Să mă bucur de iubire, când în gândul meu răsari și să mi te simt aproape printre anii solitari...
Mă frământ în versuri șchioape și mă doare că nu pot să te-aduc cât mai aproape, cu amurgul tău cu tot...
Îmi răsari ca o gigantă roșie, te prind în păr, eu o stea pitică, albă-ți luminez cu-al meu licăr
Drumul înspre fericire pe care-l refuzi constant pe un ton ce mi se-nfige ca un șiș, rece, distant...
Și te-aș exila-n uitare, nici măcar în amintire să nu te mai regăsesc, dar mi-e sufletul smintire și nu pot să mă opresc,
Să te-adun de prin sinapse unde ești mereu prezent, ca și cum ai fi din mine, deși ești mereu absent...
Mi te-am inserat în sânge, te respir ca pe ozon, fredonez un fel de viață după-al tău diapazon
Și e dulce-amară clipa când visez că te sărut, ca și cum aș gusta miere din poemul meu durut...
Dar, cum să obligi un suflet, să te ia-n rotundul lui, când ești ultima dorință în lista stăpânului?
Mi-ești stăpân pe trup și suflet, deși trupu-i neatins și de-atâta așteptare numai iernile m-au nins...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Să ne iubim, chera mu

să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur
că mâine vom fi pradă inundațiilor, surpărilor de teren, bețiilor crâncene,
că mâine un ieri cu labe de păianjen de fân îți va umbla în cârlionții de flori ai coiffurii
zăpăcindu-te, ambetăndu-te...
să fim tandri, bâigui poligonul cățelu lipindu-și irișii
de șoldurile voluptoase ale autobazei filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe față, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopții plină de autocare și stele,
primăvara ne mângâia depășind uneori limitele maternității sau prieteniei nevinovate
arătându-și provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, șopti lustra către o scamă de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îți arăt biblioteca...
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ținem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creștem și să ne înmulțim
cântau tergarulile și velurul, drilul și chembrica pe gabroveni
le răspundeau până la răgușeală plutonierii și norișorii

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iubire și ozon, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook