Poezii despre iubire și privighetori, pagina 2
Kasida
Hei, ochiule! nu trezi a inimii zare
La astfel de doruri nu există scăpare.
Culoarea bolții oare o schimbă izvorul
Sau lacrimile au acoperit tot cerul.
Dacă în privirea ta dulce moartea piere
Nu-i de mirare; apa curge în unghere.
Inima grăiește de sprâncene săgetată
Îndrăgostitul să bea, dușmanul niciodată.
Grădinarul să trudească să aducă răcoare
Iubita e ca luna răsărită din mare.
Nu-i nimic dacă ochii se vor umezi în petunii
Dacă din trandafiri se vor adăpa și spinii.
Cu ochii tăi albaștri în izvoare mă scufunzi
În zilele triste privirea să nu mi-o ascunzi.
[...] Citește tot
poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țurțuri de gheață
În sufletul meu e iarnă mereu
De atâta viscol sunt înghețată
Țurțuri de gheață atârnă greu
Inima in sloiuri e întemnițată
Ai luat primăvara când ai plecat
Verdele și cântul de privighetori,
Cerul cu nori negri s-a intunecat,
Ghioceii sub nea plâng sfâșietori
Prin vene-mi îngheață nopțile albe,
Lacrimile-mi, țurțuri grei au devenit,
De suflet îmi atârnâ gheață-n salbe
E cald afară, dar de ger am înlemnit
Anotimpuri se perindă cu disperare
In speranța că iubirea va topi gheața
Că mâine va fi o zi in suflet cu soare
Și primăvara-mi va lumina iarăși fața
poezie de Alexandra Gălușcă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înserare
E noapte... doarme totul,
Zefirul însă-i domn;
Căci vrând s-atingă roza,
Învins-a-n drum pe somn.
Glumind, el balansează
Copacii-n visul lor;
În jurul lumii-acuma
Dansează-un negru nor,
Așa c-a ei lumină
Nu va mai stingheri
Pe doi iubiți, ce-n pace
Să fie, ar dori;
Iar florile-alintate
Mireasma și-o răsfrâng.
E-atâta vrajă dulce
În adormitul crâng!
[...] Citește tot
poezie celebră de Iulia Hasdeu (1885)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpul iubirii
auzi, privighetoarea cântă
și magnoliile au înflorit
sufletul fericit spre cer se avăntă
în ploaia de lumină primenit.
timpul umple albastră amforă
cu roua ghioceilor plină de parfum
surâsul curcubeului minune de metaforă
sensibilizează sufletul meu acum.
geografia iubirii s-a umplut de cocori
fluturii se zbat să iasă din coconi
îndrăgostiți cu brațele pline de flori
curtează fecioare ca niște baroni.
se celebrează dragostea în lumea largă
emoții erotice și prin mine aleargă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă... priveghetori
Cântă păsări în păduri desfrunzite,
trilul se risipește topindu-se-n vânt,
stau și-l ascult făr-a spune un cuvânt,
căci gândul mi-e dus în locuri vrăjite.
Cântă păsări și-n păduri înfrunzite,
atunci trilul lor îmi intră-n timpane,
iar inima-mi bate cu sunet de ciocane
ce-mi alungă cugetu-n locuri iubite.
Păsările ce cântă sunt privighetori
și viețuiesc cu noi în unica grădină,
creată și udată de mâna cea divină.
Trilurile pe care noi le ascultăm,
în nopțile senine și cu lună plină,
durerile lumii ș-ale noastre le alină...
sonet de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înserare
E noapte... doarme totul,
Zefirul însă-i domn;
Căci vrând s-atingă roza,
Învins-a-n drum pe somn.
Glumind, el balansează
Copacii-n visul lor;
În jurul lumii-acuma
Dansează-un negru nor,
Așa c-a ei lumină
Nu va mai stingheri
Pe doi iubiți, ce-n pace
Să fie, ar dori;
Iar florile-alintate
Mireasma și-o răsfrâng.
E-atâta vrajă dulce
În adormitul crâng!
Nu-i niciun singur zgomot...
Și filomela chiar
Tăcut-a prin tufișuri,
Visând în tainic har.
[...] Citește tot
poezie clasică de Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu este-așa?
Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi
Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie,
Vom fi arare mândri și buni în veci cu ei?
Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie
Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată,
Nepăsători de cine ne vede ori ne știe?
Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată,
A noastre două inimi cânta-vor în iubire,
Cum cântă noaptea două privighetori deodată.
Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndârjire,
Puțin o să ne pese. De-ar fi să ne sfâșie,
Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire.
Legați de cea mai scumpă și trainică frăție,
Ca într-o za vrăjită noi vom păși-n lumină,
Iar teamă de nimica atunci n-o să ne fie.
poezie clasică de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valsul vieții
Trupul acoperit de nisipul fierbinte al amăgirii
plutește pe aceeași apă împovărată de ani.
***
La casa sufletului am văzut pomii înfloriți
într-o noapte adâncă de prea mult dor.
***
Am vrut să cânt iubirea și noaptea iubirii
dar privighetoarea a spart tăcerea cu trilul ei..
***
Cântecul meu și cântecul de argint al păsării
au înflorit lăcrămioarele într-o singură rugăciune
***
Am vrut să cânt uitarea și durerea uitării
dar luceferii s-au stins înainte de vreme
***
Între cer și pământ, de pra multă singurătate,
asfințirea uscase și ultima alunecare de lacrimă.
***
Cântecul sorții îl deapănă noaptea și ziua
la o întretăiere de cruci bătute de vânt
[...] Citește tot
poezie de Lucreția Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreția Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Silentium amoris
Cum văpaia cerului cunună
Grăbește palida, învinsa lună
Spre negrul ei abis, mai înainte
De orice cântec de privighetori, -
În fața ta frumoaso, n-am cuvinte;
Tac dulci cântări și mi s-aștern palori.
Și când pe șesul gol, în seara pală,
Pe aripi aprigi vântul dă năvală
Și frânge trestii mari când le sărută,
Fiind chiar flautele lui de cânt, -
Furtuna pasiunilor m-a frânt:
Iubind prea mult, iubirea mea stă mută.
În ochii-mi verzi, ca-n slovă tipărită
De ce eu tac, iar lira-i nestrunită?
Ne-om despărți... Plecând, te vei abate
Spre alte buze dulci, spre alte zări:
Eu voi chema nedate sărutări,
Și cântece rămase necântate.
poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privighetorile
Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,
cei care știu să cânte, să ne cânte,
să ne descânte,
ne-au scos ochii, crezând că sunt semințe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumină,
și au făcut-o totdeauna ciripind
că ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,
despre piscurile sunetelor,
despre vaidenoi și despre Ossana eternității.
Ne-au iubit și sărutându-ne
ne-au scos ochii.
Orbi acum, să ne dăm mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iubire și privighetori, adresa este: