Poezii despre lemn și lumină, pagina 2
A trece
Tunetul s-a ascuns după mâini spurcate.
Tunetul s-a spânzurat de poarta mare
Focul nebunilor nu mai e bântuit de stafii e un biet foc
Furtuna s-a strecurat în mormântul orașelor
S-a-nconjurat cu fum, s-a-nconjurat cu cenușe
Vântul paralizat strivește chipurile
Lumina a-nghețat casele cele mai frumoase
Lumina a crăpat lemnul pietrele marea
E-o zdreanță rufăria iubirii aurite
Ploaia a răsturnat lumina și florile
Peștii și păsările zac de-a valma-n noroi
Ploaia a străbătut toate căile sângelui
Și a spălat însemnul care-i mână pe oameni.
poezie clasică de Paul Eluard (mai 1940), traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina și întunericul
liderilor le place să fie aplaudați
dar nu le place să fie bătuți din palme
că una e momentul solemn
și alta e limba de lemn
pământul de smoală
smoala ca întunericul
întunericul ca o parte de vină
prin care ajungi la lumină
liliecii nu au vedere
și zboară numai noaptea
nouă ne-a dat Dumnezeu lumina ochilor
lucrăm de regulă numai ziua
și în nouă cazuri din zece noi ratăm ținta
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripa de fluture
mi-a plăcut mult fluturele tău de lemn
cu aripile descheiate
umbrele prin care ghiceam
viitorul cercurilor de lumină
trupul abia siderat sub pânza de paianjen
a dorului din care țeseai artificii
surâdeam cand le-aprindeai
eu nu știam că sunt clipele tale
ardeau atât de frumos la tâmpla mea
murmurai o tăcere stinsă
în globuri de rouă
te-atingeam cu buline magice
zborul tremura pe aripi
tu stăteai țintuit
în arcul privirilor mele
abia ghicindu-mi trecutul
în piele
poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Diana Nemteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Altcineva
E ca și cum o frunză s-ar îneca în apa toamnei.
Pe pârâul memoriei, din marea depărtare
Orele curg. Noi stăm în fața lor -
Executați de timp. Lent, tot mai lent.
Cum să aștepți seara? Unde să întâlnești amurgul târziu?
În memoria ta mă simt ca într-o galerie părăsită.
Fragment de peisaj, mișcând pe cineva
Chiar azi, înainte de prânz. Cine-și mai amintește -
- Acea trăire bruscă - cel ce-a plecat
Sau lumina care s-a stins?
Să arzi ca un obiect de lemn. Să te cufunzi ca o frunză
Pe apă. Să te stingi, așa cum lumina se stinge.
Credeam că am trăit cândva -
Dar, văd că altcineva a fost.
poezie de Marek Wawrzkiewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Leru-i ler
Sus pe cerul înstelat
Mândră stea s-a arătat
Și cu flori de măr în mână
Se coboară peste stână
Leru-i ler
Într-un grajd sărac de lemn
Din cetatea Betleem
Într-o iesle-n rece scut
omnul lumii s-a născut
Leru-i ler
Celui care-adus lumină
Și peste acest pământ
Pace de la Domnul Sfânt
Laudând pe cel din cer
Leru-i ler
[...] Citește tot
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansul
o zi - o umbră - și iarași o zi
lucea pe toate fețele lumina
atunci se întorcea acasa eroul
pe umeri i se scursese cerul
povara lui îi apasa rana
la marginea câmpiei caii sălbatici
asteptând jocul
dansau izvoarele focul
din cremene și semințe
neopriți pașii lui se legănau
în neopritele boabe
pământul se mistuia
în rod și lemn
poezie de Gavriil Stiharul (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci
Era adânc, era tăcut,
picau pe jos andante
foiri de foi, când între noi
l-am rechemat pe Dante.
Eram absurd și spălăcit
și, lighioană dragă,
de ghidușari zburau bondari
zbenguitori, în șagă.
Era o broască lângă lac
micuță și țestoasă
Un stâlp de lemn și telegraf,
vroia scâncind, acasă...
... Și becul a rămas stingher,
în mijlocul luminii...
Trecu în gând, pe lângă noi,
Francesca de Rimini.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci
Romanță
Era adânc, era tăcut,
picau pe jos andante
foiri de foi, când între noi
l-am rechemat pe Dante.
Eram absurd și spălăcit
și, lighioană dragă,
de ghidușari zburau bondari
zbenguitori, în șagă.
Era o broască lângă lac
micuță și țestoasă
Un stâlp de lemn și telegraf,
vroia scâncind, acasă...
... Și becul a rămas stingher,
în mijlocul luminii...
Trecu în gând, pe lângă noi,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grâul copt
Grâul copt se adăpostește
În pâinea din vatră
Și în pământul frământat
De tălpile țăranului-frate,
Din inima brațului-tată.
L-am pictat pe drapel,
Pentru a nu uita vreodată
Gustul dulce al pâinii.
Miroase a lut și a linguri de lemn,
A icoane și a credință...
Cerul se apleacă, rânduind lumina
După legi neștiute.
Vântul, cu dulci mângâieri,
Necuprinsul ascunde...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
28 iunie 1940
Călcată de șenile este vara
Și visele, uitate, veștejesc,
Când plânge, în surdină, toată țara
Pentru pământul nostru românesc.
Se scutură lumina din icoane
Și sângerează lemnul de alun,
Când mercenarii urii bat piroane
În palmele cuvântului străbun.
În inimi crește câte-o răstignire,
Când nu putem căra atâta greu,
Dar, ca o așteptată izbăvire,
Din ceruri ne zâmbește Dumnezeu...
poezie de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lemn și lumină, adresa este: