Poezii despre lumină și spaimă, pagina 2
Oglinda
liniștea înșiră culorile dimineții
dezgolind întunericul ascuns printre lucruri
oglinda adună cioburile imaginei mele sfărmate-n iluzii
partea răsfățată își arată oja, rujul și rimelul
prin inimă nu trece nicio rază
nici frigul din palme n-apare în oglindă
cuvintele se mistuie-n spațiu
lumina se joacă cu umbra
trecând peste hăuri și spaime.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Truda zborului
acest puls...
epuizat...
de canar
în voliera pieptului...
în trilurile lui
de spaimă...
ciocul lui,
moale,
în mei...
aripile-i îndurerate...
crescute din strămoși-i,
vulturii
și șoimii
păsării blânde...
cu ciocurile lor de pumnal...
așteaptă lumina,
din nervii
de aur
ai marii colivii,
în care toate așteptările
[...] Citește tot
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furtuna primăverii
Precum aduce-n sârg cu sine
Spre țara de unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oștiri străine,
Așa vedeam un vânt grăbit
Cu norii după el cum vine.
Urlând le cârmuia cărarea
Purtându-i în năvală orbi,
Părea că varsă-ndepărtarea
Și mii de lupi și mii de corbi
De-a valma să-nspăimânte zarea.
Silit-au codri mari să mugă
Și-n turn, de unde-i supăra
Al clopotelor cânt de rugă,
Trăsniră, și-un potop era
Urgia ce-au făcut-o în fugă.
Cu ei o noapte-nfricoșată
Ca iadul peste văi trecu:
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spaima unui vis
Merg, Doamne, pe calea ce-ai deschis,
și darul tău de viață l-am preschimbat în vină,
calc cu putere piatra, mă-ndemn către lumină,
dar tot mă doare cerul cu spaima unui vis.
Zadarnic răsucesc în suflet suferința
cu mâinile de carne, de sânge și de duh,
nu știu să-i torc din caier "firul de văzduh",
ștergar de glorie să-și facă pocăința!
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
primăvara asta
e o altă minune
în care mor ghiocei
și cerul meu
solitară fereastră
înspre lumini
păreri
povești nespuse
umbre
e cerul meu
vântul îmi lasă pe tâmplă
flori negre
ce tremură de spaimă
e tâmpla mea cu care sprijin
facerea lumii
umile flori albastre
și ochi abia născuți
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesfarsit e albul
Nesfârșit este albul,
mi-e gândul pustiu.
Evadarea-i tardivă,
să plec nu mai pot.
Unde e meșterul,
ucenic să îi fiu?
Taina să-i fur,
și visul,
și tot.
Veni-va și ceasul,
când albul de crin
va duce povara versului rar.
Lumină va fi,
fără spaime,
suspin.
Culoare,
parfum,
închinare și har.
poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorba lui Karamazov
de mâncat se mânâncă doar sub felinar ca niște stâlpi
privind în urmă la urmele noastre de pași care se pierd
în intersecție
-un lanț de wc îngropat în zăpadă-
îți tot zic
de mâncat se mănâncă doar sub felinar
sub lumina de felinar (neapărat)
printre undele neonului electrice și magnetice
care nasc un spațiu suficient
să se vadă spaima din spatele zâmbetelor noastre
generate de dragoste
și pe care ni le oferim iubindu-ne devorându-ne
ca două fiare ce se mănâncă reciproc adică
vorba lui Dimitri Karamazov
poezie de Ștefan Ciobanu
Adăugat de Ștefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între minus și plus infinit
mă dezmorțesc în cercuri tot mai largi
până ce impurul s-a lipit de pământ
și trupul parcă s-a lipit de cer
secunda zburătoare a scăpărat în palmă
metaforele au dezvelit tăcerea
și au destrămat o umbră din adânc
lumina joacă de spaima zării aprinse
și scoate un cântec din scoici
granița dintre zi și noapte
încărunțește luna care a uitat să plece
și gândul rămâne-n uitare
între minus și plus infinit.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea sfântă
Întruchipată în aur de sculptarul C. Brâncuși
În vântul de nimeni stârnit
hieratic Orionul te binecuvântă,
lăcrimându-și deasupra ta
geometria înaltă și sfântă.
Ai trăit cândva în funduri de mare
și focul solar 1-ai ocolit pe de-aproape.
În păduri plutitoare-ai strigat
prelung deasupra întâielor ape.
Pasăre ești? Sau un clopot prin lume purtat?
Făptură ți-am zice, potir fără toarte,
cântec de aur rotind
peste spaima noastră de enigme moarte.
Dăinuind în tenebre ca în povești
cu fluier părelnic de vânt
cânți celor ce somnul și-l beau
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am coborât pe pământ
Un scrâșnet
produs de un țurțure
căzut în dizgrație
îmi trezește nesomnul.
Durerea fecioarei
expulzându-L din pântec
pe EL,
în cea mai nemiloasă lumină,
împăcare
dintre cer și pământ
spre iertarea păcatelor,
îmi aduce
rădăcinile în nori.
Am dreptul la zbor
chiar dacă,
îndoiala persistă uneori.
Albul soarelui
îmi străpunge retina
suspendându-mă nemilos
sub pleoapă.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lumină și spaimă, adresa este: