meteoriţi şi timp

După furtună

Există-atâtea insule!
Multe precum stelele de pe crengile copacului ceresc la miezul nopţii,
de unde meteoriţii sunt scuturaţi şi cad
asemenea fructelor în jurul goeletei numită Zborul Sorţii.
Dar toate lucrurile trebuie să cadă – aşa a fost întotdeauna –
de o parte Venus, de cealaltă Marte;
cad – şi sunt unice – aşa cum Pământul este unic,
o insulă-n marele-arhipelag al aştrilor.

Primul meu prieten a fost marea. Acum, este ultimul. Şi cel mai drag.
Acum mă opresc din vorbit.
Muncesc, apoi citesc, relaxându-mă sub felinarul prins de catarg.
Încerc să uit ce-a fost fericirea,
iar când acest subterfugiu devine inutil, urmăresc stelele.
Uneori sunt doar eu şi spuma mării tăiată de foarfecele vântului
înălbind puntea, şi luna deschizând
uşa unui nor, şi lumina stelelor deasupra mea.

Mai este şi un drum în siajul lunii care mă duce acasă.
Din adâncul mării îmi cântă o creolă cu ochi de peruzea.

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţie

Tu ai adus seninul
Eu soarele
Ziua a venit
Ca un meteorit
Am prins-o
Şi am domesticit-o
Lăsând -o acolo
În avatarul năzuinţelor
Iluminate ancestral
De tăceri.

Ai adus stelele
Am adus luna
Întunericul a venit
Ca un musafir nepoftit
L-am alungat în zadar
Apoi ne-am obişnuit
A şti că cineva
Ne veghează somnul.

[...] Citeşte tot

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arderea timpului

ţi-am citit poemul
nu pot să cred....
are doar sclipirea
unui meteorit
departe de arderea
profundă, solară
aş putea spune
a doua moarte a brazilor
tu ce crezi despre tine?
.......................................
-eu?
eu sunt lumina de o clipă
care se pierde în întuneric
dar pentru clipa cât am ars
sunt fericită!
în final
totul devine cenuşă
scrisă sau nescrisă
în arderea neiertătoare
a timpului....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La semănat de praf de stele

Când mă gândesc la tine zbor,
Ai semănat aripi în mine
Şi m-ai lăsat încet să mor,
Grăbindu-te să-ţi fie bine.

Când mă gândesc la tine cad,
Ai semănat în mine pietre,
Pe care le-ai furat din vad
Şi le-ai zidit cu foc în vetre.

Când mă gândesc la tine ard,
M-asemăn unui meteor;
Mi-ar trebui un miliard
De ani cereşti, să scap de dor.

Din ochii tăi murind subit,
Să pot de-a pururi accepta
C-am fost doar un meteorit
De lacrimi pe retina ta.

poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al Pacino (sonet alambicat)

de ziua mea să daţi la peşte oase
buldogului căruţa cu noroc
s-a răsturnat plictisul în mincioc
m-a prins cioplind butoi de lemn tănase

scatiu de fum rămas dintr-un chiştoc
al nimănui vibrez sudând angoase
pe câmpul cu iluzii trag ponoase
sub fusta lunii pun de-un cazacioc

meteoriţii juisează vino
şampanie de stele curgi în val
de artificii biciuind carnal
robita coapsă-a nopţii-n mod fatal

de ziua mea dansez ca Al Pacino
lipit de amintirea ta straino

sonet de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberea albă

este vremea florilor de cireş vremea pulberii albe să se răspândescă în vene
a venit ceasul când trebuie să înhalăm ploile pe o singură nară
iar meteoriţii să îşi reverse lumina în noi cu fiorul efemerităţii

mirosul care cutremură axul lumii
pătrunde ilogic în singurătăţi
în fluxul care deversează afluenţii iubirii
şi de aici dintre titanici scufundaţi în aval universul dă replici
lui Dumnezeu şi îngerilor deghizaţi în vii

zice inima mea către florile de cireş: nu zbor!
mă reîntorc la starea când ochii mei erau bulbi de plante degetele creşteau precum viţa-de-vie înconjurând imaginare lumi
picioarele mele treceau peste clipe din care secundele se desfăceau în mai departe sau mai aproape
iar în piept îmi creşteau şerpi ce se târau
spre locuri unde metafizica morţii s-a dedublat în magma timpului

haine albe ca nişte orhidee otrăvesc cupola cu parfumuri
se mai pot cupla conectorii minutelor zen la
hubloul numit zero-existenţă?
flori de cireş înfloresc în irişi cuvintele monologhează cu aura lui Osiris cameleonul-

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prin mine absenţa ta

a trecut prin mine absenţa ta
ca o aripă prin aerul rece al nopţii
şi acum
sentimentele se reîntorc
la sanctuarele distruse de poemele
nescrise
care stau în sertarul inimii.

poetul n-a fost acasă,
o beţie sub cerul liber
pe malul râului
nimeni nu-i mai purta de grijă,
obscuritatea serii
îl copleşise,
natura toată colcăia de sunete
ca-n muzica lui Vivaldi,
ieşiseră ghioceii cu albul lor pur
şi primăvara râdea la el
ca o curvă pe centură
care aşteptă să fie îmbrăţişată.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde cred că eşti

Acolo unde cred că eşti

Nici trenurile nu străbat

Acolo ca de sticlă par

Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci

Adăugat la rest mereu

Şi nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum

Şi alb respiră-ntregul timp

[...] Citeşte tot

poezie de Istrati ion din poezii.ro (3 martie 1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tete

Acolo unde cred că eşti

Nici trenurile nu străbat

Acolo ca de sticlă par

Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci

Adăugat la rest mereu

Şi nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum

Şi alb respiră-ntregul timp

[...] Citeşte tot

poezie de Istrati din poezii.ro
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dezrobit

M-am scuturat de lanţurile tale;
Ţi-erau vorbele otrăvuri letale,
M-am dezrobit brusc, nu mi-a fost uşor,
Era să mor, rănile încă dor!
Iubirea ta era un jug de soi,
Cât ţi-am fost prizonier, fără război,
Avidă de dragoste, ca de poame,
Tu-mi aruncai cât să nu mor de foame!
Inima mi-e meteorit arzând,
Căci n-ai ştiut să mi-o tratezi mai blând,
Spre minus infinit, cade haotic,
Va fi quasar în univers habotnic.
Mă scald în suferinţe şi lacrimi care ard,
Am vânătăi ce nu le ascunde niciun fard;
Destinul meu e ca şi timpul probabil,
Se-anunţă soare dar plouă implacabil!
Mi-ai fost stăpân, călău şi temnicer,
Nimic n-aş îndrăzni să îţi mai cer,
Cum aş putea să mai cred în minuni?
Şi pe creier mi-ai lăsat leziuni

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!